Unitatea de limbă a românilor din Moldova sovietică

Statalitatea Republicii Moldova este bazată pe continuitate istorică, fără a avea vreo anumite ilustrare ideologică clară. Moldova de azi și Moldova de ieri sunt state diferite, dar tot Moldova se numesc. Istoria Republicii Moldova începe de la proclamarea Republicii Democratice Moldovenești în 1917. Ne leagă teritoriul, republicanismul local și identitatea națională complicată în care suntem ba moldoveni, ba români. De-a lungul existenței sale, Republica Democrată Moldovenească a folosit toate cele trei atribute principale care îi reprezintă statalitatea: tricolorul etnic românesc albastru-galben-roșu, imnul revoluționar românesc "Deșteaptă-te, române!" și stema istorică a provinciei Basarabia, bazată pe cea a Principatului medieval al Moldovei.

În urma Tratatului de la Brest-Litovsk dintre bolșevici și Imperiul German, la 27 martie 1918 (9 aprilie stil nou) Sfatul Țării (organul reprezentativ al RDM) a proclamat unirea Basarabiei cu România. În mod curios, această alianță a fost susținută atât de Antanta (Franța și Marea Britanie), cât și de țările Triplei Alianțe (Germania și altele). Rusia sovietică nu a recunoscut unirea Basarabiei cu România și a încercat să revendice teritoriile aparținând Imperiului Rus. Revolte înscenate au avut loc la Tighina în mai 1919 și la Tatarbunar în septembrie 1924. Ambele încercări au eșuat din cauza lipsei de sprijin public. După eșecul celei de-a doua încercări de insurecție, la 12 octombrie 1924, Moscova a decis să înființeze o Republică Socialistă Sovietică Autonomă Moldovenească (RSSM) pe malul stâng al Nistrului.

Populația din RASS Moldovenească era în proporție de doar 30% vorbitoare de limbă română. RASS Moldovenească interbelică a servit drept laborator de testare pentru dezvoltarea politicilor naționale pe care autoritățile sovietice le-au aplicat în Basarabia ocupată în 1940-41 și după 1944. După ce Moscova a eșuat în încercarea sa de a crea o nouă limbă moldovenească, care s-ar fi bazat pe vernacularul local fără tradiția literară, a decis să continue să folosească limba română în 1932-38. Limba română modernă folosită ca limbă scrisă în Basarabia și în România a început să fie utilizată în sfera educațională și culturală. În spatele tuturor acestor acțiuni se afla ideea creării unei noi elite naționale comuniste care să sovietizeze Basarabia în viitor.

În anii 1924-1940, în serviciul moldovenizării a fost pusă ştiinţa din RASSM, iar intelectualitatea din republică a fost antrenată în lupta împotriva românismului. Teza existenţei unui popor moldovenesc în Transnistria şi Basarabia deosebit de poporul român, precum şi a unei „limbi moldoveneşti” deosebită de cea română a devenit o provocare irezistibilă pentru mai mulţi „savanţi”, care s-au grăbit să-şi propună producţia ştiințifică unei audienţe frustrate, care era populaţia republicii, hărţuită de prea desele schimbări în politica noului regim, şi de-a dreptul derutată. S-au remarcat mai ales, prin teorii „originale” istoricul Goian şi lingvistul Leonid A. Madan. În aprilie 1928, la Plenara Comitetului Ştiinţific Moldovenesc „naţionaliştii locali - Buciuşcanu, Comisar Norodnic al Învăţământului, Goian ş.a., în căutarea unei argumentări ştiinţifice a deosebirii dintre moldoveni şi români ca naţiune, propuneau să se cerceteze sângele şi dimensiunile antropologice la 20 moldoveni şi români „pur sânge”. Istoricul Goian încerca să demonstreze „puritatea de sânge” a moldovenilor, prezentând genealogia acestora drept deosebită de cea a românilor încă din timpurile de până la era noastră.”

L.A. Madan considera că drept bază pentru dezvoltarea „limbii moldoveneşti” trebuie să stea „graiu cela în cari în vremea di-amu grăești mulţîmea moldovenilor din RASSM şî Basarabia. Că aşa grai haracternic sî socoati graiu moldovenilor din nijlocu Basarabiii”. Madan „dezvoltă” acest grai şi doreşte să-l ridice la rangul de limbă cultă, dar numai „după învăţarea adîncă şi din toati părţîli a graiului giu a-ntregului norod moldovenesc, după culegirea şi clasîficarea tuturor facturilor şi ivirilor a linghii gii moldoveneşti”.

Petru I. Chioru, a redactat în 1930 dicționarul rus-moldav, la Tiraspol. În 1932, acest autor se număra printre cei care propuneau trecerea la ortografia latină în RASSM și la limba română complet standard pentru a "influența pozitiv proletariatul din România".

După Plenara CC al PC al URSS din februarie-martie 1937, atât romanizatorii, cât și originaliștii (moldoveniștii) au fost declarați „spioni imperialiști”: primii ca „agenți ai României boierești”, iar cei din urmă datorită sabotării latinizării alfabetului. În 1937, Petru Chioru și Leonid Madan au fost declarați dușmani ai poporului și executați. În 1938, RASSM a trecut din nou la alfabetul chirilic. În anii 1940, "moldoveneasca" a devenit identică cu limba română, cu excepția faptului că a fost adoptat alfabetul chirilic, deja în RSSM. Următoarea trecere la alfabetul latin a avut loc abia în 1989.

La 27 august 1989, Frontul Popular din Moldova a organizat o adunare națională la Chișinău, printre revendicările căreia se număra recunoașterea limbii moldovenești în grafie latină ca limbă oficială a Republicii. La 31 august 1989, Sovietul Suprem al RSSM a declarat limba moldovenească drept limbă oficială în "domeniile politic, economic, social și cultural" și a adoptat o lege care prevedea revenirea limbii moldovenești la grafia latină.

În scopul continuării tradiţiilor, respectării obiceiurilor seculare ale poporului, luînd în considerare rolul lor la formarea unei moralităţi sănătoase,la îmbogăţirea vieţii spirituale a omului, ţinînd cont de solicitările cetăţenilor republicii de a se reveni, fiind o necesitate stringentă, la valorile naţionale, Parlamentul Republicii Moldova hotă răşte:

1. Se consfinţesc următoarele zile comemorative şi zile de sărbătoare în Republica Moldova:
a) sărbători naţionale şi zile comemorative:
- Ziua comemorării lui Mihai Eminescu (15 ianuarie);
- Ziua comemorării victimelor Holocaustului (27 ianuarie);
- Ziua comemorării celor căzuţi în războiul din Afghanistan (15 februarie);
- Ziua Memoriei (2 martie) (ziua de comemorare a celor căzuţi în conflictul armat din anul 1992 pentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova şi a victimelor acestui conflict);
- Ziua Libertăţii (7 aprilie) (zi de comemorare a tinerilor care au manifestat paşnic în numele libertăţii şi democraţiei);
- Ziua comemorării victimelor catastrofei de la C.A.E. Cernobîl şi ale altor avarii nucleare (26 aprilie);
- Ziua Drapelului de Stat (27 aprilie);
- Ziua securităţii şi sănătăţii în muncă (28 aprilie);
- Ziua Familiei (15 mai);
- Ziua Nistrului (ultima zi de duminică a lunii mai);
- Ziua comemorării victimelor fascismului (22 iunie);
- Ziua Suveranităţii (23 iunie);
- Ziua Împotriva Consumului și Traficului Ilicit de Droguri (26 iunie);
- Ziua Portului Popular (ultima zi de duminică a lunii iunie);
- Ziua Concurenței (30 iunie)
- Ziua comemorării lui Ştefan cel Mare (2 iulie);
- Ziua comemorării victimelor stalinismului (6 iulie);
- Ziua Constituţiei (29 iulie);
- Ziua Independenţei (27 august);
- Sărbătoarea "Limba noastră" (31 august);
- Festivalul Naţional al Mărului (ultima sîmbătă şi duminică a lunii septembrie);
- Ziua Naţională a Vinului (prima sîmbătă şi duminică a lunii octombrie);

PREȘEDINTELE SOVIETULUI SUPREM AL R.S.S. MOLDOVA A. MOȘANU

or. Chişinău, 26 decembrie 1990. Nr.433-XII

La 5 decembrie 2013, Curtea Constituțională a Republicii Moldova a declarat limba română ca fiind limba oficială, invocând prevalența textului Declarației de Independență asupra textului Constituției. Cu toate acestea, Constituția nu a fost modificată în consecință.

REAMINTIND că în ultimii ani mişcarea democratică de eliberare naţională a populaţiei din Republica Moldova şi-a reafirmat aspiraţiile de libertate, independenţă şi unitate naţională, exprimate prin documentele finale ale Marilor Adunări Naţionale de la Chişinău din 27 august 1989, 16 decembrie 1990 şi 27 august 1991, prin legile şi hotărîrile Parlamentului Republicii Moldova privind decretarea limbii române ca limbă de stat şi reintroducerea alfabetului latin, din 31 august 1989, drapelul de stat, din 27 aprilie 1990, stema de stat, din 3 noiembrie 1990, şi schimbarea denumirii oficiale a statului, din 23 mai 1991;

Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova

Chişinău, 27 august 1991

După a doua ocupație sovietică, după zeci de ani, Basarabia a dat viață unei noi generații de intelectuali, care știau bine cât de români sunt moldovenii. Leonida Lari, Grigore Vieru, Eugen Doga, Ion Druță, ș.a. au participat la Marile Adunări Naționale, unde au instigat la revenirea la rădăcinile noastre românești. Rusul roșu nu a reușit să distrugă națiunea, dar nici nu ne-au lăsat să fim noi înșine.

Începând cu deceniul al treilea al secolului al XIX-lea limba română se află sub pericolul rusificării, indiferent de termenii utilizați, fie aceștea „moldovenizare” sau „originalizare”. Renașterea națională de la sfârșitul anilor '80 ai secolului trecut a readus dicuția apartenenței etnice și culturale a moldovenilor sovietici, dar perioada de glie nu a durat prea mult timp. Constituția din 1994 a redenumit limba română în „moldovenească” și a eliminat imnul revoluționar românesc „Deșteaptă-te, române!”. În anul 2002 colaboraționiștii roșii au încercat să declare limba muscalilor drept limbă de stat. Integritatea teritorială lipsește, dat fiind faptul că Nistrenia încă se află sub ocupație rusească care acum a dat buzna peste ucraineni și încearcă, agonisind, să restaureze imperiul lor neghiob.

Anul trecut am avut ocazia să văd cu ochii mei festivitățile cu ocazia a 30 de ani de independență a Republicii, la Bălți, și, negreșit, am rămas totuși surprins, deși nu m-am așteptat la mare fast. A fost trist și caraghios. Republica Moldova independentă și suverană s-a sinucis în 1994. Au rămas doar moldovenii post-sovietici.