Orașul Bălți sub administrația țaristă rusă

Orașul Bălți este așezat tocmai la răspântia căilor de comunicațiune de la nordul Basarabiei; el e construit în valea râului Răut, acolo unde pârăul numit Râuleț (Răuțel) își revarsă apele sale în Răut. Terenul pe care se află așezat orașul e mlăștinos, aerul e nesănătos, ceea ce a făcut ca orașul Bălți să câștige renumele urât de „cuibul frigurilor”. Bălți e punctul comerțului cu vite și cai, care de aici se exportă în Austria. Locuitorii sunt Evrei, străzile sunt murdare, înguste, noroiose. A locui Bălți e o adevărată nenorocire pentru un om cult.

În județul Bălți (Iași) satele sunt așezate în fundul bălților, ale căror ape formate din ploi se stăvilesc cu zăgazuri. În satele boierești, curțile proprietarilor sunt bine întreținute și aproape toate au grădini mari cu pomi.

Bălți sunt capitala județului cu același nume, care însă se mai numește și județul Iași. Construit tocmai în fundul văii Răutului, și anume la gura Rîulețului seliștea orașului esto proprietatea familiei Catargi și Calmuțchi.

Rușii în scrierile lor despre Basarabia scriu cuvîntul Bălți cu ѣ, crezând cum că acest cuvînt se derivă din cuvîntul slav бѣлый, alb.

Învederat că aceasta părere a Rușilor e cu totul greșită. Cuvântul Bălți provine direct de la baltă, ceea ce se explică prin faptul că valea Răutului e foarte băltoasă.

Pe timpul domniei pămîntene, Bălți nu era comună urbană, nici măcar târgușor, și în locul actualului oraș era un mic sătuleț înămolit în niște bălți. O simplă împrejurare a făcut ca acest sat foarte rău așezat să fie transformat în oraș capitală de județ.

La 1818, de 19 Aprilie, împăratul Alexandru I, venind dinspre Hotin și mergând la Chișinău, a fost nevoit să înopteze la Bălți, unde s’a înămolit trăsura imperială. Aci i-a sosit știre despre nașterea nepotului său
Alexandru II și, în amintirea acestui eveniment de familie, dânsul a dat satului Bălți prerogativele unei comune urbane.

Noul oraș, așezat tocmai la mijlocul platoului dintre Nistru și Prut, a devenit în curând un centru de comerț pentru nordul Basarabiei. Împrejurimile orașului Bălți sunt puțin pitorești și foarte triste. Nici un arbore, nici o livadă, afară de parcul familiei Catargi, nu înveselește priveliștea. Orașul are străzi strâmte nepavate, noroiose tosmna, băltose iarna și pline de praf vara; o jumătate din oraș, anume cea centrală, se compune din dugheni evreiești, cârciume, hanuri — toate construite aproape sub același acoperiș colosal. Toamna, pe la Novembre, și apoi în primăvară, întregul oraș se cufundă, cu străzi cu tot, într’o mlaștină pestilentă, care exală friguri palustre din cele mai resistente. Aceste friguri decimă poporațiunea și renumele trist de cuibul frigurilor se potrivește minunat ora ului Bălți. Suprafața orașului e de 1.355 deseatine și 1.098 stânjeni, din care 300 deseatine sunt pășune.

Poporațiunea Bălților, după recensământul din anul 1892, s’a constatat a fi de 11.118 locuitori, din care 5.968 bărbați și 5.130 femei.

Restul poporațiuniî. sunt tîrgoveți (mesciane). După datele statisticii oficiale, poporațiunea orașului nu crește deloc pe cale naturală, deoarece mortalitatea e în termen medii de 1:29 de locuitori și nașterile asemenea
de 1:29 de locuitori. Orașul Bălți numără peste 2.016 case, din care abia 80 sunt de zid, iar restul de paiantă și lemn. Edificii publice sunt trei: un spital militar pentru 160 paturi, temnița și casarma cu magasiile intendenței. Toate aceste edificii sunt într’o stare miserabilă. Orașul posedă o singură biserică ortodoxă, una catolică, una sectantă rusescă, o sinagogă și 7 case de rugăciune evreiești, 25 dugheni de piatră și 265 prăvălii de scânduri. Construcțiuni solide și moderne orașul n’are decât casele familiei Catargi și un mare pod de pâtră peste râul Răut. Biserica ortodoxă din Bălți a fost construită de către Gheorghe Panaioti pe la 1795. Planul bisericei l’a făcut talentatul architect Weisman, după modelul bisericilor catolice din Galiția. Iconostasul, compus din fosrte frumosse icosne, este opera măiastră a pictorului nostru Eustafie, care a fost adus de la Iași la Bălți încă de către Principele Potiomkin.

Cu toate bălțile ce încunjoară orașul, cu toată defectuositatea drumurilor de comunicațiune, cu groasnica șosea pururea înămolită în stratul lutos al solului, Bălți până acum încă are un rol în comerțul cu vite. Sunt nu mai puțin de 11 iarmaroace pe an, când se adună la Bălți mare număr do negustori de vite. Iată datele acestor iarmaroce: 2 Februarie,3 Martie, în săptămâna întâia a Postului mare, 28 Maiu, 24 Iunie, 20 Iulie, 6 August, 8 Septembre, 15 Octobre, 26 Novembrie și 20 Decembre. Darăveri destul de mari se fac cu cai și cu vitele mari, care se exporteză în Austria. În ultimii ani însă comerțul a început să scadă, atât din causa lipsei de export, cât și din causă că creșterea vitelor în Basarabia a degenerat mult.

Marca orașului Bălți, precum și a întregului județ Iași, a fost întemeiată printr’un ukaz imperial la 1826. Ea represintă: pe câmp roșu un cap de cal. Despre stabilirea desemnului, jurnalul ministerial se explică în următorul mod : „Marca veche a ținutului Iași represintă pe un cal întreg, dar deoarece până acum numai o parte din acest județ s'a alipit la Imperiu, apoi, în amintirea acestei despărțiri în două, s’a fixat noul desemn, care represintă numai capul animalului trunchiat.”