Dezetatizarea natiunii si libertatea romanilor. Lectii de la Izvoru Muresului
Voi folosi ca baza lucrarile Universitatii de Vara de la Izvoru Muresului de saptamina trecuta pentru o trasare de curs in vederea prezervarii identitatii si libertatii. Parintele Vasile Tamas (15 august, min 75) a vorbit la deschidere despre 'urcusurile spre intelepciune' pe care le-au reprezentat, in decursul timpului, editiile succesive ale scoli. Acesta este si spiritul in care ofer ideile de mai jos.
I. Nationalistii de stat mare la Izvoru Muresului
II. Intarcarea nationalistilor: nationalism la firul ierbii
III. Nationalismul emancipat de stat
IV. AUR intre nationalstatism si poporanismul libertar
V. Nationalismul de stat mic (nationismul)
- Exemplul negativ al Ungariei orbaniste
Cred ca se pot distinge doua 'gestalt-uri' (configuratii, pattern-uri) mentale la Izvoru Muresului. Le voi numi 'nationalistii de stat mare' respectiv 'nationalistii intarcati', adica dezbarati de metehnele etatiste ale primei grupe si care sint promitatori in termeni de libertate, angajare civica, romanism emancipat. Intr-o ultima sectiune, voi teoretiza despre functia identitara a statului in conditiile globalizarii totalitare care nu contravin libertatii romanilor. Speranta mea e ca partidele poporanist-libertare, vide AUR, le vor lua in considerare.
I. Nationalistii de stat mare la Izvoru Muresului
Deznationalizarea statului roman curent a fost dominanta scolii. Desi nu tema 'oficiala' ('Excelenta, Continuitate, Identitate'), tonul a fost dat de intrebarea 'mai este statul roman un instrument al natiunii romane', propusa de dl. Eugen Popescu, presedintele Fundatiei Nationale pentru Romanii de Pretutindeni (**), sponsor principal (cred) al evenimentului si care a functionat si ca prezentator/moderator. Intrebarea a revenit ca un laitmotiv (15 august, min 27 'natiunile isi construiesc niste instrumente prin care sa poata sa mearga mai departe, sa poata sa evolueze; daca acele instrumente inceteaza sa lucreze pentru natiuni, mai sint ele viabile?', min 60, min 78; 19 august sectiunea I, min 11, ca 'revenire', in preambul la interventia lui George Simion, 'mai este statul roman un instrument al natiunii romane' si 'partidele nu au avut ca fir rosu politica nationala'). Aceiasi intrebare a pus in cadru ('framing'), printre altele, prezentarea facuta de dl. Andrei Marga. Sensul raspunsului survenit, mai implicit sau mai explicit, era in directia 'statului mare national'. Cum succint a raspuns dl. Marga, ''... Ascultind jelanii cu numitor comun statul roman... Nu se poate rezolva vreo problema mare fara stat ... Soluția este statul care își asumă răspunderea' (articol-dialog, rezumind interventia dlui Marga, RGN Press; interventia, clip 15 august, min 78 urm). La care, raspunsul meu la fel de succint ar fi 'problemele mari sint create de statul mare insusi'. Justificarea urmeaza.
Despre statul mare si amenintarea existentiala pe care o reprezinta am scris in mai multe rinduri (Dezbararea de elitism, AUR si patologia statului, Cecitatea etatista, Mintea ceausist-etatista, Ruinele altruismului de stat, Elitele etatiste. Studiu de caz. Andrei Marga). Cu referire specifica la ecuatia stat mare - nationalism, voi adauga doar urmatoarele observatii facute in cursul vizionarii interventiilor la scoala.
1. Etatismul incurajeaza dependenta si nevolnicia, sentimentul de neputinta, mentalitatea de asistat. Multe interventii (mai ales ale politicienilor propriu-zisi, curenti sau fosti) exhiba auto-victimizare si plins de mila proprie si, din pacate, astea dau impresia generala...
Spre ilustrare, citat in extenso, cu limbaj de lemn cu tot (nu si cu opintelile de lectura, lectorul insusi, poate autor, luptindu-se cu un text parca copiat direct din 'directive de partid' scoase din cine-stie-care arhiva prafoasa):
"Va voi prezenta in cele ce urmeaza citeva probleme prioritare ale comunitatii romanesti din judetele Covasna, Harghita si Mures [CHM] pentru a caror rezolvare se solicita sprijin din partea guvernului si parlamentului Romaniei: continuarea finantarii cu prioritate a proiectelor institutiilor, publicatiilor, asociatiilor si fundatiilor culturale, religioase si civice din judetele CHM de catre secretariatul general al guvernului prin serviciul dezvoltare comunitara dupa modelul de finantare al comunitatii maghiare; solicitarea elaborarii unei formule legislative care sa permita ONG-urilor sa acceseze finantare pentru asigurarea spatiilor de lucru, pentru imbunatatirea si renovarea sediului ori locului dedicat proiectelor intrucit acest fapt adeseori constituie un obstacol important in desfasurarea activitatii curente; adoptarea strategiei de dezvoltare economica si sociala pentru judetele CHM care sa asigure o convietuire interetnica normala; [...] continuarea dermersurilor pentru acordarea de asistenta si suport logistic si moral unitatilor de invatamint cu predare in limba romana; reluarea propunerii asigurarii prin lege a reprezentarii permanente a electoratului romanesc din judelete CH in camera deputatilor; infiintarea unui grup de lobby format din parlamentari si europarlamentari reprezentind toate fortele politice ... care sa desfasoare o actiune coordonata si consecventa menita sa asigure sprijinul romanilor din cele trei judete; sprijinirea incheierii unor parteneriate si infratiri avind ca modele actiunile similare din perioada interbelica intre scoli si institutiile din judetele CHM cu institutii si asociatii similare din alte judete ale Romaniei; sprijinirea constituirii si functionarii unor asociatii comunitare locale, ca forme locale de auto-organizare a comunitatilor romanesti; sprijinirea organizarii unor cursuri pe tema managementului proiectelor si a programelor comunitare din domeniul cultural, economic, social; actualizarea permanenta a listei problemelor comunitatii romanesti din cele trei judete; sprijinirea editarii monografiilor comunitatilor romanesti; sustinerea editarii unui manual de istoria a romanilor din CHM in contrapondere cu manualul de istorie a secuilor; monitorizarea modului in care se face promovarea patrimoniului cultural si a potentialului turistic romanesc din cele trei judete, prin strategia elaborata de consiliile judetene CHM; includerea patrimoniului cultural romanesc in strategia de promovare a turismului din judetele CH - in programele judetene de promovare a tursmului, zonele locuite preponderent de romani sint complet sau partial ignorate; sustinerea financiara in zona a unor institutii care sa prezinte spectacole din principalele centre culturale ale tarii; finantarea de tabere inter-etnice pentru copii si tineri; asigurarea de resurse financiare necesare organizarii de mese rotunde anuale cu autori de carti de istorie si literatura care promoveaza lucrari valoroase in sprijinul relatiilor de armonie interetnica; continuarea demersurilor pentru incadrarea unor intelectuali de nationalitate romana la biblioteca judeteana Covasna, la casele de cultura din Sf. Gheorghe si Covasna si alte institutii din aceste judete....; finalizarea lucrarilor de amenajare a cimitirului eroilor din incinta cimitirului comun din Sf. Gheorghe; continuarea demersurilor pentru racordarea la reteaua nationala de gaz metan a celor doua zone cu populatie romaneasca compacta: depresiunea Intorsurii Buzaului din Covasna si cea a Toplitei din Harghita; sprijinirea lucrarilor de amenajare a muzeului in aer liber din Voinesti, Covasna; restaurarea in regim de urgenta a bisericilor ortodoxe Sfintul Nicolae din Bretcu si Sfintii Arhangeli Mihai si Gavriil din Virghis; continuarea in regim de urgenta a lucrarilor de reabilitare si modernizare a cladirii colegiului national Mihai Viteazul din Sfintu Gheorghe; continuarea demersurilor pentru initierea si sustinerea unui dialog constructiv cu societatea civila a comunitatilor maghiare din cele doua judete, in vederea convietuirii in spiritul cunoasterii si aprecierii valorilor specifice si comune, al intelegerii si conlucrarii in interes general si pentru eliminarea oricaror forme de discriminare pe motiv de etnie sau confesiune". (Ciprian Hageanu, Centrul European de Studii Covasna Harghita, 17 august, sectiunea I, min 71-78)
Uluirea mea la ascultarea acestui pomelnic a fost: ce mai ramine? Unde e viata acelor comunitati? Oamenilor acelora ce le mai ramine de facut, in afara de a trage aer in piept pina la moarte? Oare tot statul va plati si biletele de admisie la activitatile culturale? Stai, taie asta: admiterea va fi probabil gratuita deci, va plati statul indemnizatii de participare la 'activitati'?...
Daca statul ar face toate aceste lucruri, el nu ar 'ajuta' acele comunitati ci le va sufoca. Statul roman aproape ca a ucis natiunea romana, la inceput acasa, din anii 1930 pina in in 1989, si apoi prin fuga de acasa a 6 milioane de romani in ultimii 33 ani. Oare nimeni nu vede lectia aceasta? Nu e nimeni care sa traga concluzia corecta, anume ca statul mare reprezinta un pericol existential? Ce demon ii face pe unii sa creada ca ei vor putea mai bine, ca mai mult din lucrul rau va aduce, in sfirsit, mai binele ?!...
2. Resortul la etatism este incurajat prin cultivarea fricii de 'deznationalizare' (gen. Chelaru, 19 august, sectiunea 1, min 61-81).
Denationalizarea nu se intimpla decit:
a. daca un alt stat foloseste forta pentru obtinerea deznationalizarii (cazul multor romani minoritari in tari limitrofe);
b. daca structura de motivari ('incentives') e slaba/nu exista (familie, retea sociala, investitii; asta se aplica foarte mult romanilor emigrati);
c. daca folosirea limbii romane in spatiul public este c.1 neproductiva (in business, educatie), sau c.2. negilijata (in administratie publica)(cazul romanilor minoritari in regiuni din Romania insasi).
Interventia statului e circumscrisa de aceste situatii si, strict vorbind, se reduce la a. si c.2. Pentru b si c.1, se aplica principiile generale pentru inflorirea economiei si comertului, cel mai bine guvernate de piata libera si de taxarea parcimonioasa (vezi si mai jos).
Poporul roman a rezistat ca identitate mii de ani, pina in pragul secolului XX cind, intr-adevar, deznationalizarea a devenit politica de stat ostila si coercitiva (cazul a). In preajma razboiului de independenta, cum observa un autor de epoca al carui nume, regretabil, nu mi-l amintesc, puteai sa calatoresti pina in nordul Greciei (vechea Valahie Tesaliota) vorbind numai romaneste. Tot cam la vremea aceea, ungurii erau minoritari in propria tara si numai politici acerbe de maghiarizare i-au adus, la finele secolului XIX, la o slaba majoritate pseudo-etnica, obtinuta prin 'conversia nationala' a romanilor, sirbilor, slovacilor, evreilor, tiganilor, s.a. In toate cazurile care nu sint de acest tip, frica de deznationalizare este un artificiu propagandistic.
Frica de deznationalizare ia, in general, forme retorice dintre cele mai percutante: acapararea statului, pierderea tarii, extinctia romanilor, disparitia ca popor, etc. - sau, in particular aici, 'tradarea intereselor nationale romanesti' (E. Popescu, 19 august, sectiunea I, min 60), 'pierderea de facto' a Transilvaniei' (E. Popescu, 17 august, min 24), 'statul defector' (M. Chelaru, idem, min 62).
Nu este acum momentul de a determina gradul de judiciozitate al acestora (vezi mai jos): parerea mea, insa, e ca avem de-a face cu retorica manipulativa (pace!, generale, idem, min 62). Ca si in cazul covid, frica mediaza renuntarea la libertate. Este curios cum dl. Chelaru intelege asta,
"Nu simtiti cumva in toata aceasta forma de organizare si de conducere, de management statal, ca se lucreaza numai sub inducerea permanenta a fricii? prin pandemii' [etc.]; 'starea de amenintare permanenta face pe om sa intre intr-o continua teama, si teama produce supunere" (idem, min 78)
dar esueaza sa aplice aceeasi intelepciune la cazul de fata, anume frica de deznationalizare.
3. Frica e folosita si in apeluri de 'stringere a rindurilor', de 'unire', de sacrificiu. Ilustrativ pentru aceasta retorica a fost cuvintul de deschidere al lui Claudiu Tarziu (15 august, min 15-27, in special min 22; min 22-26, fara audio). Nu as vrea sa il listez pe dl. Tarziu in rindul nationalistilor de stat mare, dar retorica sa este tipica acestora; circumstanta lui atenuanta poate este frustrarea resimtita, ca presedinte al comisiei senatului pentru romanii de pretudindeni, de a nu fi putut obtine nici o farima de finantare pentru universitate.
"... Dragii mei frati [...] Sintem la o rascruce de drumuri in istoria noastra... Din afara ne ameninta raul, dinauntru rabufneste raul. De aceea este nevoie de jertfa, e nevoie de eroism... E nevoie sa ne sprijinim unul pe altul... Norocul nostru ca mai exista oameni jertfelnici..." ((15 august, min 16; 22)
Apelurile la 'fratietate' si 'unitate', la 'toti impreuna' au rostul de a compactiza corpul politic: de a sterge diferentele individuale sau de grup, de a forta in existenta un numitor comun care e dictat politic si, adeseori, e cel mai mic numitor comun, de a forta astfel distinctii brutale intre 'prieteni' (acelasi numitor comun) si 'dusmani' (fara 'numitor comun'). Nationalismul de stat mare creaza un dusman pentru a restringe
libertatea tuturor. Daca nu te aliniezi, esti catalogat impreuna cu 'dusmanii' (vezi mai jos punctul 4).
Acesta compactizare este sensul original al termenului 'corporatie' (incercati sa cititi termenul ca derivat din verb, 'a corpora', a incorpora), si asa au fost create statele totalitare in secolul XX: statul fascist era chiar numit 'corporatist', adica o suma a 'corpurilor' sociale, sindicale, de afaceri.
Compactizarea a ramas un reflex de gindire, si ea scapa din vedere un punct crucial. Nu 'majoritatile' fac istoria, ci minoritatile dedicate (Nassim Taleb, Medium; vezi si acest studiu, sau acesta). Revolutia americana, de pilda, a fost opera a probabil nu mai mult de 10% din populatia coloniilor (daca imi amintesc corect, Murray Rothbard, Conceived in Liberty; in orice caz, procentul de luptatori a fost intre 3-6%, Observer). Asadar, scopul compactizarii nu este eficacitatea de actiune, cit impilarea, obtinerea supunerii. Iar daca vreo eficacitate intra in joc, este eficacitatea divizivitatii, ca mai sus intre 'prieten' si 'dusman' sau ca de pilda conflictele artificiale de care e plina lumea noastra azi.
4. Dar ceea ce e mai grav in resortul la etatism este ca trimite prea usor si prea repede la constringere ca 'solutii' la probleme, in cazul de fata, probleme nationale. Statul detine, prin definitie, monopolul asupra violentei legale. Cind ai monopolul fortei, motivatia de a cauta solutii judicioase se reduce drastic, hubrisul apetitului de putere trece la cirma si derapajul tiranic e inevitabil. Ca in:
"...avem nevoie de aceste elemente sistemice pentru ca si noi la rindul nostru sa conducem' (gen. r. Chelaru, 19 august, min 67, adresindu-se direct lui George Simion si remarca acestuia ca AUR ar fi un partid anti-sistem) [...] 'trebuie preluat sistemul, resapat, ajustat si incarcat cu acei care au menirea sa il conduca intr-un mod ... moral" (idem, min 69; deziderat imposibil, vezi mai jos)
"nu cumva sa ajungem in situatia in care nu mai putem sa despaduchem tara asta si sa fim nevoiti sa raschetam [...] avem instrumente inclusiv de coercitie care sa produca statalizarea identitatii romanilor intr-un stat al romanilor si pentru romani. daca acest stat nu exista, atunci draga Eugene, nici nu ma mai intereseaza". (gen. Chelaru, 19 august, min 81-82)
"sa iesim 200000, 300000, 400000 de romani in strada si sa-i luam la fuga - altfel nu putem sa schimbam tara asta! intelegeti lucrul acesta" (Eugen Popescu, 17 august, min 102, punindu-i vorbe in gura dnei Ciuta de la Astra Carei)
Nationalistii de stat mare sint cei care, la adapostul virstei sau al puterii politice, sint grabiti sa ii trimita pe altii sa dea razboi cu 'dusmanii', oricit de putin judicios ar fi acest lucru. De aici sacrificiul si jertfa ca puncte de sprijin retoric.
Daca nationalistii de stat mare isi iubesc natiunea asa cum afirma, o vor face la orice nivel, intervenind ei insisi la scara umana, de fiecare zi, pentru imbunatatirea lumii lor, a celor apropiati sau mai indepartati - nu doar la nivelul cel mai inalt al puterii de stat. Daca nu, inseamna ca doresc doar puterea. Nationalismul de stat mare intotdeauna, mai devreme sau mai tirziu, foloseste puterea in moduri lipsite de scrupule si in scopuri contrare cu libertatea, demnitatea si virtutea poporului. Ei declama un 'stat instrument al natiunii' dar asta curind degenereza in o natiune la discretia clicii statului.
Natiunea romana trebuie sa poata sa se organizeze si sa se sustina si fara aportul statului. In asta consta puterea romanitatii: in dorinta, vointa, si ocazionala cheltuiala pentru a ramine roman (Doamne fereste de alte cheltuieli... 'sacrificii', 'jertfe', vezi mai sus, Claudiu Tarziu). Rostul statului trebuie judecat dupa etaloane principiale: a. interventionism minim, b. libertate maxima pentru romanii insisi, c. integrala poporului roman ii cuprinde pe toti cei cu un destin istoric comun, nu doar etnia romaneasca.
Altfel, statul ne va transforma pe toti in sub-romani: servili, 'compactizati' si nevolnici, in cazul mai rau, morti sau incarcerati, in cazul mai bun. Faptul ca deasupra unui astfel de popor ar flutura flamura tricolora, eu il vad ca pe o ofensa: si deasupra romanilor insclavati sub Carol II sau sub Ceausescu fluturau flamuri, si nu era nici un prilej de mindrie in asta, dimpotriva...
Prea repede 'uita' nationalistii 'de stat mare' ca statul este prin constructie si ca regula istorica impotriva poporului - de parca nu am fi trait in tiranie, mai intii la 'dreapta', apoi la 'stinga', trei sferturi de secol, de parca nu am vazut statul distrugind tara si poporul in ultimii 30 de ani. Statul mare nationalist doar adauga la asta trimbite, steaguri si rime.
Nu vom dori asta. Nu vom dori instalarea la putere a unei clici 'nationaliste' care, pentru putere, instrumentalizeaza si manipuleaza cele mai delicate coarde ale apartenentei: iubirea de parinti, grija de familie, loialitatea pentru prieteni, placerea socialitatii in urbea natala; descoperirea lumii in copilarie care incepe in casa, in batatura, in tinut, in tara; nostalgiile - parfumul teilor din fata scolii sub care am furat primul sarut, putinica de varza a bunicii toamna, mirosul aerului cind sta sa dea prima zapada; fiorul care te cuprinde cind inveti cuvintul romanesc care captureaza exact ceea ce simti... Am trada toate acestea daca am permite un nou nationalstatism, ca ar fi nationalfascism sau nationalcomunism sau lipsit de culoare...
Cum ar trebui sau ar putea statul sa arbitreze intre cereri competitive pentru alocare de fonduri? Universitatea de vara de la Izvoru Muresului da, Fundatia Ogoranu nu? Dar revista Mitropoliei Olteniei, sa zicem? Ar trebui statul sa le sponzorizeze pe toate? Nici una?
Urmind acelasi fir logic, ce ne facem cu celelalte zilioane de clamari competitive de sponzorizare de la stat? Spitale, scoli, ulite defundate si poduri surpate? Trebuie toate acestea 'sa se faca' cu bani de la stat? Dupa ce criterii, inimaginibile pentru mine, se pot etic, principial, just, in spirit de dreptate, aloca bani unora dar nu altora? Sesizeaza oare cineva ca aici e un deficit esential de gindire, ca pista aceasta e gresita si ca ea conduce la o fundatura unde dai cu nasul in clientelism, spagareala, coruptie cantitativ proportionale cu marimea masinariei alocative?
Interferenta statului intotdeauna viciaza structura de motivatii, creaza artificial cistigatori si pierzatori, transforma competitia valorica pentru fonduri intr-o competitie pentru putere alocativa. Ideea ca prin 'comisii' se pot rezolva aceste diferende create de stat este o tara ceausist-etatista. Cine controleaza controlorii? Cine evalueaza evaluatorii? Exista o autoritate ultima, un filozof-rege (Platon) sau un 'sfatuitor al spiritului lumii' (Hegel) care sa faca adjudecarea ultima a a deciziei (il vizez in primul rind pe dl. Andrei Marga, exponentul intelectual principal al 'romanismului de stat mare'; vezi compilatia mea de comentarii)? Desigur ca nu.
Nu va exista iesire din marasmul curent etatic fara disciplina intelegerii a ce se cheltuieste, de ce se cheltuieste, cum se cheltuieste, de unde banii. Cita vreme romanii nu vor vedea indicatii convingatoare ale efortului onest din partea oricaror candidati politici de a adresa aceste probleme, prezumtia va fi una defavorabila: doar un alt grup/individ grabit sa puna mina pe placinta impozitelor noastre pe care sa o imparta discretionar. Si, prin aceasta, facind-o inca si mai mica.
Trebuie sa ne gindim la altceva. La suveranitatea decizionala a indivizilor, la libertatea alegerilor lor, la multiplicarea instantelor evaluative, la descentralizare alocativa. Cu alte cuvinte, trebuie sa ne gindim la un nationalism de jos in sus, nationalismul de la firul ierbii ('grassroot', in sensul de organic, cu radacina, cu o crestere fireasca).
Clamata 'deznationalizare a statului' roman este o vedere nejudicioasa. Lucruri bune care se pot spune despre stat sint putine, iar despre statul roman inca si mai putine. Dar asta nu trebuie sa ne impiedice in a incerca sa fim judiciosi.
Iar punctul de vedere judicios in privinta statului roman ia in considerare trei variabile: renuntarea la suveranitate, deznationalizarea prin design si deriva totalitara. Toate trei sint fenomene care se petrec curent la scara europeana si globala si la care statul roman s-a angrenat in virtutea unui proiect 'integrationist' euroatlantic. Acestea sint fortele care contribuie la aspectul de 'stat deznationalizat', nu 'tradari' sau 'defectiuni'. Si, bineinteles, incompetenta, coruptia si decerebrarea care marcheaza tot ce face. Restul, e retorica inflamatorie sub care se ascunde, de fapt, dorinta de a reetatiza nationalismul, de a-l instrumentaliza in scopuri coercitive. Ni se spune ca aceasta e spre bine dar... drumul bunelor intentii inarmate duce doar in iad...
Semnificatia acestei rasturnari de perspectiva va apare in cursul sectiunii urmatoare. 'Intarcarea' din titlul ei se refera la maturizarea nationalismului de sub tutela statului.
II. Intarcarea nationalistilor: nationalism la firul ierbii
Din fericire, la Izvoru Muresului s-au putut auzi si lucruri incurajatoare in exact sensul celor de mai sus. Au fost interventii tonice, de o asertivitate sanatoasa si mult necesara, cu verticalitate, integritate, fara manipulari emotionale. Romani care stau pe propriile picioare, fara victimizare, eroizare, suferire. Si asta, spunind lucrurilor pe nume fara menajamente, rezerve sau auto-cenzura. O placere de vazut, o bucurie de experimentat, o speranta de nutrit.
Dupa introducerea aproape depreciativa, in orice caz, minimizanta, a FCRCHM (Forumul Civic al Romanilor din Covasna, Harghita si Mures, organizatorul scolii de vara, ***) de catre Eugen Popescu, prezentindu-l ca solutia de ultima instanta, de mina a doua, la care apelezi doar cind statul te lasa balta, dupa lamentatia de rigoare, presedintele acestuia, Dragos Burghelea, pune lucrurile la punct:
"Si anul acesta, ne-am trezit ca este al doilea an consecutiv in care universitatea de vara nu primeste finantare, nu primeste sustinere din partea autoritatilor statului roman. Desi am incercat [...] Dar, oameni buni, vreau sa va spun ceva. Poate ca aceasta universitate de vara din anuul 2023 are chiar mai mult zvic, mai mult singe in vene, pentru ca n-a trebuit sa mai cersim la porti inalte, si prin propriile noastre forte, cum romanii au facut-o in Ardeal acum 100 de ani si pretutindeni, putem sa ne organizam, putem sa ne adunam si putem sa transmitem un mesaj lumii" (15 august, min 31).
E aproape manifesta aici instatisfactia cu pozitia etatista exhibata de Eugen Popescu, chiar rebeliunea impotriva ei. Dragos Burghelea a respins gestalt-ul de asistat, si a invatat lucrul de nepretuit, anume mindria in munca autonoma si independenta. Testul realitatii: Forumul Civic a avut mai mult eficacitate decit pilele politice, inclusiv a reprezentantilor 'structurilor statului' ('demnitari ai statului roman'), cum s-au recomandat, in persoana dlor Tarziu, Tanasa, Simion. E aici o lectie care trebuie lasata sa se sedimenteze adinc.
Cind dl. Popescu, in introducerea dlui Burghelea, a dat glas 'invidiei etatiste' - 'noi nu avem un guvern ca cel de la Budapesta care sa dea bani' (15 august, min 28), m-am trezit interjectind mental 'Hello! 1918! Bani de la imparat?!'. M-am bucurat ca m-am intilnit cu dl. Burghelea in gindul la 1918 pe relatia 'activism independent', si aici isi are originea fotografia-titlu.
Acest raport 'asistat-autonom' a fost si mai drastic taxat de dl. Dan Grajdeanu, presedinte la Fratia Ortodoxa, al carui mic discurs de 5 minute despre 'nefrica' (termenul lui) poate fi considerat ca inaugurind noua paradigma asupra nationalismului ('paradigma Grajdeanu'; vezi III):
"Ne-am hotarit sa facem noi ceva.... asa iesim din paradigma asta. Noi ne-am cam obisnuit sa vina cineva pe un cal alb, sa ne salveze. Nu vine nimeni ... De 14 ani, noi facem fapte... Eu nu mai pun nici o nadejde in clasa politica... Eu nu am nadejde decit in Dumnezeu si ce pot eu face cu fratii mei... Cu ce mergem de-aici, eu zic ca toate aceste capuse care se numesc oameni politici vor cadea precum capusele de pe ciini cind le dai cu... deparazitant. Noi trebuie sa facem fapte concrete noi... Sintem fricosi... Ar trebui sa traim, cum sa zic eu, mai vajnic, sa nu mai fim asa lesinati" (15 august, min 61-66).
Dispretul lui Dan Grajdeanu pentru politicianism, elitism, pasivitate, auto-victimizare, dependenta este manifest si bine-venit. Nu stiu in ce masura acesta a fost determinat si de introducerea, din nou minimizanta, subordonind valoarea efortului asociativ 'valorii' interventiei statale, a dlui Popescu.
Dar dl. Grajdeanu mai face un lucru: el da expresie ideii de edificare interioara ca punct obligatoriu de trecere de la 'denuntare', 'indignare', sau lamentatia lacramoasa, dupa caz, la efortul constructiv, dupa puterea, imaginatia si circumstantele fiecaruia.
Activismul legal este o alta cale 'grassroot' de actiune, si resursele acestuia sint departe de a fi epuizate. Notabile tacticile de autoaparare legalista practicate de Calea Neamului/Mihai Tirnoveanu (15 august, min 68-73); FCRCHM/Dragos Burghelea (15 august, min 32; 17 august, start, min 0-19); Astra Carei/Daniela Ciuta, 17 august, min 85-101).
Aceste tactici trebuie sa iasa din defensiva, sa devina pro-active, initiate si nu doar reactive. Se numeste 'lawfare', razboi prin lege, si prin ofensiva, duci tu razboiul la adversar, nu il astepti pe el sa faca prima miscare, cu avantajul care decurge din aceasta.
Dupa cum si participarea in structurile statului poate fi, in ciuda dificultatilor, efectiva. Intr-o prezentare impecabila, documentata (rezumatul raportului sau de activitate), de o retorica care, fara compromis la afirmatii, ramine splendid de masurata, a fost interventia senatorului AUR de Covasna, Ionut Neagu (17 august, fin, min 114-140).
III. Nationalismul emancipat de stat
Paradigma noua despre care vorbea Dan Grajdeanu este nationalismul emancipat de stat: nationalismul inceteaza sa mai fie un monopol al statului care mina din spate masa compacta a poporului incredul (si citi dintre noi nu am fost exact asa sub nationalceausism? ma intreb acum cit din anti-romanismul elitist care face ravagii nu isi are originea chiar aici...) si este preluat de indivizi.
Nu 'statul' isi asuma natiunea, cum dorea dl. Marga, ci indivizii isi asuma radacinile, originea, lumea lor sociala (vezi I, primul paragraf). Spunea dl. Marga: 'Soluția este statul care își asumă răspunderea pentru starea societății și pentru starea țării respective'. Totul e corect, mai putin subiectul: nu statul isi asuma raspunderea lumii respective, lucru care s-a dovedit catastrofic iar si iar - ci oamenii acelei lumi, indivizii care traiesc in ea, romanii unul cite unul, fiecare in parte si laolalta, dupa cum se asociaza voluntar. Asumarea responsabilitatii de catre 'stat' distruge responsabilitatea individuala si, prin asta, socialitatea: si la asta trebuie sa ne gindim de fiecare data cind sintem nesatisfacuti de prestatiile pe care ni le fac altii, ca e vorba de birocrati de stat sau particulari pe piata. La asta trebuie sa ne gindim de fiecare data cind ne plingem de calitatea societatii romanesti - la tavalugul etatist. Faptul ca 'asumarea societatii de catre stat' nu merge, e risipitoare, ineficienta, suboptimala paleste pina la insignifianta in raport cu faptul fundamental: zisa 'asumare' este un proiect mizantropic care viciaza natura umana in sensul cel mai rau cu putinta.
Cita valoare are o lume in care indivizii sint beneficiarii 'lesinati' ai asistentei statale? Invit cititorul sa (re)citeasca acum fiecare rind din lista fara sfirsit a dlui Hageanu, incercind sa cuprinda in minte semnificatia fiecarei doleante, sa o vada colonizind kafkian recesele vietii, initiativei, rasponsabilitatii sale ('agency'), sa se lase patruns de anodinul, vidul, plictisul, 'lesinul' ei, ca apoi sa se scuture de mortificare intrebindu-se 'din mine ce mai ramine'?
Reteta dlui Marga e inspirata de utopiile de grandiozitate 'sistemica', de gestiune a 'complexitatii' venite din experienta SF a dictaturilor la scara mare ale secolului XX, indulcita cu promisiunea unor beneficii a caror povara e transmisa mereu viitorului (indatorare, schema Ponzi a asigurarilor de stat). Ea este reteta stupefierii romanilor, o reteta soporifica a tehnocratismului administrativ care de 150 de ani produce in lume alienare, anomie, neant existential.
In noua paradigma, nationalismul de stat devine nationalism poporanist si libertar. Noua paradigma este romanismul ca exercitiu de fiecare zi. Nu pentru cucerirea puterii in stat ci pentru apararea libertatii proprii si a romanilor laolalta. Nationalistul de azi este strajerul libertatii poporului: el nu vizeaza, precum Chelaru, Popescu, Marga doar la nivelul cel mai inalt al puterii, ci scara umana la care schimbarea, chiar si imbunatatirea, au sens. Doar prin astfel de actiuni multiplicate si amplificate in cascada lumea noastra devine uman mai buna. Nationalistul 'grassroot' este contraelita atit de necesara (vezi articolul meu la anonimus.ro). El poate sa se numeasca 'nationalist', eu prefer poporanist libertar. Poporanismul este frumosul cuvint de traditie romaneasca pentru ceea ce se numeste azi in lume populism.
Asadar, ceea ce rezulta este dezetatizarea nationalismului. Am putea spune, 'tocmai la timp'. Modernitatea politica occidentala a fost marcata de doua mari momente care au marcat debutul ei: intii, separarea religiei de stat; apoi, separarea puterilor in stat, in cea executiva (guvernul), legislativa (parlamentul), judecatoreasca (conformitatea constitutionala a legilor emise si conformitatea actiunii executivului cu legile emise); acum, separarea nationalismului de stat.
Este singura conditie in care identitatea infloreste in libertate si statul nu sfirseste in dictatura colectivista/corporatista/manageriala. In poporanismul libertar emergent, nationalstatismul priveste in oglinda viitorului - si nu ii place ceea ce vede.
IV. AUR intre nationalstatism si poporanismul libertar
Acestea sint liniile de forta care se deceleaza la universitatea de vara de la Izvoru Muresului si le poti vedea la lucru, asa cum am incercat sa arat prin cazuri, in prestatiile actorilor.
AUR a fost, evident, prin participanti si importanta electorala, primadona evenimentului (George Simion si-a asumat partea de responsabilitate in boicotarea scolii de catre autoritatile curente ale statului antiroman, intrucit AUR a fost o prezenta constanta la scoala si multi fosti cursanti sint acum implicati in AUR; 19 august, sesiunea I, min 93).
Nu cunoastem raporturile de culise dintre conducatorii AUR si reprezentantii 'partidei' nationalstatiste. Cuvintul de inchidere al sesiunii si practic al scolii (a doua sesiune a zilei a fost scurta, 30 min, a avut un singur vorbitor si a fost dedicata temei specializate a 'Renasterea oieritului prin transhumanta turistica culturala') i-a revenit lui George Simion (19 august, sesiunea I, min 87-93).
Ea practic a avut trei componente: raspuns lui M. Chelaru, raspuns la diverse acuze legate de calitatea candidatilor AUR, si invitatia catre romani de a se implica, de a participa, de a pune umarul. Practic, cele trei componente au fost legate intre ele, toate cele trei putind fi vazute ca raspunsul lui George Simion adresat avocatilor nationalismului de stat.
Pasajul in cauza din M. Chelaru este urmatorul (reluat de mai sus, cu context):
'Este vorba de... Paranteza. Spune George mereu ca sintem impotriva sistemului... un partid anti-sistem. As face nuanta. Nu, sintem impotriva celor care au facut ca sistemul sa defecteze, a defectorilor de sistem. Avem nevoie de aceste elemente sistemice pentru ca si noi la rindul nostru sa conducem. [...] Eu trebuie sa raspund si la intrebarea pusa de Eugen aici [...] Iata de ce, trebuie preluat sistemul, resapat, ajustat, si incarcat cu acei care au menirea sa il conduca intr-un mod pe care eu il spun moral in fata natiunii si a lui Dumnezeu' (19 august, min 67-68).
Raspunsul lui George Simion (a doua interventie a sa in sesiune), la un vorbitor distanta (5 min). Voi cita in extenso dupa care voi analiza:
'Am ascultat cu atentie ce a zis domnul general Chelaru. Noi avem o continuitate de generatii a ideii romanesti, in spatiul trait de romani. Si fiecare generatie a dus batalia necesara la momentul respectiv. [...] O spun pentru ultima oara, sintem o familie cei care venim aici an de an la Izvoru Muresului. Cei care puteti, nu ne lasati singuri sa ne luptam. Avem nevoie de intariri. Unii pretind ca AUR n-ar avea oameni de valoare [privire in directia lui Chelaru]. Ce vedeti aici in fata dvs. ii contrazice. Ca n-am avea aliati [min 81:23, a doua privire in directia lui Chelaru], c-am fi marginali, cam asta ar fi ideea pe care incearca s-o creeze, tocmai pentru a perpetua aceasta clica care a luat puterea in 1990. Veniti-ne in sprijin, asa cum puteti fiecare din locurile lor, sau facind pasul mai departe catre aceasta cocina numita politica. Asta este, nici noua nu ne-a placut, dar a trebuit sa luam cumva friiele, sa luam haturile, si trebuie sa ne ocupam cum trebuie. Deci va lansez aceasta invitatie, unde desigur, fiecare idee pe care o lansam in spatiul public, fiecare propunere care e cit se poate de realizabila [etc., exemple] (19 august, min 87-93).
Comunicarea verbala si nonverbala a lui GS practic transmite: 'nu aceasta este gindirea mea, dar contez in continuare pe apropierea si alianta dvs. AUR este deschis catre un alt viitor'. GS a inceput sa vorbeasca cintarindu-si bine cuvintele. Repetat, GS l-a privit pe MC, indicind adresa mesajului sau. Dupa cum supararea lui MC a fost semnalata de lipsa de privire-raspuns. La min 94, in timp ce EP deja pronunta mesajul de inchidere, GS l-a mai privit odata pe MC, fara raspuns. MC era suparat, si lui GS ii pasa. Dar ceea ce se afla in joc, substanta dezacordului, era mai important, si asta fusese exprimat prin cuvinte.
E posibil ca aceasta confruntare intre vechea garda etatistnationalista si George Simion sa fi fost pusa in scena. La minutul 11, Eugen Popescu nu a introdus prima interventie a lui George Simion inainte de a repeta, ca intr-o serva de provocare, leitmotivul scolii: 'mai este statul roman un instrument al natiunii romane?'. Prima interventie a lui GS (min 12-47) a lasat sa cada moarta mingea ridicata la fileu de catre EP. Cuvintul lui, bine documentat si bine structurat, s-a referit la diversele comunitati romanesti din afara granitelor, cele istorice si diaspora contemporana. Poate asta explica tonul prea inalt, evidenta intemperanta, adresarile directe si punctul de polemica al carui fundal nu il cunoastem cu privire la 'sistem' din interventia gen. Chelaru (13 min mai tirziu, un vorbitor distanta, dna Cristina Dumitrescu).
In lipsa de alte informatii, sint destul de increzator ca pozitia nationalstatismului (nationalismul de stat mare) nu este reprezentativa pentru AUR. Exceptie poate face Andrei Marga. Numele lui a fost frecvent vehiculat ca posibil candidat AUR la presedentie, iar prezenta lui publica prin articole frecvente, scrise de pe o pozitie de autoritate 'dirijista' precum si participarea la initiativa Romania cetatenilor (promovata prin Cotidianul/Cornel Nistorescu) arata ca probabil are ambitii in aceasta directie. Cred ca inima dlui Marga este la locul ei, dar ideile sale nu vor face bine romanilor (vezi comentariile anterioare, legate in preambul). Personal, cred ca alegerea buna ar trebui sa fie calchiata pe profilul lui Ionut Neagu: AUR-ist pur (adica propulsat de filozofia electorala si morala pentru care partidul e cunoscut), fara angajari politice anterioare, nu din rindul 'expertocratiei tehnocratice', tinar, provenind dintr-o regiune cu romanism periclitat, cu o minte bine organizata, articulat, afirmind adevaruri fara exces retoric, cu un temperament bine echilibrat. De notat, vorbesc despre profil, nu persona Neagu pe care nu o cunosc.
In final, ceea ce conteaza, este cit instinct de libertate au conducatorii AUR, cit fler au ei pentru alterarile doctrinare empiric decelabile in lume si in spatiul romanesc si cit apetit real pentru putere au - sau, rezistenta la aceasta... Toate, cantitati neprogramabile, indeterminabile si greu decidabile: aruncati cu zarul, sau faceti o 'ghiceala educata' ('educated guess') cum am facut si eu... Dar ceea ce crede George Simion despre politica si rolul lui (vezi citatul lung de mai sus) ma face increzator asupra ultimului punct din enumerarea de mai sus: apetitul de putere nu asa vorbeste.
Daca premizele par bune, nu la fel de clar stau lucrurile cu soliditatea doctrinara.
Reamintesc AUR ca deviza partidului este FAMILIA, PATRIA, CREDINTA si LIBERTATEA. O deviza obliga. Asa cere onoarea (****).
AUR trebuie sa aiba grija sa nu vinda libertatea romanilor pe linia unui nationalism care o compromite. Cum poate fi mentinut un stat pe linia aceasta, vezi mai jos citeva idei.
V. Nationalismul de stat mic (nationismul)
[N.B. Secctiune preluata in 'Trei falxuri 2024. II. Doctrina. Dezetatizare ⊕ nationism', aici]
Pentru un libertarian, vorbitul despre identitate si rolul statului in apararea ei poate parea cel putin ciudat. Asa a parut si pentru mine. Punctul de turnura l-a reprezentat emergenta, din 2020 incoace, a globalismului totalitar. Statele occidentale s-au intors impotriva propriilor cetateni fortind, pe o parte, renuntarea la identitatea nationala, si asumarea, tot fortata, a unui potpuriu de 'identitati pe puncte': rasiala, sexuala, areligiozitate, politic 'pinko' (pejorativ pentru stingism), apocaliptic-climatica, eugenista. Aceasta identitate-colaj este promovata nu doar la nivel statal, ci si supra-statal: UE, ONU, OMS, etc. In aceste conditii, miza libertatii s-a mutat la nivele nationale: factiuni populiste, libertare si identitare. Purismul 'teoretic' libertarian nu conteaza in fata acestor observatii empirice si a concluziilor care trebuiesc trase.
Statul 'mic' nu inseamna cu 'mai putini' angajati in multe ministere, etc. Nu inseamna 'optimizare', 'eficienta' unui aparat statal gigantic, sub conducerea unei tehnocratii luminate si/sau indrumarea unui rege-filozof (aminte, Andrei Marga; aminte gen. Chelaru). Nu inseamna inlocuirea unei 'gasti' conducatoare cu alta pretins mai buna: cei mai buni oameni sint rapid corupti, eliminati sau ineficientizati de structuri corupte prin natura lor (caci asa sint structurile redistributive, care iau de la unii cu forta, pentru a da altora in contul pierderii autonomiei lor; cistiga doar 'omul din mijloc', cel cu puterea redistributiva). Micimea se refera la doua aspecte: a. modalitatea de actiune bazata pe abtinere, pe auto-limitare si disciplina neinterventionista. b. restringerea spectrului sau de functii, ce e de latitudinea statului si ce nu.
Abtinerea de la actiune se intelege usor daca ne uitam la activismul legislativ: ca sa se afle in treaba, justificindu-si astfel existenta si privilegiile, ca e judicios sau nu, atit guvernul (prin ordonante de urgenta) cit si parlamentul abuzeaza de puterea de a legisla. Pletora de legi nu se mai termina, stufosenia lor a devenit de nepatruns, intentia lor e ascunsa sub verbiaj inselator. Politicienii ar trebui platiti asemeni doctorilor in Grecia antica: doar atita timp cit esti sanatos, adica atunci cind doctorul nu avea practic nimic de facut decit sa mentina sanatatea. A nu face nimic este o arta neapreciata in era autopromovarii competitiv-democratice.
Restringerea spectrului de functii se refera la colonizarea tuturor receselor vietii de catre stat. Aici nu intra in primul rind ingineria comportamentala (fumat, vorbire, sentimente), relativ recente in practica etatista occidentala, ci functii pe care statul le-a acaparat de la indivizi si de la asocierile lor treptat, inca din secolul XIX: educatie, sanatate, asigurari. Nu este aici locul de a elabora, am facut-o pe scurt in alte parti (vezi legaturile din preambul) si o voi mai face. O functie pe care Adam Smith a permis-o a fost implicarea statului in lucrari de folos public care nu ar putea fi realizate cu succes de asocierile de afaceri private (de exemplu, caile ferate). Aceasta functie a ajuns sa fie abuzata in decursul timpului pina la ceea ce cunoastem din ziua de azi, anume capitalismul de stat: intreprinderi si corporatii cu participarea statului, mai cunoscuta sau nu, de pe pozitii majoritare sau minoritare. Acest fenomen este specific capitalismului corporatist pe care l-am analizat in alta parte (Dl. Piperea merge la Bruxelles. Capitalismul corporatist sub lupa, Telegraf).
Este foarte posibil ca includerea functiei de aparare identitara sa conduca, in timp, la ceva asemanator (a nu se confunda patologia aceasta potentiala cu nationaletatismul, care a fost din start un fenomen de 'stat mare'). Dar, pina una alta, in lumina justificarii de mai sus (deriva globalist-totalitara), lucrul acesta imi pare necesar. Mai departe... cum e zicala, 'vedem noi cum trecem podul cind ajungem la el'.
Daca statul are un rost in ziua de azi in apararea identitatii fata de coroziunea ideologica globalista, atunci acesta trebuie exercitat in a. moduri fundamentale, pentru lucruri care conteaza covirsitor si pentru care asociativitatea civica este putin eficienta si b. prin modalitati indirecte.
Reamintesc, principiile generale care ar trebui sa guverneze actiunea identitara sint: a. interventionism minim, b. libertate maxima pentru romanii insisi, c. integrala poporului roman ii aduna pe toti cei cu un destin istoric comun, nu doar etnia romaneasca. La aceasta, adaugam lectia importanta invatata in urma Universitatii de vara de la Izvoru Muresului: d. nationalismul cu valoare este cel de la firul ierbii ('grassroot'), cel in care apararea, mentinerea si promovarea identitatii nationale revine indivizilor si asocierilor lor voluntare. In raport cu acesta, statul trebuie sa foloseasca cu parcimonie instrumentele (coercitive, prin definitie) de care dispune. Adica, mentinerea identitatii lor nationale este treaba romanilor insisi, statul fiind doar custodele ei fiduciar.
Modalitatile la care ma pot gindi sint enumerate in cele ce urmeaza (*****).
1. Cercetare documentara si arheologica. Exemple.
N.B. Aceasta sectiune, amplificata si cu un supliment despre arheologia privata in Romania, in 'Trei falxuri 2024. II. Doctrina. Dezetatizare ⊕ nationism', aici, punctul 1.
Exemplu. Tabletele de la Sinaia reprezinta o istorie tullburatoare privind elita culturala intretinuta de stat in institutele sale pe banii romanilor. Teza falsitatii este in principal sustinuta (si nu in sens de 'autoritati' care se pronunta pro sau contra, ci ca baza evidentiara) de marturia lui Alexandru Vulpe. Aceasta a. este facuta de o parte direct responsabila si implicata, deci are valoare probatorie nula, b. are toate trasaturile unui 'cover-up', a unui discurs de acoperire, de scuzare, de justificare a breslei si de sine. Teza autenticitatii este sustinuta in principal de a. masivitatea industriala a resurselor necesare pentru producerea 'falsului', b. spectrul gigantic de competente necesare pentru a-l produce (de la istorie si lingvistica, incluzind aici inventarea plauzibila unei limbi necunoscute, trecind prin cele artistice si pina la metalurgie), c. lipsa oricaror indicii legate de triada criminalistica mobil-instrument-oportunitate.
Punind in balanta cele doua posibilitati, este mult mai probabil ca avem de-a face cu iresponsabilitatea clasei politice vis-a-vis de Carol I, de indolenta si nepasarea elitelor, combinate cu un grad de ascundere sub pres a problemei care explica, pe de o parte, lipsa de inregistrari si acte si, pe de alta parte, ignorarea istoriei de catre figuri intelectuale onorabile care ar fi adresat chestiune oricum ar fi stat cazul (de pilda, Parvan, pe care Vulpe il foloseste pentru a sustine falsul). Triada criminalistica e zero pentru 'table false' (in ciuda eforturilor de implicare de catre Vulpe a lui B. P. Hasdeu), si bine reprezentata pentru 'table adevarate'. Exista o singura crima probabila aici, anume cea a arheologiei institutionale, operind in dispret fata de propria profesiune, in scopul de a-si ascunde ignominia - nimic dn acestea nu sint surprize nici pentru observatorul roman de azi, nici pentru cel de ieri.
O abordare responsabila ar presupune: stabilirea unui grup de studiu international indepedent, format din istorici, lingvisti, filologi, arheologi, dealeri de antichitati, vinatori de comori profesionisti; investigatie de descoperire in arhivele BOR, institutii laice si manastirea Sinaia, arhivele PCR, ale Academiei Romane si a institutelor apartinatoare relevante acoperind perioada de la 1870 inainte; investigatia politieneasca a tuturor lucratorilor supravietuitori de la Institutul de Antichitati/Arheologie pina la nivel de personal de curatenie, pe cit de departe in trecut se poate; inregistrarea de declaratii legale sub juramint de la martori si persoane care au auzit/vazut ceva; publicitate la scara larga a societatii, inclusiv in diaspora, pe canale MAE si Interpol, pentru a obtine informatii despre tabletele lipsa, incluzind oferte de cumparare la preturi peste cele ale pietei de la proprietarii anonimi; folosirea MAE pentru a obtine ajutorul autoritatilor ruse pentru a verifica posibilelor ramificatii in Rusia si statele CIS, conform informatiilor provenite de la Vitalie Usturoi si din cartea lui Alexei Umnov-Denisov; o chemare la participare lansata prin internet si mass-media pentru idei noi, sugestii si eforturi de descifrare.
Acesta este cazul de identitate a romanilor de cea mai mare importanta. Dintre tentativele de descifrare, cea mai valida epistemologic si cu cel mare potential imi pare cea propusa de inginerul Florin Croitoru (despre metoda; YouTube). Aceasta descifrare indica o continuitate substantiala intre limba romana de azi si protoromana vorbita de geti. Toate tezele indoielnice ale romanizarii, ale etnogenezei poporului roman ar primi solutii consistente cu considerente teoretice mai solide. Ramificatiile pentru reconstructia istoriei vechi a Europei cu greu ar putea fi supraestimate. [exemplu adugat ulterior; omis printr-o eroare regretabila].
Exemplu. In prezent, romanii au o istorie profund amputata, din care 'lipseste' aproape complet un mileniu! Cum asa? Spatiul românitatii, inclusiv al românitatii statale, este mult mai mare decit granitele teritoriale ale Romaniei de azi (Radu Baltasiu, YouTube). Unde este Imperiul Valahiei al Asanestilor (Ioan Asan Rosetti, documentar in 17 episoade, YouTube)? De ce slavii sud-dunareni de la est ('bulgarii') l-au acaparat cu totul? De ce, tot ei, au acaparat si exploateaza cu succes istoria getilor (Daniel Roxin, Valea Regilor, anunt documentar toamna aceasta), care sint mult mai importanti pentru noi decit dacii de manual? Unde este istoria ortodoxiei in Transilvania in Mileniul I (rotonda bizantina de la Alba Iulia,secolul X, ResearchGate, Alba24, care, dupa ce a fost descoperita, a fost reingropata timp de un deceniu!?).
Exemplu. La inceputul anilor 2000, in pripa 'adeziunii la UE', statul roman ne-a azvirlit in rindul natiunilor 'holocaustice'. Astazi, tirim dupa noi povara aceasta, copiii sint obligati sa invete despre ea la scoala (demult, am fost eu insumi traumatizat in clasa a noua cind am invatat despre holocaust, fara ca atunci acesta sa fi fost 'made in Romania'), iar ei cresc in adulti rusinati ca sint romani. Astazi, exista legi care previn romanii sa isi comemoreze istoria, in bine sau in rau, cu dreapta judecata pentru fiecare eveniment, act sau inaintas. Astazi, constiinta istorica a romanilor este arbitrata de un institut al carui conducator apartine nomenclaturii ideologice comuniste, in timp ce autoritatea academiei romane este ignorata. Si, toate acestea, bazate pe o singura cercetare schimbatoare de perceptie, cea efectuata de Jean Ancel, sub egida Yad Vashem, in arhivele Romaniei si Basarabiei dupa caderea comunismului.
Nu aceasta este norma metodei si deontologiei (eticii) stiintei. Epistemologia stiintei cere: descrierea metodelor, a surselor, a protocoalelor; accesibilitatea larga si necenzurata a acestora; replicabilitatea rezultatelor de catre cercetatori independenti. Cind cercetarea angajeaza culpa colectiva si etichetarea unui intreg popor, standardele acestea atrag exigente si scrupulozitate inzecit multiplicate. Si atunci intreb: unde sint plutoanele de arhivisti, istorici, sociologi, antropologici, arheologi care sa scotoceasca arhivele pina la cel mai mic nivel local in Romania, Moldova, Ucraina, Rusia, Germania, pina la ultimele unghere, care sa parcurga pas cu pas locatiile pogroamelor, ale lagarelor, traseele armatelor si administratiilor? Exista cercetatori indepedenti (Gica Manole, Ion Rosca, Tesu Solomovici, s.a.) care, cu sacrificii doar de ei stiute, au incropit portiuni de cercetari credibile care nu concura cu versiunea oficiala. Aceasta este suficient pentru ca statul sa isi mobilizeze urgent toate resursele si sa isi puna la treaba cercetatorii platiti din taxele romanilor umiliti. Daca e sa ne rusinam, foarte bine - dar vrem sa fim siguri ca si avem de ce.
Cercetarea si documentarea istorica sint, dupa mintea mea, rosturi care revin legitim statului in era globalismului totalitar si salut decizia anuntata de George Simion in trecut de a face exact asta cind AUR va ajunge la putere.
2. Scutirea de taxe pentru contributii la actiuni identitare peste plafonul acelor procente meschine (2%) pe care romanii le pot aloca pentru sponzorizari. Chiar si la acest nivel, a fost posibila organizarea de arheologie finantata de public (Daniel Roxin, Aurora Petean). Daca acest plafon ar fi de 20% o mare de bani s-ar varsa in identitate. Si, cel mai important: alocarea banilor s-ar face liber, prin discernamintul romanilor insisi, prin alegerile lor individuale despre cum isi distribuie banii, nu prin competitia murdara din culisele puterii, de pe culoarele guvernului. Asa se obtine 'meritocratia', in acest domeniu specific, prin descentralizare si responsabilizare politica-administrativa punctual localizata.
3. Patrimoniul. O mare parte din patrimoniu trebuie transferat in grija administratiilor locale pe teritoriul carora se afla, in cooperare cu asociatii voluntare, stiu eu 'Iubitorii Pelesului", si cu firme locale care au un interes de participare directa in propasirea regiunii lor. Dar nu oricum, aruncindu-le cheltuiala enorma in brate, sau azvirlind cu fonduri, alocabile clientelar pe culoarele puterii. Administratiilor locale pe teritoriul carora se gasesc instalatii de patrimoniu, firmelor care se implica, asociatiilor care participa, suporterilor acestora trebuie sa li se recunoasca meritul nu in vorbe, ci prin taieri masive de impozite.
Aceasta discutie este extrem de la obiect azi, gind guvernul Ciolacu a anuntat, pur si simplu, inchiderea a zeci de muzee. Nu asa se fac lucrurile.
4. Exceptie de la regula minimalismului fundamental o fac comunitatile de romani care traiesc sub administratii statale alogene neprietene (Serbia, Bulgaria, Grecia), ostile romanitatii (Ucraina, Transnistria) sau minoritare in Romania insasi (Covasna, Harghita, Mures). Odata cadrul interstatal clarificat prin eforturi diplomatice, principiile sint aceleasi, asa ca le voi discuta impreuna, grupindu-le sub rubrica 'interventionismului indirect': canalele intervenitioniste trebuie sa fie predilect indirecte, vizind cheltuirea de bani prin intermediul unor asocieri voluntare autentice.
In prima sa alocutiune din 19 august, dl. Simion trimitea la modelul interbelic, in care statul roman finanta scoli si platea profesori in comunitatile aromane din Balcani. Nu cred ca acest model trebuie urmat. Scopul primar al statului nu este intretinerea artificiala a limbii, educatiei si culturii romane in comunitati periclitate. Ci scopul statului este cel de a crea conditii ca limba, educatia si cultura romaneasca sa existe in aceste comunitatii intr-un mod autarhic, auto-suficient si auto-intretinut. Doar asa va fi vorba de o limba, educatie si cultura vii, nu muzeale. Comunitatile respective trebuie sa inceteze a fi in terapie intensiva si sa devina infloritoare. Principiul este acelasi ca in faimoasa butada despre diferenta dintre a hrani pe cineva cu peste si a-l invata sa pescuiasca. Statul va canaliza fonduri inspre acele forme asociative locale care pot sa duca la acest rezultat, civice dar in special afaceri locale doritoare sa sponzorizeze activitati educationale, culturale, de conservare a limbii; statul roman poate chiar ajuta firme romanesti doritoare de extindere in romanimea de peste frontiere, sau doritoare sa adopte scoli, camine culturale, etc., scutindu-le permanent de taxe. In fiecare caz, trebuie sa existe un protocol riguros de: a. verificare (vetting), b. control contabil (auditing) independent. Vor fi preferate firme sau asociatii cu o istorie probatorie de autenticitate si performanta, precum si cele care au prospecte bune de performanta viitoare. Intotdeauna vor fi fixate tinte temporale, evitind finantarea automata in perpetuitate si indiferent de rezultat.
Comunitatile romanesti periclitate, in Romania sau in lume, nu vor putea supravietui insular, izolate. Va fi incurajata integrarea lor in lumea de care apartin, cu stimulente pentru acele activitati care au ca efect indirect conservarea identitara.
Poate cazul e mai usor de facut aratind ce nu se face. Pentru aceasta, trimit la 'lista lui Hageanu' si la discutia asupra ei din sectiunea I.
In general, o politica de stat mic intelege rostul banilor, si de aceea accentul va cadea primar pe mentinerea identitara prin mijloace antreprenoriale - dar nu aruncarea, ca un nas de nunta beat, cu bani la problema, in dezinteres fata de cei care realmente suporta costurile, anume platitorii de impozite. Statul nu este un satrap cu putere discretionara asupra romanilor si a bogatiei pe care ei o genereaza.
In acest sens, va trebui examinat
Exemplul negativ al Ungariei orbaniste
Ungaria joaca un rol covirsitor in jocurile nationalismului in Romania. Asa cum am notat (Romania-Ungaria la Tusnad, 1-0, Teletip ; ******), presa romana produce interpretari stereotipice gresite, izvorite dintr-un amestec de admiratie si ciuda. S-ar putea spune ca intregul construct al Universitatii de vara de la Izvoru Muresului a fost un raspuns decalat cu o decada la universitatea de vara de la Balvanyos/Tusnad ('Tusvanyos'; demarata in 1990).
Apelul la modelul unguresc a fost folosit repetat la Izvoru Muresului, cu deosebire de Eugen Popescu:
'Nu poti sa iti pastrezi identitatea nationala fara bani ... mijloace mass media, manifestari, trebuiesc infiintate scoli, trebuiesc date burse, trebuiesc stimulati profesorii romani sa ramina in zona, trebuiesc o gramada de lucruri care necesita bani' [...] 'concetatenii maghiari au finantari din trei surse... statul roman... UAT-urile din zona (unitati administrativ teritoriale) ... finantarea acordata de catre statul maghiar [catre fundatiile maghiare, mass media], de catre Budapesta, numai anul acesta, o suma exhaustiva pe care o stiu este in jur de peste 400 mil euro; ]. (17 august, sectiunea I, min 19; respectiv min 21-23).
'Revin la intrebare: este statul roman un instrument al natiunii romane? Stim bine, avem exemple de state, avem Ungaria aici linga noi, care are o strategie nationala legata de maghiarii din afara frontierelor ei, si este dusa de fiecare guvern, de fiecare partid care vine la guvernare in ungaria, de la 1918 pina acum. De fiecare data in Romania cind au venit partidele au schimbat, au schimbat strategiile, dar nici unul din aceste partide nu a aplicat si nu a avut ca fir rosu al politicilor sale politica nationala'. (19 august sectiunea I, min 11)
Nici dl. Hageanu cu impresionanta sa lista de 'viata asistata' de catre stat nu scapa prilejul de a face trimitere la 'modelul unguresc': 'dupa modelul de finantare al comunitatii maghiare' (17 august, sectiunea I, min 72).
Politica ungureasca nu este ceea ce pare. Pot spune urmatoarele lucruri.
1. In primul rind, Ungaria joaca o politica etnica agresiva bazata pe insecuritate care dateaza cu mult inainte de secolul XIX, probabil de la batalia de la Lechfeld din 955 cind forta expeditionara ungureasca a fost exterminata atit de efectiv de Otto I incit era pradalniciilor s-a incheiat pentru unguri (in directia vest).
"Nici spiritul nici politica maghiarizarii nu s-au nascut in anii 1880. In mod fundamental, cariera istorica a poporului ungur l-a predispus psihologic catre ceea ce fara pretentie de originalitate poate fi numit 'agresiune bazata pe insecuritate'. Un sentiment profund al izolarii lingvistice si rasiale, combinat cu convingerea ca vecinii resentimentari germanici, slavici si chiar latini abia asteapta ocazia de a da inapoi ceasul istoriei si de a-i expulza pe maghiari de pe paminturile pe nedrept smulse inapoi in Asia de unde a pornit tavalugul lor in secolul IX. Intradevar, intreaga istorie a ungurilor poate fi vazuta ca o secventa de pendulari traumatice intre posesie, deposesie si reposesie. [...] Un sentiment de insecuritate colectiv, aproape fixat genetic, a determinat o mentalitate patologica de asediati pe care s-a bazat maghiarizarea la care s-a dedat elita de stat a Ungariei incepind cu anii 1880" (Raymond Pearson, „Hungary. A state truncated, a nation dismembered”, in Europe and Ethnicity. The First World War and contemporary ethnic conflict, by Seamus Dunn and T.G. Fraser (editors), Routledge, London&New York, 1996, pp. 88; multumiri lui Michal Široky 05/08/2022 At 10:38, vizitator la contributors.ro care, in dovada de prietenie catre romani, ne-a lasat acest citat; citat verificat, traducerea mea).
Orice s-ar spune despre soarta de impilare a romanilor din Ardeal, victime ale exact acestei psihologii si politici de maghiarizare, nu s-a ajuns la dezvoltarea reactiva a unei psihologii si politici de acelasi tip. In ciuda faptului ca pronuntari la Izvoru Muresului incearca sa induca exact aceasta frica (vezi sub-sectiunea 'Frica de denationalizare').
Deci, lipsit de acest suport psihologic, politica etnica romanesca nu are cum, din fericire, sa fie la fel ca cea ungureasca.
2. In al doilea rind. Ungaria lui Orban nu este un stat nici populist, nici libertar: Ungaria lui Orban este 'un stat mare', exact ca cel criticat aici si in alta parte, de factura conservatoare. Conservatorismul este OK atita vreme cit el sta ca stavila globalizarii, legebetizarii, migratiei fortate, etc. Dar Ungaria lui Orban nu s-a opus autoritarismului covid (doar 33.5% nevacinati, comparativ cu 70% Bulgaria, 62% Serbia si 58% Romania) si nici nu stiu sa fie vocala in noua nebunie care a cuprins lumea occidentala in 2021, decarbonizarea si demetanizarea [edit. 2024.07.27, nu e: pozitia lui Orban poate fi descrisa, in trecut, ca oportunista si, recent in 2024, 'reformista'; vezi, respectiv vezi si vezi, pe relatia China-baterii vehicule electrice]. Acest conservatorism este atractiv pentru multi romani, dar ceea ce lipseste nu trebuie uitat.
3. In al treilea rind. Faptul ca Ungaria este un 'stat mare' se manifesta in modul in care cheltuie banii in Ardeal. Scriam dupa scoala de vara de la Tusnad:
"Pina acum, Orban a cumparat iubirea ungurilor romani din Ardeal cu investitii. Anul trecut la Tusnad, a anuntat, egalitar, ca acestea vor fi reduse si in Ungaria si in Ardeal. Anul acesta, cit am putut sa imi dau seama, nu a pomenit nimic de ele. Scosi de la guvernare si pe o traiectorie care s-ar putea sa ii scoata si din parlament ca partid cu greutate, UMDR-istii s-ar putea sa isi constientizeze pozitia subalterna politic si de dependenta economica fata de statul ungar. Lipsiti si de putere si de avantaje economice, multi se vor trezi intrebindu-se unde ar trebui sa fie de fapt loialitatea lor. Politicile promovate de ei insisi, incurajate, prin pasivitate, de statul roman, au dus la o ghettoizarea voluntara: Covasna si Harghita au ajuns sa arate ca niste rezervatii. Multi isi vor da seama ca fara participare in viata sociala si culturala romaneasca, fara cunoasterea limbii romane care pentru multi e o problema, orizontul lor de optiuni se reduce, treptat, la alegerea binara izolare-emigrare. Multi isi vor da seama ca responsabilitatea ii revine unei minoritati geriatrice alimentind fantezii nostalgic-imperiale pentru folos propriu: caci, cui foloseste iredentismul? Probabil ca succesul din zilele acestea al scolilor de limba romana din ungurime arata ca multi si-au dat deja raspunsul." (Teletip)
Ca doua saptamini mai tirziu, sa apara stirea ca 'UDMR se pune bine cu presa de la București'. La care am comentat 'UDMR simte schimbarea vintului...' Valoarea loiallitatii romanilor unguri fata de Budapesta este exact cit ramine dupa ce statul ungur va inceta sa cheltuiasca pe ei.
Una dintre cele mai valoroase prestatii de la Izvoru Muresului a apartinut dlui Radu Baltasiu. Intrucit priveste aspectul discutat, dsa a avut de spus urmatoarele:
'Ungaria aici a folosit si se foloseste in continuare, dar nu cu aceeasi violenta, se foloseste de socul etnic. [...] Este tipic pentru un imperiu de substitutie, cum spune Iorga [...] Cind spun imperiu de substitutie, automat ma refer la o economie de prada, automat ma refer la violenta simbolica, automat ma refer la indisponibilitatea funciara a dialogului... pentru ca paradigma in care se afla nu le permite sa comunice. Si aceasta paradigma este costisitoare chiar pentru ei. Sigur, exista un ecart demografic in defavorarea noastra, in special accentuat in ultimii zece ani, ca urmare a politicilor demografice si economice foarte agresive practicate de guvernul Orban aici, dar nu-i asa de mare pe cit ar fi vrut ei. Nu este nici macar de 1%. In conditiile in care romanilor le este interzis sa vorbeasca in limba romana in institutii, nu intram in detalii, am spus in fiecare an acelasi lucru. In ceea ce priveste diferenta dintre Romania si Ungaria, vreau sa va spun ca in ciuda crizelor prelungite, repetate si a politicilor neutre, in cel mai bun caz, ale guvernului de la Bucuresti fata de familie, Romania anul trecut are o rata a fertilitatii de 1.81 la mie, in timp ce in Ungaria este de 1.54. Deci, de cind e Orban, din 2010, de atitia ani la guvernare nu are... Ii costa. Acest razboi impotriva Romaniei trebuie sa recunoastem costa, este costisitor. De saptamina trecuta, Ungaria a declarat oficial ca a intrat in recesiune, si din punct de vedere statistic, este cea mai grava criza din ultimii zece ani prin care trece ea. Criza economica. Deci, iata, acest razboi costa. Este un razboi in primul rind impotriva Romaniei.' (17 august, sectiunea I, min 26-48, aici min 29-34).
Observatiile dlui Baltasiu coroboreaza comentariul meu de mai sus atit pe linie de psihologie politica cit si de politica financiara.
'Imperiu de substitutie' sau 'stat mare' simplu, concluzia e aceeasi: a arunca bani la probleme nu le rezolva, rezultatul se plafoneaza foarte repede, plafonul e mic, si vine cu costuri secundare.
4. In fine, in al patrulea rind, pina si conservatorismul cind e practicat de statul mare este fragil: Ungaria, Fidesz, Orban sint penalizate politic si financiar, ostracizate si vulnerabile. Sursa de rezistenta reala la globalism nu e in stat, ci in popor, in larga diseminare a valorilor conservatoare, exprimate, aparate si promovate din mii de puncte indepedente. Libertatea este principalul garant al identitatii.
Concluzia care se impune: Ungaria nu este un model de urmat, aviz tututor celor impietriti de propriile neputinte si handicapati de ingustimea vederii teoretice.
In incheierea acestei sectiuni. Cum putem denumi sintetic cele de mai sus? Cuvintul pe care toata lumea il cauta s-ar putea sa fie nationismul. L-am gasit eu insumi, ca apoi sa descopar ca deja a fost propus. Nationism este separarea chestiunilor emotionale de identitate de pragmatica politica (Fishman, 1968). Cum propuneam, nationalismul de la firul ierbii inlocuieste nationalismul de stat, iar statul se ocupa strict de chestiunile practice ale natiunii, inclusiv apararea identitatii dupa regulile si in formele aratate. Multe din interventiile pe care le-am ascultat sprijina, implicit sau manifest, un astfel de concept. Din pacate, nationismul este practicat si de multe state 'mari' din Africa si Asia, deci calificarea 'nationismul de stat mic' este necesara. Cautam mai departe conceptul sintetic perfect.
Pe masura ce se apropie alegerile, datorita succesului AUR, cimpul nationalist va ajunge sub presiunea apropriativa a partidelor de sistem, in vederea capturarii electoratului AUR si a emascularii acestui program politic. Semnele deja exista (Kovesi, Iohannis, Helvig, Ciolacu, Gioana). In absenta unei clarificari doctrinare, AUR va fi tentat sa inflameze retorica.
Cind stii ce vrei, cind pozitia ta are limpezime, nu e nevoie sa ridici tonul. Sper ca analiza de mai sus sa contribuie la asta. AUR poate sa devina primul partid din Romania care sa isi propuna ceea ce nimeni nu si-a propus: sa foloseasca instrumentele statului pentru apararea libertatii romanilor. AUR poate fi un partid romanist in primul rind prin dezetatizarea nationalismului. Un stat nu poate fi 'neutru' in chestiuni de natiune: dar poate fi impartial si interventionist pe o baza principiala, si nu discretionara.
Asa cum spunea si dl. Grajdeanu in interventia sa, primii de care trebuie sa ne aparam, sintem noi insine. Fie asta lectia finala de la Izvoru Muresului.
Rezumat (Telegraph)
Doua tendinte au fost manifeste la Universitatea de vara Izvoru Muresului.
Prima, invocind ca statul roman nu mai apartine natiunii romane, asadar clamind deznationalizarea statului, promoveaza reluarea controlului asupra sentimentului si actiunii nationale de catre stat. Asadar, ea promoveaza reetatizarea nationalismului pe fundalul unei gindiri 'de stat mare', care dislocuieste indivizi, comunitati, asocieri voluntare in favoarea puterii executive. Ea mizeaza pe actiunea coercitiva in vederea unei identitati 'compacte', de 'corp' a societatii.
A doua tendinta, pe care am numit-o 'nationalism la firul ierbii' ('grassroot') sau 'nationalism de jos in sus', este exprimarea fireasca la nivelul poporului a sentimentului de apartenenta prin actiune voluntara si asociativa: afirmarea identitatii, autoapararea legala, trimiterea de reprezentanti in parlament care, prin initiativa legislativa democratica, sa creeze constringeri legale asupra executivului in vederea cursului identitar de urmat. Intr-un cuvint, ea exprima un curs de dezetatizare a nationalismului.
Pentru prima, statul defineste si impune identitatea, iar poporul asculta. Pentru a doua, identitatea, limba, cultura sint de drept ale poporului, iar statul este doar custodele acestora.
Doar a doua tendinta este consistenta atit cu dezideratul identitatii cit si cu dezideratul libertatii romanilor.
Prima tendinta se datoreaza unei estimari nejudicioase a contextului curent. In masura in care se poate spune ca 'statul roman s-a deznationalizat' aceasta nu se intimpla datorita vreunei 'tradari' (E. Popescu) sau 'defectiuni' (M. Chelaru) ci in virtutea aliantelor si integrarii Romaniei in structuri suprastatale care submineaza suveranitatea, atit individuala cit si nationala promovind, prin mijloace care din 2020 nu pot fi numite decit totalitare, o identitate globala 'pe puncte' din care originea, istoria, particularismul national sint eradicate.
Asadar, miza libertatii si a identitatii nationale sint astfel legate in anul de gratie 2023. Corespunzator, voi incerca sa definesc o noua functie de aparare identitara in rindul functiilor statului admise acestuia de catre liberalismul clasic - care nu e de fapt decit filozofia libertatii care a facut cu putinta lumea moderna. Voi incerca sa stabilesc pe baza caror principii si prin ce fel de actiuni aceasta functie identitara a statului mic se poate exprima in moduri consistente cu libertatea.
Cele doua tendinte se afla in tensiune pentru definirea sufletului AUR, singurul partid din Romania preocupat atit de identitate cit si de libertate (poporanism libertar). Voi prezenta estimarea mea asupra acestui raport de forte.
In conditiile in care in 2024, anul bataliei electorale decisive pentru soarta multor lucruri, nationalismul va fi instrumentalizat propagandistic de partidele de sistem, poate ca aceasta clarificare doctrinara va salva AUR de sufocare, de excese exploatabile, sau de cooptare, oferiindu-i acea margine competitiva care sa ii asigure succesul.
(*) 1918, Muzeul Banatului/eBay; 2018, G4Media.
(**) ^ Fundatia Nationala pentru Romanii de Pretutindeni (acasa, sit nementinut) este asociata si cu RGN Press de la care mereu gasesc articolele cele mai relevante (vezi de pilda aici). Nu cunosc natura legaturilor dintre Fundatie si Partidul AUR (ce am gasit ca informatie sint colportari care nu mi-au inspirat incredere).
(***) ^ Forumul Civic al Romanilor din Covasna, Harghita si Mures (FCRCHM): Facebook, YouTube. Aceasta au fost singurele surse pentru clipuri, fiecare set incomplet, dar impreuna, cred ca au acoperit cam tot (nu am gasit interventia lui Gheorghe Piperea sau cea a lui Sorin Lavric). Ar fi excelent daca Forumul ar avea sit web independent, cu arhiva scolilor anterioare si canal Telegram.
(****) ^ Claudiu Tarziu, Generatia Revolutiei (2022.08.03).
(*****) ^ De comparat/contrastat cu Rezolutia adoptata.
(******) ^ Analiza corelata celei de fata, mult mai scurta, asupra scolii de vara unguresti de la Tusnad, Romania-Ungaria la Tusnad, 1-0, Teletip.
