politic
October 1, 2022

Colonialismul rus greu de acceptat

„Apoteoza Războiului” de Vassili V. Vereșciaghin. Fotografie relizată de C.C. Crețu la Galeria Tretiakov din Moscova.

Discuția despre "Rusia fiind o putere anticolonială" în care toată lumea trăia mână în mână este, desigur, un absurd impertinent. Rusia este un imperiu, doar că nu este un imperiu maritim, ci unul continental. Puterile maritime, cu logistica lor facilă, puteau să ajungă în colțurile îndepărtate ale lumii și să asuprească localnicii de acolo. Puterile continentale se târau ca niște gândaci și trebuiau să se bazeze pe înrobirea populației "titulare", care asuprește și ea la rândul ei populațiile locale. În timp ce Atena jefuia peste ocean, Sparta își hărțuia țăranii (iloții) și a dezvoltat un întreg sistem de dezumanizare a acestora. Același lucru poate fi văzut și mai departe: în timp ce spaniolii și englezii îi ispiteau pe băștinașii de peste oceane, puterile continentale din Europa de Est trăiau "a doua ediție a șerbiei", iar prinții germani făceau comerț cu "mercenari hessieni".

Rusia face parte din același grup de puteri continentale. Există episoade de "colonialism obișnuit" și în istoria Rusiei, construit pe exploatarea băștinașilor. Dar, în general, după ce statul a încetat să mai trăiască din blănuri, a început să trăiască din exploatarea populației titulare. Imperiul se baza pe șerbii care îl hrăneau și pe recruții care luptau pentru el. Imperiul sovietic care l-a înlocuit a repetat același model, construindu-și puterea pe sângele fermierilor și muncitorilor colectivizați și lipsiți de drepturi.

Desigur, un astfel de sistem presupunea dezumanizarea unei mari părți a populației de către elite. Prin urmare, dintre toate rasismele, cel mai important pentru noi este cel social. Mijloacele de dezumanizare a propriului neam se pot dovedi a fi cele mai subtile. Rasismul social poate fi benign, ca și ideea unui popor irațional, dar bun, care are nevoie de o mână luminată care să îl ghideze (mulți stăpâni de sclavi americani au fost la fel de binevoitori cu sclavii lor).

Ceea ce se întâmplă acum este, în esență, un alt festival al rasismului social. Cei mai săraci și mai needucați sunt trimiși să lupte pentru ambițiile imperiale, iar găurile sunt astupate cu "mercenari hessieni" din rândul foștilor condamnați. Acum există recruți din locuitorii celor mai sărace regiuni. Statul difuzează un rasism social binevoitor sub forma unor toasturi batjocoritoare la adresa poporului rus. Dar pe de altă parte, un rasism social neprietenos se revarsă dinspre intelectualitatea fugară (adesea și dinspre foștii șpăgari ai statului), sub forma unor urlete despre orci ca fiind baza matricei fondatoare a poporul rus, despre mentalitatea de sclav și vite supuse care merg la armată ca la abator. În general, în orice caz, acel Vanea din provincie se dovedește a fi la limită, și, s-ar putea să-i sară țandra.

Dacă există un lucru pe care intelectualitatea rusă îl are în comun cu birocrația rusă este această dorință de a lupta împotriva ierarhiilor necunoscute de peste ocean în numele indienilor asupriți, al indienilor și tot felul de negri, dar în același timp să nu observe propriile ierarhii obișnuite. Întotdeauna este mai ușor să lupți împotriva colonialismului altcuiva decât al tău.

Și ce să mai facem noi, ceilalți europeni, ajunși în fața rusului dobitocit și rusului asuprit? Rusia nu este prietenul nostru, ci vecinul ăla nebun care tot nu te lasă să trăiești, urlând că tu ai fi cumva altfel, cumva aiurea. Cu frica și prostia care zace în noi, mă tem să nu greșim.


Text de Claudiu C. Crețu