Europa statelor esuate
Pentru toti cei a caror atentie nu fuge cu viteza burtierei de la TV, nu le va fi scapat din vedere faptul ca criza financiara din 2008-2012 nu s-a incheiat ci doar a disparut de la stiri (vezi aici si aici). Acela a fost un moment care a revelat, asemeni developarii din vechea arta fotografica analogica, structurile putrede ale statului keynesian, cheltuitor si imprumutator. Acea criza a rupt spinarea sistemului curent. Bancile centrale au infasat putreziciunea in valuri de bani (politici de expansiune a creditului, 'quantitative easing'; BCE 3000 de miliarde de euro in 2021) camuflate sub denumiri si acronime ridicole EFSF/EFSM / ESM, SMP, APP, LTRO/TLTRO, OMT (facut de faima de Mario Draghi prin acel 'whatever it takes', 'orice trebuie facut' pentru salvarea euro; valoare euro e distrusa prin exact masurile menite sa ii salveze carcasa goala). Altele au urmat dupa 2014, odata ce criza a fost declarata 'rezolvata' si BCE si-a sarbarit noul sediu de unde urma sa domneasca peste bancile din uniune - dar realitatea refuza sa se conforme declaratiilor oficioase (CBPP3, ABSPP, CSPP, iar in vremea covid, PEPP; sinteza BCE aici). Sub acest camuflaj, bani sint avansati gratis sau cu profit! (ZIRP, 'zero interest rate policy', 'politica dobinzii zero'; sau NIRP, 'negative interest rate policy', 'politica dobinzii negative', prin care esti practic platit ca sa imprumuti bani!) bancilor, iar datorie toxica corporatista sau de stat este 'cumparata' de la banci de banca centrala si maturata sub presul balantei sale contabile, ajunsa in prezent la peste 50% din PIB-ul european. Dar realitatea a. 'cresterii economice negative' (eufemism din limba de lemn keynesiana pentru recesiune/depresiune), b. inflatiei (care nu este simpla 'crestere a preturilor' ci rezulta din cresterea cantitatii de bani), c. acumularea inexorabila a datoriilor din spatele cortinei (lume, UE grafic, comentariu) - dau de gol jocul (recesiunea + inflatia se numesc in acelasi lingo 'stagflatie'). Ceea ce se intimpla din 2020 incoace, adica covid, ukrainizare (prin veriga crizei de energie), decarbonizare/demetanizare (costul carbonului + cresterea animalelor) sint epifenomene. Ele au corespondentul lor ideologic, bineinteles ('sanatatea publica', 'democratia', 'incalzirea globala') dar toate acestea sint derivate si, in buna masura, camuflaj pentru procesul real, unic, de proportii istorice: colapsul in miscare lenta al statului keynesian. Totalitarismul, catre care lumea occidentala e in deriva, este raspunsul decerebrat la scaparea de sub control, conform intelepciunii sociopatice 'cind ceva nu merge, recurge la forta' (butada lui Jean-Claude Juncker, 'cind ceva nu merge, trebuie sa minti', curatata de stratul de minciuna; vezi 'Sociopatia de stat', Teletype). Cind promisiunea care a legat popoare se adevereste drept o utopie calpa, tii legati oamenii cu sila. 'Titanic' Keynes... Occidentul este o impostura (vezi telegrama, ultimul pragraf si referintele) si, laolalta cu el, vor urma aceeasi cale toate natiunile angrenate in jongleria keynesiana.
Intre timp, politicienii, jurnalistii, elitistii cu vedere scurta nu scapa o ocazie sa se lamenteze despre statul roman 'esuat' (vezi aici, aici, aici, aici cu comentariul meu, aici cu comentariul meu, etc. ad nauseam). Exista chiar si o pagina Wikipedia, ba chiar un grup dedicat pe Facebook cu acest nume! Printre numeroasele sale pacate, statul roman nu il are si pe acesta, de a fi singular in tagma statelor falite (vezi telegramele 'Vox Populi', 'Cecitatea etatista'). Ceea ce de fapt e caracteristic acestuia, este o capacitate redusa de a produce efectele keynesiene (aparenta de bogatie cu transferul scadentelor de plata asupra viitorimii). El e doar mai putin capabil sa pastreze aparentele. El se indatoreaza si se face ca 'investeste' ca toata lumea, dar mailnvestitiile sale sint comic de 'mal', de rele (vezi podul de la Braila, (28.10 'crapaturi, denivelari, infiltratii... nu este treaba statului'; 08.12 'se inclina podul'; 08.30 'suruburi doar de forma'). Apoi, el nu e in stare sa colecteze banii din buzunarele romanilor fara sa incerce sa le propreasca la gramada numerarul (vezi telegrama). Ignoranta comentatorului roman peste medie este atit de zdrobitoare incit, spre ilustrare, simpla sugestie ca proiectele din Oradea exaltate de Cornel Nistorescu ar putea fi forme de malinvestitie tipic keynesiana mi-a atras cenzura din partea Cotidianului (vezi telegrama si darea de seama din canalul de discutii). Este de-a dreptul penibila pretentia criticilor cu staif care se leaga de stingaciile keynesiene ale statului roman fiind complet orbi la fondul problemei (vezi si mai jos, comentariul 'adictia la stimulul monetarist'). Pompa celor dintii nu este cu nimic mai putin ridicola decit mal-keynesianismul celui din urma. In fapt, ele fac pereche...
Tot intre timp, si asta o spun cu prietenie, opozitia conservatoare, suveranista, identitara, comunitara se da de ceasul mortii brodind la nesfirsit pe teme emanate de la Davos/WEF care, in tot ceea ce este esential (adica tema de fata) arunca praf in ochii publicului, pregatindu-se, tot intre timp dar cu alt vizeu temporal, sa culeaga despotic roadele. Keynesianismul a fost prima mare falsificare a realitatii, cea a banilor, prototip pe care il copiaza aberatiile contemporane: sexuri, clima, pandemie, rasism antirasist, antiantisemitism, ecumenism, transumanism. Dar identitarii si conservatorii nu vad dincolo de aceasta perdea de fum.
Atit unii cit si ceilalti, fac ca doctorul prost, care adreseaza simptomele lasind cauza lor in mila Domnului. Precum capitanul Titanicului preocupat de rodarea motoarelor inainte de coliziunea fatala (vezi capitolul 'Prostologul occidentcultist. Occidentul e Titanic' in 'Adio elitei educate. Detoxifierea culturii')…
Ca un comentariu marginal, virtual niciuna din legaturile justificative folosite in materialul de fata din Wikipedia nu au traducere in limba romana: aceasta arata gradul de avertizare al celor care indeobste se preocupa de binele public provenind din zonele pertinente de profesionalizare. Paginile citate din situl oficial al BCE de asemenea nu au traduceri in limba romana, desi aceasta este listata in meniul lingvistic, ceea ce arata gradul de profesionalism al tehnocratilor romani din domeniu, angajati acolo sau acasa. Dar de comentat, vezi mai sus, ad nauseam...
Pentru cei cu atentia treaza si fixata pe esential, mai jos, extrase comentate din Daniel Lacalle despre colapsul Europei, menit sa ne aduca la zi.
Scurta explicatie pregatitoare. Cele doua componenente majore ale statului contemporan sint cea asistentiala (statul asigurator, providential, al 'bunastarii', al 'serviciilor', adica, statul bismarkian) si cea cheltuitor-datornica (statul keynesian). Componenta asistentiala este in buna masura responsabila de cea keynesiana, pe care o precede istoric. Dar azi, dupa un secol de hibridizare, ele sint intrepatrunse in moduri greu de separat, iar statul asistential este un 'de la sine inteles' niciodata chestionat. Marca identificatoare a statului contemporan ramine keynesianismul, care este dimensiunea monetar-fiscala a 'statului mare', intruziv si regulativist. Conceptul surprinde participarea masiva a statului in finante si economie, ca in comunism, la interactiunea patronizatoare cu sectorul privat, ca in fascism, dar sub un sistem de reguli complicate vizind relatia dintre crearea de catre banci a banilor ca datorie, PIB, nivelul de indatorare al statului, marimea deficitelor, cheltuirea din deficite, s.a.m.d. Dintre toti factorii care vor fi contribuit la colapsul civilizational in curs, probabil ca eticheta sub care el va fi inregistrat cindva, dupa refacere, de catre urmasii supravietuitorilor, va fi 'supernova creditului', o versiune de catastrofa de fac(a)tura keynesiana.
Pentru explicatii mai ample privind cele de mai sus, vezi documentul ' Trei falxuri 2024. II. Doctrina. Dezetatizare ⊕ nationism', preambul si sectiunea 'A. Etatismul', in special sub-sectiunea 'Modulele statului contemporan'. Tot in combinatia keynesianism-asistenta sociala rezida si cauza prima a imigrarii de masa in Europa, un alt simptom fierbinte pe agenda conservatorilor identitari in ignorare deplina a cauzelor si mecanicii sale - dar despre asta, poate cu alta ocazie. Pina atunci, vezi referinta de mai sus, capitolul 'Statul Ponzi' si 'Adio elitei educate. Detoxifierea culturii', capitolul 'Reproducerea prostocratiei. Citeva lectii', sectiunea 'Comentariu la Cristian Clipa'.
Intelegerea structurii teoretice a statului si a relatiilor dintre componente este esentiala pentru a putea emite judecati despre cutare sau cutare politici ale sale, precum si pentru a putea face evaluari cu bataie mai lunga decit ziua de azi...
2023.11.05, 07; ZeroHedge, acasa, YouTube; pachet subtitrari EN, RO (zip)
Intrucit clipul e cel mai amplu (14 minute), transcrierea lui am folosit-o ca referinta. Clipul publicat sub titlul 'Cosmarul eurozonei'. Clipul are o buna auto-traducere in romaneste (butonul CC, apoi butonul settings->subtitles->auto-translate->Romanian).
Transcrierea este bazata pe auto-traducere YouTube, corectata si adaptata de mine. Sublinierile mele, titlurile intermediare ale mele. Comentariile mele scurte sint intercalate in text intre paranteze patratate. Comentariile mai ample, pe paragrafe, sint in casete gri si prefatate cu N.B. Cind fac trimiteri la articolul rezumativ, specific asta.
Transcrierea clipului complet, cu intercalarea titlurilor intermediare originale, in nota de subsol.
Adictia la 'stimulul' monetarist
Am discutat în mai multe rânduri despre slăbiciunea zonei euro și am vorbit despre dezechilibrele monetare, slabiciunea PMI [Purchasing Managers' Index, indicele deciziilor de achizitii; reflecta conditiile de productie si este un indicator al directiei economice, recesiune sau crestere], de ce economia nu crește în ciuda injecțiilor monetare și fiscale masive etc. Dar este important să înțelegem de ce toate aceste lucruri pur și simplu nu funcționează. Să rezumăm și apoi să extindem.
N.B. Este vorba de un efect de 'dopaj', bine descris in biologie, drept ridicarea pragului critic al unui stimul necesar pentru a declansa orice reactie. El apare de pilda in adictii. La un moment dat, dozele obisnuite nu mai au efect, apare o crestere a pragului de toleranta organismului care disipeaza efectul agentului stimulant. Doza trebuie crescuta. Dar efectele sint in scadere: doze din ce in ce mai mari au efecte din ce in ce mai slabe. Acelasi lucru se intimpla cu 'stimulul monetar' (chiar asa numit). In acest caz, stimulul sint banii facili ('easy money'), injectati in economie prin diferite politici de expansiune a creditului ('quantitative easing', vezi in preambul). Ei nu mai duc la crestere economica, ci sint 'disipati' in specula financiara (de exemplu, piata 'derivativelor' care a explodat in 2007-8) si in malinvestitii (investitii facute pentru simplul motiv ca sint bani disponibili, nu pentru ca ele ar avea sens economic, investitional). Vezi documentul 'Trei falxuri 2024. II. Doctrina. Dezetatizare ⊕ nationism', sectiunea 'Consecintele expansiunii creditului'). Banii 'usori' sint bani rai, pentru ca ei corup baza deciziilor independente ale agentilor economice, rationalitatea economica si functia pietei de transmitere de informatie (formarea preturilor; Hayek). Metrica dupa care se masoara adictia si 'dopajul' este data de raportul 'citi lei usori sint necesari pentru a produce cresterea PIB cu un leu'. Cita vreme leii 'usori' sint creati ca datorie, relatia este exprimata drept 'citi lei de datorie sint necesari pentru a produce cresterea PIB cu un leu'. Un mod de a te uita la asta este 'debt-to GDP ratio', raportul datorie/PIB. Daca datoria creste mai rapid de PIB, raportul de asemenea creste si asta inseamna ca eficienta datoriei noi in a genera crestere economica este in scadere. Si acesta este cazul in statele keynesiene peste tot in lume. Cu alte cuvinte, 'multiplicatorul keynesian', o presupusa 'demonstratie' a faptului ca economia creste pe masura ce guvernul cheltuie, este o pacaleala. Cit din PIB este cheltuit de stat, se vede din aceasta harta. Din ea se observa ca statele keynesiane mature (Occident, SUA, Canada, Australia) sint mult mai masiv prezente in economie decit in resltul tarilor printre care si Romania, ceea ce explica partial diferentele de care se leaga cirtitorii despre 'statul roman esuat' (vezi preambul).
Planificarea centralizată, prieteni, nu funcționează. Motivul pentru care zona euro continuă să facă aceleași greșeli de nenumărate ori și continuă să genereze o creștere slabă, datorie ridicată, șomaj mai mare decât în Statele Unite și comparabilele sale și, în același timp, o slăbire a competitivității în industrie se datorează cheltuielilor guvernamentale umflate și planificarii centralizate.
Puteți spune că zona euro are elemente importante de protecție socială și politici foarte semnificative care oferă servicii bune din sectorul public cetățenilor. Da absolut, asta face parte din ceea ce se întâmplă. Dar cheltuielile guvernamentale nu sunt doar asistența medicală și beneficiile de șomaj. Multe din aceste lucruri chiar funcționează împotriva creșterii. De exemplu stimulente mult prea generoase pentru șomaj și costul mult prea mare la angajare fac ca zona euro să aibă un nivel de șomaj mult mai ridicat decât în Statele Unite. Multe dintre elementele protecției de fapt nu protejează deloc. De exemplu, pentru locurile de muncă de nivel scăzut, vă amintiți că, în timpul pandemiei, mulți analiști au salutat zona euro și Uniunea Europeană drept soluție și au vorbit despre modul în care politicile absentei de la locul de muncă și politicile cheltuielilor guvernamentale enorme, ajutau de fapt zona euro să navigheze în pandemia mai bine și se așteptau ca zona euro să crească mai rapid și mai bine în viitor decât în Statele Unite. Asta nu s-a întâmplat - și nu s-a întâmplat pentru că planificarea centralizată nu funcționează.
N.B. Aici, autorul discuta nexusul keynesianism-asistentialism mentionat in preambul. Perpectiva lui este una investitionala, nu de teorie politica. Dar, cind observatiile lui sint duse la concluziile logic necesare, vezi partea introductiva la acest text. Asistentialismul precede istoric keynesianismul: in buna masura, keynesianismul a aparut ca o 'plombare' a unei lipse de control a statului in domeniul financiar pentru satisfacerea cerintelor care decurg din asistentialism. Procesul are o calitate legica: e o necesitate in joc. Statul 'asistential', 'providential' combinat cu democratia, duce la extinderea cererii de 'beneficii' sociale mai mult decit poate sa cuprinda plapuma unei economii libere. Intuitiv, are sens: cind ceva se da gratis, cererea devine infinita. Apoi. Satisfacerea cererii de asistenta depinde de disponibilul de bani ai statului. Acesta poate proveni din doua surse: incasari (taxe, profit din 'investitii', etc.) si indatorare. La rindul sau, problema incasarilor depinde de demografie: citi sint noii intranti in sistemul asistential relativ la cei care ies din el, devenind beneficiari (pensie)? Daca demografia e sub doi, raspunsul e 'mai putini' si aici survine imigrarea de masa. Cind povara asistentiala creste chiar si in astfel de conditii, indatorarea ramine singura cale.
Intrucit atit asistentialismul cit si indatorarea depind de numarul de intranti productivi in sistem care sa fie mai mare decit numarul de sortanti, intreg sistemul se reveleaza a nu fi altceva decit un joc piramidal (Caritas, Bernie Madoff), o schema Ponzi. Vezi detalii in documentul indicat, capitolele 'Modulul bismarkian', 'Modulul keynesian' si 'Statul Ponzi'.
Atit asistentialismul cit si indatorarea se bazeaza pe conceptul imposibil, filozofic sau legal, de contract intergenerational. In asistentialism, ceea ce se 'transmite' e obligatia, supervizata constringator de catre stat, de intretinere a batrinilor de catre tineri, prin participarea lor la sistemul asistential. In keynesianism, este obligatia de plata a datoriei contracta de 'statul batrinilor' de catre 'statul tinerilor' care mosteneste datoria. Aceasta a doua 'obligatie' este de fapt 'discretie': statul poate inceta sa plateasca datoria, declarind faliment. De aceea singura alternativa la supernova datoriei este falimentul de tara. Toate schemele interventioniste ale BCE in anii crizei si pina in prezent sint menite sa evite aceasta a doua posibilitate (vezi preambul). Deci, deocamdata, platim. Calea de mijloc intre supernova si faliment este devalorizarea banilor: ceea ce este exact ceea ce se intimpla (inflatia prin design de 2% si cea curenta, scapata de sub control). Banii 'usori' sint 'usori' nu doar in sensul de 'usor de obtinut' ci si cel de 'diluati', cu putere de cumparare diminuata...
Planificarea centralizata' de care vorbeste autorul se refera tocmai la aceste manevre ale statului asistential-keynesian de a 'mentine toate mingile in aer', ca sa zic asa. E greu de spus care va fi prima minge care va cadea, dar asta e mai putin important daca mecanica jocului e bine inteleasa. Morala de retinut este: control pe o asemenea scara este imposibil. Stiinta complexitatii spune asta dar... afrodisiacul puterii (hubris) si adictia intuneca mintea. Un exemplu al acestei intoxicatii, Andrei Marga despre 'invatarea complexitatii' (vezi telegrama, vezi si compilatia 'Elitele etatiste. Studiu de Caz. Andrei Marga', comentariul 'Etatism cu poleiala 'complexa' ').
Fa lucrul care nu merge iar si iar (Einstein, definitia prostiei; apocrif)
Fondul UE Next Generation ['generatia urmatoare', 'noua generatie', numit si European Union Recovery Instrument, 'instrumentul de recuperare al Uniunii Europeene'; 'recuperarea' e din dezastrul indus de oprirea economiei pe timpul 'pandemiei'] este un deraiaj absolut. El nu generează creștere mai mare, cu siguranță nu o creștere mai mare a productivității și în mod clar nu nivelul de conducere și tehnologia pe care zona euro și Uniunea Europeană le așteptau. Dintr-un motiv foarte simplu, deoarece este regizat de politicieni, nu este de jos în sus, este de sus în jos și de sus în jos nu funcționează niciodată. Si mai important, fondul UE Next Generation se adaugă la planul Junker și la planul 'creștere și locuri de muncă' din 2009, în lista planurilor mari de stimulare foarte nereușite, care nu funcționează niciodată cu adevărat. Ce lasă ele în urmă este o carare de datorii mari, o creștere scăzută a productivității și o creștere economica foarte slabă.
N.B. Extinderea controlului statului s-a facut din criza in criza, sub pretextul 'ajutorului'. Keynesianismul insusi isi are originea in marea depresiune economica din anii 1920. Conform maximei sociopate 'nu lasa nici o criza sa se piarda' (Emanuel Rahm, la criza financiara din 2008, reluata de acelasi la covid; frecvent repetata in cercuri economice si diplomatice, unde altundeva?...), covid a reprezentat o bonanza de interventionism keynesian pentru tarile europene. La doar trei luni distanta, BCE a lansat PEPP, Pandemic Emergency Purchase Programme ('programul de cumparaturi de urgenta pandemica'). Ceea ce se 'cumpara', este acelasi lucru ca si inainte, datorie neperformanta, in valoare de 1.85 trilioane euro (vorbind de cifre astronomice in finante...).
La acestea se adauga alte 1.8 trilioane euro ale fondului, de imprumutat de pe piata de catre Consiliul Europei din partea UE si de distribuit statelor membre. Cine crede ca aceste 'operatiuni' vin fara costuri morale (pierdere de incredere) si financiare (devalorizarea euro) din cele mai severe atunci, vorba americanilor autohtonizata, 'am un pod sa-i vind la Braila'... Ceea ce aduce EURI nou este folosirea crizei covid pentru a ingramadi sub aceeasi umbrela proiecte ideologice ale UE/BCE (clima, digitalizarea) si pentru a forta colectivizarea datoriei statelor la nivel de uniune, interzisa de tratatele curente.
'De jos in sus' se refera la fenomenul de emergenta. Tot ceea ce exista ca politica trebuie sa aiba o ancorare in libertate si in realitate. Doar asa functioneaza lumea adevarata si buna. Restul, este arbitrarietate, care poate fi sustinuta in existenta pentru o vreme, prin forta, folosirea minciunii si a constringerii. Minciuna poate nu are 'picioare atit de scurte' pe cit ne-am dori, dar in mod sigur nu are viitor. Aceasta este falsitatea fundamentala introdusa in viata si in lume de stat. Singurele 'fake news' sint cele propagate de stat pentru camuflarea unor lucruri precum cele de mai sus: distrugerea banilor, a autonomiei oamenilor, crearea de dependenta si subordonare, control.
Intr-un alt context, am discutat valoarea initiativei 'grassroot', de la firul ierbii, de jos in sus, prin opozitie cu comenzile 'de sus in jos' venite de la stat in raport cu nationalismul ('Dezetatizarea natiunii si libertatea romanilor, Lectii de la Izvoru Muresului, in special capitolul 'II. Intarcarea nationalistilor: nationalism la firul ierbii'). De asemenea, in raport cu conservatorismul de stat mare, precum cel ilustrat de Andrei Marga.
Zona euro și Uniunea Europeană continuă să arunce industria din economie, ambele fiind în mare parte susținute de sectorul serviciilor. Totuși sectorul serviciilor este acum în contracție. De ce este în contracție? Datorita, asa cum am vorbit, politicii fiscale si a cheltuielile guvernamentale mult prea mari, a pachetelor de stimulare mult prea mari care nu oferă o creștere economică reală și, cu siguranță, nici un efect multiplicator. Care este reversul acesteia? O politică monetară complet necredibilă și nejustificabilă.
N.B. Trimiterea aici este la mult aclamata transformarea economiei de la productia de bunuri la asa numita 'economia de servicii'... Aristotel facea distinctia intre necesitati si frivolitati. Nu vreau sa suport sau sa critic aici distinctia lui Aristotel. Personal, cred ca e valabila desi linia de demarcare e greu de trasat. Dar nu asta conteaza. Ceea ce conteaza, e ca o enorma partea economiei keynesiene, de bunuri dar in primul rind cea de servicii, nu ar exista, pur si simplu, daca nu ar exista keynesianismul. La fel, o mare parte a consumerismului, in special cel mai frivol si mai narcisistic. De cite business-uri competitive e nevoie pentru taiat unghii si par? Chiar e nevoie de saloane de coafura pentru ciini? Acestea sint intrebari retorice, este imposibil de raspuns la ele, doar cererea si oferta pe o piata libera ar putea sorta necesarul de frivol. Ideea e ca persoanele angajate in astfel de activitati opereaza in nise facute posibile de excesul de bani. Este imposibil de conceput ce cai de viata productiva, poate chiar autarhice, ar fi luat ele daca bancile nu ar acorda credite pentru astfel de activitati, daca clientii lor nu ar fi avut in buzunare bani facili pusi acolo de politicile monetare si salariale ale statului. Cum scriam "investiile de stat sint forme de malinvestitie, chiar si atunci cind lucrurile sint vopsite convingator altminteri. Nu vom sti niciodata ce ar fi existat in locul lor, caci acele forme de expresie economica a oamenilor sanatosi si liberi au fost sufocate inainte de a se naste. Dar stim ca lumea creata de statul cheltuitor si 'investitor' este o lume mutanta..." ('Trei falxuri 2024. II. Doctrina. Dezetatizare ⊕ nationism', capitolele 'Modulul keynesian' in special 'Consecintele expansiunii creditului', precum si sectiunea B.6, 'Desfiintarea capitalismului de stat', Teletype; citat reluat si in telegrama 'Vrajeala ciolacului nr. 1'). Aceasta judecata se poate aplica intocmai intregii economii keynesiene, adica si investitiilor private. Datoriile putrede de care e plina balanta contabila a BCE in ziua de azi e facuta tocmai din obligatiile unor astfel de business-uri, rezultat al malinvestitiilor care intotdeauna prolifereaza in regimul de expansiune a creditului.
Fa lucrul care nu merge iar si iar (II)
Balanța băncii centrale europene cântărește mai mult de 50% din PIB, în timp ce balanța Rezervelor Federale cântărește aproximativ 30% din PIB-ul Statelor Unite. Nu doar atât, ci toate programele pe care BCE le-a implementat, programele anti-fragmentare, etc., sunt stimulente perverse care fac economii slabe sa continuă să-și mărească deficitele și să-și crească dezechilibrele în loc să fie mai prudente. Prin urmare, așa-numitele 'țările frugale', țările mai prudente din punct de vedere fiscal plătesc practic pentru dezechilibrele enorme generate de guvernele iresponsabile fiscal. Așa că, în loc să fie un sistem care permite economiilor să convergă, emulând tot ce este mai bun una de la cealaltă, este un sistem care trage pe toată lumea la un nivel minim mediu. Acel nivel minim mediu nu este dictat de cea mai puternică economie, ci de economiile mai slabe.
N.B. Masuri anti-fragmentare = TPI, 'Transmission Protection Instrument', instrumentul de protectie a transmisiei de politica monetara in tari mai periclitate decit altele; alt instrument de cumparare de obligatiuni, de pe piata secundara (deci, de drenare a acesteia de ceea ce devine nevandabil); reluare a vechiului SMP ('Securities Market Programme', program de cumparare de obligatiuni). Alt nume, alt acronim, alta instanta a lui 'mai mult din acelasi lucru' si, mai ales, a lucrului care nu merge.
Aceste masuri sint o forma de redistributie, in cazul de fata, de la tarile cu economii mai bune la cele cu economii mai proaste. Redistributia este din panoplia politicilor socialiste. Ea se poate referi la indivizi sau, ca aici, la tari (sau ca mai jos, intre sectoare). Ea da expresie egalitarismului ideologic. Despre redistributie, vezi 'Trei falxuri 2024. II. Doctrina. Dezetatizare ⊕ nationism', capitolul 'Modulele socialiste'.
Despre 'trasul in jos', vezi comentariul mai jos, 'distrugerea valorii'.
Pentru că dacă crești taxele pentru acele sectoare care prosperă, și le crești masiv, pentru a subvenționa sectoarele zombie, duci la zombificarea economiei. Asta se întâmplă în zona euro și acesta este motivul pentru care bursa nu funcționează ca o apărare în perioadele de slăbiciune și nu funcționează ca un motor beta în perioadele de creștere.
N.B. Avem aici ilustrata redistributia cu aplicare la sectoarele economiei. Vezi comentariul de mai sus despre redistributivism si egalitarism. Cit despre rolul pietei, ideea simpla e mutarea banilor investiti de la unele companii la altele, dupa cum e situatia economica: in recesiune (slabiciune), te muti in companiile conservatoare (utilitati, etc.). In perioadele de suiș, te muti in companiile cu risc crescut (tehnologie, etc.) dar care asigura venit mai mare (prin apreciere speculativa a pretului). Insa, datorita redistributiei prin taxare respectiv subventionare preferentiala, nu mai ai unde sa fugi ('no place to run'): toate companiile sint la fel in termeni investionali.
Compoziția indicilor [bursieri] este, de asemenea, foarte importanta. In loc de a avea mari giganți tehnologici, ceea ce acestea contin sint, practic, sectoare 'rentiere', deja mature: bănci, utilități, companii bătrâne de telecomunicații care practic nu generează profituri peste costul capitalului. O mulțime de companii zombie sunt componente mari ale indicilor.
Zombi nu pot sa acopere dobinzile la imprumuturi din profiturile operationale
Ce este o firmă zombi? O firmă zombi este o una care nu generează profituri peste costul capitalului și, în același timp, nu poate să-și acopere dobânzile.
N.B. Un zombi este un mort viu. In economia europeana, nu exista practic companii vii, in tot ceea ce asociem in mod intuitiv cuvintului: vivavicate, energie, elan, generativitate, potential de nou emergent. Acesta este de fapt produsul generic al keynesianismului: mortificarea, denaturarea ontologica si antropologica a lumii. Vezi documentul 'Trei falxuri 2024. II. Doctrina. Dezetatizare ⊕ nationism', sectiunea 'Consecintele expansiunii creditului').
Așa că adevărata problemă a zonei euro este că este construită dintr-o perspectivă a pieței in ascensiune [bull market, 'piata taur', spre deosebire de piata 'urs', in descrestere, bear market]. Ea este construită cu prejudecata că economia va crește pentru totdeauna și că dezechilibrele fiscale vor fi eliminate printr-o politică monetară care sa permita guvernelor să-și ia mai mult timp și să continue să-și reducă dezechilibrele, creșterea oferind răgaz și ameliorarea nivelului de indatorare. Nu se întâmplă. Si nu se întâmplă pentru că politica fiscală afectează negativ acele sectoare înfloritoare, acesta fiind unul dintre motivele pentru care taxele atât de mari fac ca zona euro și Uniunea Europeană să rămână mult în urmă în tehnologie. Si, pe de altă parte, subvenționarea constantă a unor sectoare, așa-numitele sectoare strategice, generează un sistem de stimulente perverse foarte asemănător cu cel al guvernelor insele - anume că cei mai iresponsabili obțin cele mai mari beneficii atât din politica monetară, prin achiziționarea de obligațiuni, cât si a politicilor fiscale prin subvenții.
N.B. Presupozitia pietei in ascensiune este un aspect al presupozitiei mai generale a cresterii infinite. La rindul sau, in keynesianism, aceasta este subintinsa de presupozitia ca statul poate conduce la asa ceva daca devine el insusi imprumutator, cheltuitor, investitor - ceea ce am numit capitalismul de stat (documentul citat). Despre acest aspect, vezi mai sus, pacaleala multiplicatorului keynesian. 'Cresterea' insasi este un 'agregat' keynesian care induce o falsa convingere ca economia este un intreg, ca acest intreg este cogniscibil si, mai ales, controlabil (absurd). Avem aici in aceasta remarca a autorului sesizarea intrepatrunderii dintre diverse nivele ale utopie europeene. 'Utopie' insa poate fi si numele generos dat unor inselatorii de mare scara...
Astfel încât, în cele din urmă, problema zonei euro consta intr-un stimulent negativ constant pentru productivitate și un stimulent pozitiv constant pentru zombificare. Dacă doriți să urmați acea politică care este ceea ce veți obține. Aceasta este ceea ce Statele Unite vor capata, si asta este ceea ce vor obține și alte economii dezvoltate. [...]
Si cu siguranță nu exista o îmbunătățire a industriei și a creșterii productivității atunci când guvernele, din neglijenta, poate cu bune intenții, subvenționează constant companiile zombi crescand masiv taxele pe sectoarele cu productivitate ridicată. Nu este de mirare că nu au giganți tehnologici, ca au rămas în urmă în materie de energie, au rămas în urmă în tehnologie și au rămas în urmă și în industrie.
Sacrificarea gainii cu oua de aur. Distrugerea valorii
Zilele trecute, cineva spunea că BCE trebuie să aleagă între inflație sau creștere. Este o dilemă complet falsă. De ce? Pentru că alegerea nu e între creștere și inflație, o dilemă complet falsă, există o mulțime de creștere fără inflație in economiile de mare productivitate. Alegerea este între stagflație și stagnare și aceasta este problema.
N.B. Cum am comentat mai sus ('Statul asistential implicat'), autorul scrie dintr-o perspectiva investionala si pentru un auditor de acest tip. Stagnarea (recesiune) si stagflatia (recesiune+inflatie; de regula, recesiunea este insotita de de-flatie, de o scadere a preturilor, dar continua 'stimulare' monetarista a economiei, prin injectii de bani noi si prin rata mica a dobinzii, impiedica asta) reprezinta intervalul de mijloc in care activitatea investitionala inca mai are sens si se poate desfasura. In afara acestui interval, ramin involutia si hiperinflatia. Ambele rezulta ca si consecinte logice ale keynesianismului, iar ceea ce e logic, are prostul obicei de a se intimpla si onto-logic (in viata). Ceea ce autorul ar trebui sa spuna, si probabil ar vrea sa spuna, este ca o colectie de zombi nu devine altceva decit tot un zombi (vorba romanului, 'nu poti sa faci din cacat bici'). Asadar, statul keynesian este un zombi sau, mai plastic spus, mama zombilor, care genereaza puzderia de zombi economici care populeaza indicii bursieri. Keynesianismul este un instrument politic de zombificare a economiei si, in fapt, a realitatii.
Despre involutie, vezi mai jos, comentariul despre 'distrugerea valorii'. Despre hiperinflatie, vezi mai sus, 'Statul asistential implicat', ea este una din caile de iesire din indatorarea toxica. Pentru a intelege asta, trebuie sa ne amintim de diferenta intre valoarea nominala a banilor (cit scrie pe ei, denominatia) si valorea reala, adica in termeni de ce pot ei efectiv sa cumpere. Inflatia intotdeauna ii favorizeaza pe datornici pentru ca, nominal, ei platesc banii inapoi, dar platesc bani care valoreaza doar o citime din ceea ce sumele imprumutate puteau sa cumpere original. Deci, o cale de a evita supernova creditului este distrugerea valorii banilor prin inflatie. Cam ceea ce se intimpla de la finele lui 2020 incoace - dar la scara mult mai mare. E cam ceea ce s-a intimplat in Romania in anii 1990 - iar, la scara mult mai mare. Infatuarea controlista a bancherilor centrali crede ca vilvataia inflatiei poate fi tinuta sub oboroc. Istoria si empiria nu sint de acord. Apoi, ei incurajeaza tacit neplata datoriei cu conditia ca aceasta sa se faca ordonat (redenominare, penalitati induse imprumutatorilor, 'haircuts'): Ceausescu este considerat 'irational' de intelepciunea de manual intrucit, caz unic, a platit integral datoria de tara a Romaniei. Ei uita de consecintele neintentionate, dez-ordonate, ale unor astfel de evenimente (teoria haosului asa zice). Grecii vechi spuneau ca zeii le iau intii mintile celor pe care vor sa ii distruga (acesta era 'hubris-ul', pierderea mintii prin mindrie, aroganta, infatuare, autosuficienta, ingaduinta de sine). Asteptam primul Lehman Brothers din rindul statelor...
Problema este că zona euro continuă să penalizeze productivitatea ridicată și politica fiscală și monetară nu ajută la schimbarea asta. De aceea cumpărarea de acțiuni în Europa maschează întotdeauna realitatea acelor companii care generează randamente foarte slabe (marea majoritate sau cel puțin componentele mari ale indicilor) - randamente foarte slabe în raport cu costul capitalului lor, cu multipli foarte mici.
Astfel că Europa pare mereu ieftină și se presupune că este un joc investional 'valoric', dar nu este 'ieftină' atunci când se distruge valoarea în raport cu costul capitalului. Pare 'ieftină' dintr-un motiv: pentru că distruge valoare.
N.B. Distrugerea de valoare este un concept foarte puternic. Intelegem cum se intimpla simplu, imaginindu-ne o cladire frumoasa, de pilda Pelesul, evaluata la atitia lei. La un moment dat, valorizarea ei scade, te intrebi de ce, si afli ca a fost demolata intre timp o aripa. Cladirea este economia UE in ansamblu, iar aripile demolate sint companiile cele mai productive sau care, in principiu, ar fi fost astfel, dar nu sint datorita regulatiilor si interventiilor statului. Ceea ce ramine dupa 'demolare' este mai ieftin decit inainte...
Conceptul de aici e de regasit deja la John Locke. Economia libera creaza o 'placinta' mai mare. Desi fiecaruia ii revine doar o portie, si portiile pot fi inegale, acestea sint mai mari decit cele care ar fi taiate din placinta mai mica a unei economii nelibere. Locke spunea ca de aceea muncitorul englez traieste mai bine decit un rege african, si avea dreptate. Acum. Interventionismul si regulativismul asta fac, micsoreaza diametrul placintei. Daca intervine si redistributivismul si egalitarismul, toata lumea ajunge sa aiba o felie egala dar foarte mica... Asta inseamna sacrificarea gainii cu ouale de aur. Gaina este economia de piata libera in care statul nu are treaba sa se amestece. De ce este sacrificata gaina cu oua de aur? Preferinta pentru portii mici dar egale este rezultatul individiei. Statul redistributivist si egalitarist se bazeaza si incurajeaza simtirea invidioasa in oameni.
Un alt mod de a privi acelasi lucru. Teoria jocurilor ('game theory') descrie trei tipuri de jocuri. Jocurile cu suma pozitiva, in care ambele parti au de cistigat, si piata de acest tip e: toata lumea pleaca fericita acasa, vinzatorul ca a primit banii, cumparatorul ca si-a obtinut bunul dorit. Jocurile cu suma zero, in care cistigul unei parti inseamna pierderea celeilalte (ca la box, fotbal, etc.). Si jocurile cu suma negativa in care toata lumea pierde. Astfel de jocuri cu suma negativa nu sint 'irationale' ci au propria lor ratiune de a fi. Diferenta e data de 'cine pierde mai mult'. Jocurile in care toata lumea pierde sint acceptabile, cu conditia ca pierderea ta sa fie mai mare decit pierderea mea. Impulsul natural care sta la baza acestei situatii este pizma, malitia ('spite', in engleza, in care termenul este conceptualizat/conceptualizabil, de la nivel biologic in sus). Ceva de genul 'sa moara si capra vecinului', dar mai corect ar fi sa moara doua din caprele vecinului pentru fiecare capra moarta a mea. Exista si o dimensiune psihologica a acestei stari de fapt, care este satisfactia secreta la raul care se intimpla altcuiva (un exemplu care a fost unul din imboldurile timpurii pentru acest articol). In limba germana aceasta psihologie precisa a fost surprinsa si de un cuvint aparte, Schadenfreude, care a intrat ca atare in uz in engleza si alte limbi.
Distrugerea de valoare este un joc cu suma negativa. Statele europene sint prinse intr-o cursa catre fundul lucrurilor ('race to the bottom'). Ca in observatia autorului de mai sus, despre statele europene care 'se trag in jos' unele pe altele, la nivelul celui mai prost dintre ele... Si, pentru ca distrugerea de valoare nu poate fi recunoscuta, admisa ca atare, vezi mai jos, comentariul 'tapii ispasitori'.
Nu este de mirare că în mijlocul celui mai mare pachet de stimulente din istoria recentă, plus o bancă centrală care continuă să ramane acomodativă prin 'instrumentele anti-fragmentare', plus vântul din pupa al prețurilor mărfurilor, cu mult sub nivelul vârfului din 2022, plus toate aspectele pozitive ale îmbunătățirilor care ar trebui să vină din acele investiții enorme ale fondului UE Next Generation -— cu toți acești factori, euro zona este în stagnare.
[din articol] Unii analisti dau vina pe criza de energie si cresterea ratei dobinzii de catre BCE, dar asta e nonsens. Eurozona ar trebui sa devanseze in performanta Statele Unite si China pentru ca criza de energie s-a inversat aproape imediat. Intre mai 2022 si iunie 2023, toate marfurile ('commondities') incluzind gazele naturale, pentrolul si carbunele, la fel ca si grinele, au cazut in pret revenind la nivele de dinaintea razboiului din Ucraina. A da vina pe incetinirea Chinei este lene de gindire. Daca cresterea in eurozona ar tine de exporturile chineze, atunci Germania nu ar fi pe muchia recesiunii cu Franta si Italia livrind crestere zero, de pilda, in 2019. Mai mult, cresterea slaba a eurozonei intre 2011 si 2019 a coincis cu o perioada de expansiune extraordinara in China. Problema eurozonei nu este China, cresterea ratei dobinzii sau razboiul din Ucraina.
N.B. Admiterea oricaror observatii din comentariile de mai sus ar inseamna inculparea statului keynesian. De aceasta, putini sint capabili si mai nimeni asociat cu sistemul si care traieste de pe urma lui. Asa ca, asta mai reduce din povara responsabilitatii de pe umerii comentatorilor romani criticati in preambul. Mai rau sta treaba atunci cind ei au ochii pe putere. Nimic nu va schimba in bine statul din Romania pentru simplul motiv ca modelul, diagrama sa constructiva, este major gresita. Competitorii pentru putere nici nu doresc sa aduca in discutie aceste lucruri. Unii, pentru ca la putere fiind, ei le-au cocolosit. Altii, pentru ca aspirind la putere, doresc sa mulga statul in egala masura (de comparat cu telegrama 'Un spectru bintuie azi Romania…').
Asa ca, 'analizele' se refera la exact lucrurile secundare anulate de autor: razboi, energie, China. Acestia sint tapii ispasitori conventionali atunci cind responsabilitatea nu este admisa, culpa reala nu este recunoscuta, iar adevaratul vinovat este scos basma curata. Se numeste 'deplasare de vina' ('guilt displacement') si este un mecanism comun de a scapa prin proiectie de disconfortul presupus de starea de negare ('denial'). Insa, cititorul versat de-acum, stie care este acesta, si o poate spune impreuna cu mine: 'statul keynesian'.
Continuați să apărați Libertatea.
N.B. Ma alatur lui Daniel Lacalle in acest indemn de incheire.
(*) Fotocredit: Fundal, 'Sfirsitul statului keynesian', Mises Circle Houston, 2010. Scunfundarea Titanicului, ilustratie nedatata, Britannica. Editarea mea.
Trasnscrierea corectata a traducerii-masina a clipului, cu titluri intermediare extrase din video.
Dilema zonei euro. Capcana valorizarii
Slăbiciunea economică a zonei euro: competitivitatea slabă în industrie și acțiunile presupus ieftine care de fapt sunt scumpe pentru că distrug valoarea - acesta este un semn de avertizare pentru Statele Unite și pentru fiecare economie dezvoltată. Să vorbim despre zona euro și de ce are atât de multe puncte slabe.
Salutare tuturor și bun venit pe canalul meu de YouTube, vă mulțumesc foarte mult pentru urmărire, vă mulțumesc foarte mult pentru că v-ați abonat, pentru că lăsați comentariile voastre mai jos și, de asemenea, pentru că ați dat un like acestui videoclip.
Recesiune in zonaeuro
Am discutat în mai multe rânduri despre slăbiciunea zonei euro și am vorbit despre dezechilibrele monetare, PMI [producer manufacturing index, indicele manufacturier la producator] slab de ce economia nu crește în ciuda injecțiilor monetare și fiscale masive etc. Dar este important să înțelegem de ce toate aceste lucruri pur și simplu nu funcționează. Să rezumăm și apoi să extindem.
Planificarea centralizata nu functioneaza
Planificarea centralizată, prieteni, nu funcționează. Motivul pentru care zona euro continuă să facă aceleași greșeli de nenumărate ori și continuă să genereze o creștere slabă, datorie ridicată, șomaj mai mare decât în Statele Unite și comparabilele sale și, în același timp, o slăbire a competitivității în industrie se datorează cheltuielilor guvernamentale umflate și planificare centralizate.
Cheltuieli umflate
Puteți spune că zona euro are elemente importante de protecție socială și politici foarte semnificative care oferă servicii bune din sectorul public cetățenilor. Da absolut, asta face parte din ceea ce se întâmplă. Dar cheltuielile guvernamentale nu sunt doar asistența medicală și beneficiile de șomaj. Multe din aceste lucruri chiar funcționează împotriva creșterii. De exemplu stimulente mult prea generoase pentru șomaj și costul mult prea mare la angajare fac ca zona euro să aibă un nivel de șomaj mult mai ridicat decât în Statele Unite. Multe dintre elementele protecției de fapt nu protejează deloc. De exemplu, pentru locurile de muncă de nivel scăzut, vă amintiți că, în timpul pandemiei, mulți analiști au salutat zona euro și Uniunea Europeană drept soluție și au vorbit despre modul în care politicile absentei de la locul de muncă și politicile cheltuielilor guvernamentale enorme, ajutau de fapt zona euro să navigheze în pandemia mai bine și se așteptau ca zona euro să crească mai rapid și mai bine în viitor decât în Statele Unite. Asta nu s-a întâmplat - și nu s-a întâmplat pentru că planificarea centralizată nu funcționează.
Esecul 'Noii Generatii'
Fondul UE Next Generation ['generatia urmatoare', 'noua generatie'] este un deraiaj absolut. El nu generează creștere mai mare, cu siguranță nu o creștere mai mare a productivității și în mod clar nu nivelul de conducere și tehnologia pe care zona euro și Uniunea Europeană le așteptau. Dintr-un motiv foarte simplu, deoarece este regizat de politicieni, nu este de jos în sus, este de sus în jos și de sus în jos nu funcționează niciodată. Si mai important, fondul UE Next Generation se adaugă la planul Junker și la planul 'creștere și locuri de muncă' din 2009, în lista planurilor mari de stimulare foarte nereușite, care nu funcționează niciodată cu adevărat. Ce lasă ele în urmă este o carare de datorii mari, o creștere scăzută a productivității și o creștere economica foarte slabă.
Politica energetica necompetitiva
Există un alt element important în slăbiciunea zonei euro, care este politica energetică necompetitivă. Zona euro și Uniunea Europeană au acest sistem complet greșit de permise de CO2, care este, practic, un sistem de impozitare prin care guvernele colectează mai mult de 22 de miliarde de euro în impozite, dar care nu face nimic ca să îmbunătățească in mod real situația uniunii europene și cu siguranță nu o ajută să decarbonizeze economia. De ce nu o ajută să decarbonizeze economia? Deoarece, în același timp, decizia greșită de a închide centralele nucleare și de a pune și mai multe piedici asupra dezvoltării resurselor locale și interne, face ca zona euro și Uniunea Europeană să depindă mult mai mult de gazul rusesc, de cărbune tocmai și, de asemenea, de China, din cauza pământurilor rare și a altor metale și componente necesare pentru o energie regenerabilă.
Zona euro și Uniunea Europeană continuă să arunce industria din economie, ambele fiind în mare parte susținute de sectorul serviciilor. Totuși sectorul serviciilor este acum în contracție. De ce este în contracție? Datorita, asa cum am vorbit, politicii fiscale si a cheltuielile guvernamentale mult prea mari, a pachetelor de stimulare mult prea mari care nu oferă o creștere economică reală și, cu siguranță, nici un efect multiplicator. Care este reversul acesteia? O politică monetară complet necredibilă și nejustificabilă.
Politica monetara excesiva
Balanța băncii centrale europene cântărește mai mult de 50% din PIB, în timp ce balanța Rezervelor Federale cântărește aproximativ 30% din PIB-ul Statelor Unite. Nu doar atât, ci toate programele pe care BCE le-a implementat, programele anti-fragmentare, etc., sunt stimulente perverse care fac economii slabe sa continuă să-și mărească deficitele și să-și crească dezechilibrele în loc să fie mai prudente. Prin urmare, așa-numitele 'țările frugale', țările mai prudente din punct de vedere fiscal plătesc practic pentru dezechilibrele enorme generate de guvernele iresponsabile fiscal. Așa că, în loc să fie un sistem care permite economiilor să convergă, emulând tot ce este mai bun una de la cealaltă, este un sistem care trage pe toată lumea la un nivel minim mediu. Acel nivel minim mediu nu este dictat de cea mai puternică economie, ci de economiile mai slabe.
Nu energie ieftina, nu industrie
Astfel încât nu este surprinzător că industria Germaniei se afla acum într-o stare de prăbușire completă, deoarece nu are energie ieftină, nu are o reglementare pozitivă care să permită industriei să înflorească și, pe deasupra, are o sursa continuă de slăbiciune venită prin subvenționarea industriilor în dificultate și prin penalizarea fiscală a celor care sunt de fapt înfloritoare.
Subsidierea zombilor. Prosperitate prin taxe
Pentru că dacă crești taxele pentru acele sectoare care prosperă, și le crești masiv, pentru a subvenționa sectoarele zombie, duci la zombificarea economiei. Asta se întâmplă în zona euro și acesta este motivul pentru care bursa nu funcționează ca o apărare în perioadele de slăbiciune și nu funcționează ca un motor beta în perioadele de creștere.
Actiunile europene nu sint ieftine
Compoziția indicilor este, de asemenea, foarte importanta. In loc de a avea mari giganți tehnologici, ceea ce acesti contin sint, practic, sectoare 'rentiere', deja mature: bănci, utilități, companii bătrâne de telecomunicații care practic nu generează profituri peste costul capitalului. O mulțime de companii zombie sunt componente mari ale indicilor.
Zombi nu pot sa acopere dobinzile la imprumuturi din profiturile operationale
Ce este o firmă zombi? O firmă zombi este o una care nu generează profituri peste costul capitalului și, în același timp, nu poate să-și acopere dobânzile.
Zona euro este ideea unei piete in ascensiune
Așa că adevărata problemă a zonei euro este că este construită dintr-o perspectivă a pieței in ascensiune [bull market, 'piata taur', spre deosebire de piata 'urs', in descrestere, bear market]. Ea este construită cu prejudecata că economia va crește pentru totdeauna și că dezechilibrele fiscale vor fi eliminate printr-o politică monetară care sa permita guvernelor să-și ia mai mult timp și să continue să-și reducă dezechilibrele, creșterea oferind răgaz și ameliorarea nivelului de indatorare. Nu se întâmplă. Si nu se întâmplă pentru că politica fiscală afectează negativ acele sectoare înfloritoare, acesta fiind unul dintre motivele pentru care taxele atât de mari fac ca zona euro și Uniunea Europeană să rămână mult în urmă în tehnologie. Si, pe de altă parte, subvenționarea constantă a unor sectoare, așa-numitele sectoare strategice, generează un sistem de stimulente perverse foarte asemănător cu cel al guvernelor insele - anume că cei mai iresponsabili obțin cele mai mari beneficii atât din politica monetară, prin achiziționarea de obligațiuni, cât si a politicilor fiscale prin subvenții.
Demotivarea inovatiei
Astfel încât, în cele din urmă, problema zonei euro consta intr-un stimulent negativ constant pentru productivitate și un stimulent pozitiv constant pentru zombificare. Dacă doriți să urmați acea politică care este ceea ce veți obține. Aceasta este ceea ce Statele Unite vor capata, si asta este ceea ce vor obține și alte economii dezvoltate. Nu există o politică energetică competitivă atunci când guvernele distrug în mod constant posibilitatea de a îmbunătăți resursele interne și de a crește nivelul de utilizare a tehnologiilor deja competitive.
Subsidiere pina la depreciere
Si cu siguranță nu exista o îmbunătățire a industriei și a creșterii productivității atunci când guvernele, din neglijenta, poate cu bune intenții, subvenționează constant companiile zombi crescand masiv taxele pe sectoarele cu productivitate ridicată. Nu este de mirare că nu au giganți tehnologici, ca au rămas în urmă în materie de energie, au rămas în urmă în tehnologie și au rămas în urmă și în industrie.
Zona euro a avut vint plin din pupa
Nu este de mirare că în mijlocul celui mai mare pachet de stimulente din istoria recentă, plus o bancă centrală care continuă să ramane acomodativă prin 'instrumentele anti-fragmentare', plus vântul din pupa al prețurilor mărfurilor, cu mult sub nivelul vârfului din 2022, plus toate aspectele pozitive ale îmbunătățirilor care ar trebui să vină din acele investiții enorme ale fondului UE Next Generation --- cu toți acești factori, euro zona este în stagnare.
Stagnare sau stagflatie
Zilele trecute, cineva spunea că BCE trebuie să aleagă între inflație sau creștere. Este o dilemă complet falsă. De ce? Pentru că alegerea nu e între creștere și inflație, o dilemă complet falsă, există o mulțime de creștere fără inflație in economiile de mare productivitate. Alegerea este între stagflație și stagnare și aceasta este problema. Problema este că zona euro continuă să penalizeze productivitatea ridicată și politica fiscală și monetară nu ajută la schimbarea asta. De aceea cumpărarea de acțiuni în Europa maschează întotdeauna realitatea acelor companii care generează randamente foarte slabe (marea majoritate sau cel puțin componentele mari ale indicilor) - randamente foarte slabe în raport cu costul capitalului lor, cu multipli foarte mici.
Astfel că Europa pare mereu ieftină și se presupune că este un joc investional 'valoric', dar nu este 'ieftină' atunci când se distruge valoarea în raport cu costul capitalului. Pare 'ieftină' dintr-un motiv: pentru că distruge valoare. Continuați să apărați Libertatea.
Vă mulțumesc pentru că vizionați acest videoclip. Vă rog abonați-vă la canalul meu, dati 'placut' videoclipurilor mele, lăsați comentariile voastre mai jos și să continuați să apărați Libertatea. Vă mulțumesc foarte mult.
Telegrame https://t.me/unaltnimeni
Discutii https://t.me/miza2024
Microblog https://teletype.in/@unaltnimeni
RSS https://teletype.in/rss/unaltnimeni
