July 13, 2022

Nothing Phone: un nou început pentru fondatorul OnePlus

Sigur ai auzit-o și pe asta că: „Toate telefoanele sunt la fel. Inovație nu mai există. Orice nou produs scos pe piață este o copie plictisitoare”. Cu aceleași gânduri, fostul fondator al companiei OnePlus a părăsit bordul navei sale și a decis să creeze un nou concept de „distrugător de flagship-uri”. Hai să-ți povestim mai multe despre Carl Pei și noul său concept de smartphoneNothing Phone.

Cine e Carl Pei și cum a apărut „distrugătorul de flagship-uri”?

Te tot întrebi cine este Carl Pei? Ei bine, acest tânăr antreprenor este fondatorul companiei OnePlus și cel care a scos pe piață primul smartphone care a reușit să combine o calitate înaltă cu un preț redus – OnePlus One. Lansarea acestui smartphone OnePlus în anul 2014 a fost un adevărat BOOM, iar oamenii l-au numit cu desăvârșire un adevărat distrugător de flagship-uri.

Cu toate acestea, după un succes copleșitor, Carl Pei a decis în 2020 să părăsească propria companie pentru a-și îndrepta viziunea spre noi proiecte și idei individuale. În acest mod, la scurt timp acesta a fondat compania Nothing, reușind să lanseze deja primul său smartphone din această gamă – Nothing Phone.

Marea prezentare a avut loc în data de 12 iulie și a fost așteptată cu sufletul la gură de zeci de mii de oameni care împărtășesc viziunile lui Carl Pei. Dacă te numeri și tu printre ei, hai să îți spunem în câteva cuvinte despre ce te așteaptă în interior, dar și cum arată noul device al companiei cu numele Nothing.

Design

Se pare că Carl Pei a luat foarte în serios denumirea noului său dispozitiv Nothing, adică „Nimic”, și au scos pe piață un telefon gol-goluț. Asta presupune că partea din spate a telefonului este transparentă și permite utilizatorilor să vadă „umplutura” acestuia. Mai mult de atât, suprafața din spate este echipată cu benzi LED care luminează atunci când vine o notificare pe telefon sau pot fi folosite pe post de blitz atunci când faci poze. În rest, forma noului smartphone Nothing reamintește extrem de mult design-ul de pe iPhone 13, aceleași margini rotunjite și linii groase.

Cât despre sistemul de camere, acesta seamănă extrem de mult cu designul de pe smartphone-urile Xiaomi. La nivel de specificații sistemul se bucură de un senzor principal de 50MP și o camera Ultra Wide de 16MP. În față, în colțul din dreapta avem amplasată camera selfie 16MP.

Performanță

Odată ce trecem la umplutură, vom descoperi rapid că Nothing Phone nu este nici pe departe un flagship, ci mai degrabă un bugetar în toată firea. La bază avem procesorul Qualcomm Snapdragon 778G+ cu câteva opțiuni de memorie:

·       8 GB RAM/128GB;

·       12GB RAM/256 GB.

În interor avem și o baterie de 4500mAh și suport pentru încărcare rapidă de 45W. Toate aceste urmează a fi acoperite însă cu un ecran AMOLED de 6,55 inch cu o rată de împrospătare a imaginii de 120Hz.

Sigur te aștepti la sistemul de operare Android pe acest telefon, dar nu este totul chiar atât de simplu. Pe lângă Android OS, Carl Pei gândește propriul sistem de operare Nothing. Noul OS are animații și widget-uri noi, precum și protecție împotriva virusurilor. De asemenea, Nothing OS este instalat nu numai pe smartphone-uri, ci și pe alte produse ale companiei, care sunt încă necunoscute.

Interesat care este prețul noului smartphone? Ei bine, Carl Pei cere pentru noua sa invenție aproximativ 400$ pentru cea mai simplă versiune. Mult sau puțin, decizi tu. Scrie în comentarii părerea ta despre noul Nothig Phone!