March 9, 2022

XIAOMI MI BAND 7: CUM VA ARĂTA SUCCESORUL POPULAREI SERII DE BRĂȚĂRI FITNESS

Există o mulțime de oameni care vor alege mai degrabă un fitness tracker, decât un smartwatch. Ei bine, asta pentru că uneori chiar nu ai nevoie să plătești în plus pentru a deține niște funcții pe care nu ai de gând să le folosești vreodată. Dacă monitorizarea stării generale de sănătate și a parametrilor fizici sunt tot ce te interesează, atunci cu siguranță ai nevoie de o brățară inteligentă. Iar când vine vorba despre ele, gama Xiaomi Mi Band este cea mai grozavă opțiune.

În 2021, lumea a cunoscut versiunea Mi Band 6 de la Xiaomi, acum însă a venit timpul pentru Mi Band 7. Chiar dacă gadget-ul încă nu a văzut lumina zilei, zvonuri despre noul tracker răsună din toate părțile. Iar noi nu am putut să nu le împărtășim cu tine. Deci, fă-te comod, ia-ți un pachet de semințe și hai să-ți spunem ce se mai aude!

Nu există foc, fără fum!

Date despre noul fitness tracker au fost găsite în codul de aplicație pentru sincronizarea trackere-lor de fitness cu smartphone-urile Azamfit Zepp. Astfel, potrivit Logger, Xiaomi ne va surprinde cu două versiuni a noilor modele. Diferența va consta în prezența și lipsa cipului de plată contacless NFC.

Să trecem acum însă la diferențele dintre generații. În primul rând, vom putea observa o ușoară modificare a dimensiunii ecranului. Acum Mi Band 7 se va putea lăuda cu un display ceva mai înalt și o rezoluție de 192x490, în comparație cu 152x486 de pe Mi Band 6. Mai mult de atât, dispozitivul va veni cu cel puțin 6 interface-uri și cu o funcție de afișare permanentă care va utiliza un cadran de ceas simplu.

Xiaomi a gândit, de asemenea, o funcție uimitoare numită alarmă inteligentă. În acest mod, brățara fitness va calcula momentul optim pentru a te trezi ușor din somn cu vreo 30 de minute înainte de alerta setată. Într-un fel sau altul, brățara va pregăti întregul organism pentru o trezire atentă și lipsită de stresuri.

S-ar putea să obținem și un nou mod de economisire a bateriei pentru a prelungi durata de viață a fitness tracker-ului și un GPS pentru coordonarea în spațiu în timpul alergatului.

Per general, gadget-ul continuă să semene izbitor de mult cu versiunea anterioară: un display de 1,56 inch, un corp stilat, un senzor de monitorizare a ritmului cardiac și 30 tipuri de activități pentru un antrenament pe cinste.

Până aici a fost! Sper că am reușit să-ți atragem atenția și să te facem puțin curios înainte de lansarea oficială. Până atunci, rămâi alături de noi. Abonează-te la canal și rămâi la curent cu cele mai interesante noutăți din industrie.

Pe curând!