Ciuma rusă și imperialismul roșu
La 24 februarie 2022, Federația Rusă a început invazia totală a Ucrainei, revenind la scopurile bine stabilite în 2014. Anexarea Crimeii, crearea pseudo-republicilor roșii-maro, administrate de bandiți și teroriști, discreditarea continuă a Ucrainei prin propaganda orientată către occidentali și suprimarea constantă a drepturilor cetățenilor ruși pentru a înăbuși orice sentimente revoluționare, au făcut ca Putin să poată îndrăzni o invazie precum e cea ce se desfășoară acum în centrul Europei. Ucraina a pierdut orașe importante precum Mariopol, Herson, dar și controlul asupra celei mai mari stații nuclearo-electrice din Europa, la Enerhodar. Mariopol, Severodonețk și Lisiceansk au fost distruse aproape în întregime. Rușii au ocupat și jumătatea de sud a regiunii Zaporijie, leagănul cazacilor, centrul libertății ucrainene, unde se încearcă deja rusificarea intensivă.
Metodele sunt cunoscute. Întâi „eliberează”, apoi le propune o alternativă mai bună, rusificând treptat limba ucraineană, înlocuind toate simbolurile locale și înlocuind definițiile cu cele potrivite imperialismului rus. Pe lângă cârpa alb-albastră-roș care flutură prin toată Rusia, începând cu Kremlinul și până la veceul din curtea unei case din vreun oraș industrial din Siberia, rușii au adus cu ei și cârpa roșie, pe care o flutură peste tot în sudul ucrainean unde au reușit să pună ghearele. Străzile, piețele, căile și bulevardele sunt redenumite după modelul sovietic, până și orașele se vor redenumite sub administrația gauleiterilor putiniști. Ciuma roșie este sinonim cu imperialismul rus. Deși sovietele s-au dezis de toată moștenirea statală și juridică a Imperiului Rus, bolșevicii oricum pretindeau la teritoriile controlate de coroana țaristă, dar mai rău e cu Putin, care a decis să unească toate aceste curente ale rușilor într-un singur întreg.
Un deputat al Dumei de Stat din regiunea Crimeea, Mihail Șeremet, a propus recunoașterea Drapelului Victoriei ca noul drapel de stat al Rusiei, a relatat RIA Novosti. Potrivit parlamentarului, țările occidentale „au declarat război” steagului Victoriei, interzicându-l peste tot.
„Le este frică de acest simbol pentru că steagul roșu al victoriei le amintește de măreția poporului nostru și de marea noastră victorie. Cred că este timpul să recunoaștem Drapelul Victoriei ca drapel național. Sub acest drapel au luptat bunicii noștri în Marele Război pentru Apărarea Patriei și sub acest drapel armata noastră se opune astăzi neonaziștilor care au reînviat în Ucraina și care își ascund cu abilitate apariția în țările occidentale de mulți ani”.
Șeremet a subliniat că a fost mândru de tricolorul rusesc, dar acum Drapelul Victoriei este mai relevant ca niciodată și poate deveni un simbol al superputerii renăscute.
Ocupație simplă, cu scop de expansiune teritorială ascunsă sub termenul de „eliberare”, care ar fi logică, dacă într-adevăr Donbasul ar fi fost sub asalt timp de 8 ani, sau dacă la Kiev ar fi preluat puterea neo-naziștii, dar după cum știm, rușii nu vin să ne ajute. La Kiev nu sunt neo-naziști, iar la Donețk și Luhansk pericolul vine de la „miliția” locală și alți bandiți ce-au dat de putere.
Ideologia rușilor de azi nu are sens, dar dacă e să fim sinceri, atunci trebuie să nu uităm faptul că rușii mereu fac totul pe dos. Discreditarea tuturor din jur este baza ideologică a rușilor. Atâta timp cât Rusia de azi nu are nimic de oferit lumii, decât resurse naturale, aceasta încearcă să convingă occidentalii că guvernanții lor nu sunt mai buni, și astfel, negreșit, rușii par mai „de treabă” în fața occidentalilor derutați.
În 1924, la Tatarbunar a avut loc un atac terorist realizat de către agenți roșii, care au reușit să ocupe administrația locală și să declare regimul sovietic în Basarabia, cu speranța că răscoalele vor apărea în întreaga regiune. Majoritatea dintre răsculați erau ruși, ucraineni, bulgari și găgăuzi, pe când românii și germanii din regiune nu i-au susținut deloc. Administrația română a trimis armata regală pentru a oprima tentativa de separatism, apoi arestând 498 de bolșevici. De partea administrației române au luptat și voluntari germani din regiune. Numărul răsculaților a depășit 3,000 de persoane.
După ce răscoala fusese înăbușită, la Chișinău, timp de 103 zile a avut loc procesul „celor 500”. Majoritatea celor arestați au fost achitați de instanță. Un număr de 85 rebeli au fost condamnați la pedepse cu închisoarea: majoritatea la pedepse între 6 luni și 6 ani, doi la 15 ani muncă silnică și Iustin Batișcev la muncă silnică pe viață. Niciunul dintre condamnați nu era român. Procesul avea ca scop demonstrarea faptului că răscoala fusese organizată de soviete.
Procesul a pornit mașinăria de propagandă a sovietelor, care a încercat să demonizeze regimul român pe teritoriul Basarabiei. Personalități ale științei și culturii ca Romain Rolland, Paul Langevin, Theodore Dreiser, Albert Einstein, George Bernard Shaw, Louis Aragon, Thomas Mann și alții au susținut inculpații în acest proces. Bernard Shaw a mai fost și prin Ucraina sovietică pe timpul foametei din 1932-1933, unde, plimbat pe un itinerariu frumos aranjat de soviete, nu a văzut decât prosperitate și belșug.
Procesul împotriva teroriștilor de la Tatarbunar a fost folosit de către soviete pentru a discredita administrația română, pentru a demasca regimul „moșieresc-boieresc” de la București. Rușii azi folosesc aceleași metode pentru a discredita Ucraina, așa cum a mai făcut-o cu alții pe parcursul întregii perioade de existență a Uniunii Sovietice. Minciunile bolșevice nu au termen de valabilitate, dar mai interesant e faptul că azi încă se mai găsesc personalități care să susțină propaganda rusească. RT, Sputnik și alte mizerii de informare, manipulează și înlocuiesc definițiile termenilor, dar mai mult decât atât, astăzi, această propagandă atacă lumea „bună” încercând să dovedească faptul că nu e „bună”. Cetățenii turmentați din Statele Unite și Uniunea Europeană își pun întrebări în legătură cu prețul pe care sunt nevoiți să-l plătească pentru a ajuta Ucraina, care, după cum se arată de către propagandiștii plătiți și voluntari ai ciumei rusești, nu este chiar ușă de biserică.
Astăzi, în Transnistria, rușii încă mai folosesc simbolica sovietică, chiar dacă la ei în țară aceștia adaugă simboluri fasciste rusești, precum statuia lui atamanul Piotr Krasnov în regiunea Rostov. Moscova folosește cârpa roșie și ideea socialismului pentru a mobiliza oile din toate statele post-sovietice, transformând partidele comuniste, socialiste și muncitorești în partide naționaliste rusești.
În Republica Moldova exemplul perfect de agent al fascismului rusesc este Igor Dodon, al cincilea președinte al Republicii și militant socialist, pro-rus și anti-european. Acest personaj se consideră socialist, fluturând cârpa roșie și vorbind despre dreptate socială, însă mereu vorbește de biserică și ortodoxia milenară a poporului moldovean, folosește retorica rasistă, sexistă și homofobă. Chiar dacă socialismul este o afiliere a mișcării internațioanliste, Igor Dodon de mai multe ori a vorbit despre dorința sa de a revedea Moldova întregită, ceea ce ne spune despre dorințele sale expansioniste îndreptate împotriva suveranității române și ucrainene. Preferă limba rusă și cultura rusă în timp ce a exprimat într-una o românofobie flamboiantă.
Cârpa roșie, secera și ciocanul și „anti-fascismul” sunt de fapt elementele reprezentative ale regimului fascist rusesc. Tot ce face Moscova acum este menit să ne facă viața grea atâta timp cât noi nu vrem să-i luăm în serios. Cred că nici nu trebuie să-i luăm în serios niciodată. Rușii nu sunt prietenii românilor, și nici nu vor fi. Trebuie să ne izolăm de ei și să nu menținem nicio relație cu Moscova, lăsându-i să moară în agonie într-un nou război civil, care tot așteaptă să pornească. Atâta timp cât rușii nu-și vor crea un stat național, democratic și republican, noi nu avem cum să construim un dialog consistent cu ei. Atâta timp cât rușii controlează acest teritoriu imens, plin de resurse ce se află pe teritoriile băștinașilor rusificați și privați de libertate, aceștia mereu vor fi dușmanii Europei libere.