Trei falxuri 2024. I. Contracultura. Poporanismul libertar

2023.10.12

Cuprins

Cultura dominanta etatist-elitista si problema contraculturii

Cultura dominanta in lumea de sorginte occidentala, inclusiv in Romania, este elitista si etatista.

Uneori, mai ales in zona politicilor aplicate ('policy') combinatia dintre cele doua este numita 'tehnocratism', adica cea in care 'domina puterea expertilor, specialistilor, acreditatilor' - dar ea este ubicuu prezenta intre intelectuali, educatori, politicieni practicanti sau aspiranti, etc. Aceasta cultura traieste pe spezele statului si de aceea o numim 'etatista' - adica exact pe spinarea celor care platesc salariilor practicantilor ei numiti variat 'deplorabilii' ('deplorables', Clintona), 'animale' (Iliescu), 'prosti' (Liiceanu et urmatorii). Dispretul de oameni, mizantropia, da dimensiunea elitista a acestei culturi dominante. Pe scurt, statul paraziteaza poporul si intretine o casta privelegiata 'simbolica' (adica angajata in treaba cu cuvinte si reprezentari) care, in baza acestei afilieri privilegiate, practica sentimentul propriei superioritati si dispretul fata de oamenii obisnuiti. Elitismul este profesie de credinta, justificare a propriilor pretentii, legitimare a puterii care ii tine in viata. 'Intelectualii lui Basescu' sint un exemplu autohton, nu foarte recent, dar poate inca in memoria multor romani.

Nimeni din interiorul acestei culturi nu va vorbi in apararea libertatii, drepturilor si respectului omului obisnuit pentru ca interesul de putere ii separa de el. Acesta, va trebui sa isi dezvolta propriile arme discursive ('simbolice') pentru a face fata asaltului mizantropilor cu putere. Si, pentru a lovi bine, trebuie sa loveasca in inima: in motorul de suport al elitismului, care este statul. Contracultura populara, poporanista nu poate fi decit libertara si antietatica. Ideologia sau, mai corect, filozofia contraculturii este poporanismul libertar (am preferat traditionalul romanesc 'poporanism' pentru ceea ce azi in lume este numit populism; acelasi lucru; vezi si documentul 'Programul AUR. Analiza pe punte', comentarii la sectiunea 'preambul', paragraf 'in beneficiul celor multi').

Nu sint singurul care a observat ca 2024 este anul critic pentru libertate si asta nu doar in Romania. De aceea, va trebui sa intelegem foarte bine unde sta miza adevarata.

Libertatea politica se defineste in raport cu statul. Acesta este criteriul central. Iar in 2024, in raport cu suprastatalitatea organizata, fie institutionalizat (UE, OMS, ONU, IMF, etc.) fie ascunsa, criptica (Davos, WEF, Bilderberg, Soros, Gates, etc.). Statele, in cea mai mare parte a lor, conlucreaza cu institutiile si organizatiile suprastatale, in generarea unui 'etos', a unei simtiri, care subintinde cultura elitista anti-libertare botezata de ei 'noua ordine globala' (oportun numita 'Pax cosmopolitica' de Pierre-Antoine Plaquevent). Din 2020 incoace, covid - decarbonizare/demetanizare - zelenskizare, acest ethos este vadit anti-popular, tiranic, totalitar.

Undeva, in spatiul infinit al miscarilor posibile, trebuie descoperite combinatiile de cuvinte si actiuni care sa conduca la inchegarea unui sentiment pro-libertate popular, larg raspindit, un 'spirit al timpului' ('Zeitgeist'), un contra-etos, o contra-simtire. Acesta cred ca exista deja in stare difuza. Animozitatea impotriva totalitarismului covid este un bun indicator al lui. Daca acest sentiment difuz este structurat prin cuvintele, conceptele, ideile si argumentele corecte, el reprezinta baza unei contra culturi. Orice contra-politica nu poate exista fara contra-etosul care o subintinde. Dar atit politica cit si etosul vor esua daca coagularea unei contra-culturi nu survine. Cum se intimpla asta sau daca se va intimpla, nu stiu: e ca un bulgare de zapada care se transforma intr-o avalansa (efect 'haotic') - sau nu. Asta, e in voie intimplarii, a sortii, a lui Dumnezeu. Ceea ce stiu, este ca blocajul masiv prin cenzura a circulatiei libere a ideilor - iarasi, de la formele institutionalizate (legi impotriva libertatii de constiinta) pina la pina la formele coluzive ('ingascare', 'gascareala': media aliniata, 'mainstream'; oficialitatea culturala si politica, 'establishment-ul') - priveaza indivizii de cuvintele si argumentele potrivite pentru a putea articula si cristaliza etosul popular si libertar. Iar ceea ce pot, e sa contribui la aceasta. Acesta e serviciul public pe care mi l-am asumat.

Cuvintele libertatii, ordinea cuvintelor in minte, nu dau doar structura ci si soliditate, trainicie. Sentimentul gol, expus la vicisitudini, se risipeste repede, prin oboseala, prin frica si intimidare, prin nevoile traiului de fiecare zi. Dovada sint nenumaratele rascoale, ramerite, razvratiri nearticulate, vietuind efemer si evanescent (acesta este si spiritul care se urmareste a fi eradicat azi; vezi 'Degringolada identititatii romanesti. Se anuleaza spiritul de libertate', Teletype). La un an dupa miscarea camionagiilor canadieni cautati aproape zadarnic informatii despre ce se mai intimpla. Represiunea merge tacuta inainte, tocind om cu om spiritul de ravratire. Aceasta nu inseamna nici ca ea a fost zadarnica nici ca nu a ramas nimic de pe urma ei: dovada sint rindurile acestea inca inspirate de ea... Inseamna doar ca fara ordinea potrivita a cuvintelor efortul trebuia reluat sisific, iar si iar, de la zero.

Cuvintele, ideile si argumentele se propaga silentions, clandestin si nedectat la inceput - iar apoi, daca sint cele nimerite, viral. Iarasi, nu ceva in puterea ta, ce se intimpla cu ele. Dar ce se intimpla cu tine, este in puterea ta. Te duci la slujba, vii acasa, mergi la cumparaturi - cuvintele lucreaza in fundal, iti reorganizeaza mintea si, intr-o buna zi, nu mai poti sa faci ceea ce faceai inainte cu constiinta curata. De ce crede cititorul ca exista cenzura? Nu degeaba. Cuvintele, ideile si argumentele sint coasele, furcile si topoarele razboiului de vorbe ('semantic'; vezi mai jos, cu trimiteri). Daca primele exista si sint insusite, de celelalte poate nu mai e nevoie.

Unchiul Argyle catre William Wallace copil: 'In primul rind, inveti sa folosesti asta', indicind capul. 'Apoi, asta', indicind spada ('Braveheart', sursa, edit).

Pe de alta parte, Machiaveli, pasiunea tuturor despotilor vicleni moderni, facea distinctie intre 'profetii neinarmati' preferindu-i pe cei cu arme si armate (trimiterea lui era Savonarola, calugarul profet reformator, tot republican, contemporan):

"Moise, Cirus, Teseu si Romulus nu ar fi reusit sa impuna atâta vreme ascultarea de legile lor, daca nu ar fi avut la dispozitie armate; cum s-a întâmplat în vremurile noastre cu fratele Gerolamo Savonarola, a carui putere s-a prabusit, în timp ce pregatea o orânduire noua a statului, de îndata ce multimea a început sa nu mai creada în el iar el însusi nu a avut niciun mijloc [nota mea, adica armele, forta, constiringerea] de a-i face sa creada mai departe ceea ce crezusera pâna atunci, dupa cum nu a putut sa-i faca sa creada nici pe cei care nu crezusera niciodata în el". ('Principele', traducere Sorin Ionescu, 1943; p. 76; IA).

Din fericire, in ziua de azi, arena este piata publica si parlamentul, instrumentul nu sint armele propriu-zise ci alegerile si, atita vreme cit constringerea - statul, serviciile 'de forta', armata se exclud din joc, atita vreme cit 'armele' ramin in teaca, adica atita vreme cit statul ramine impartial in adjudecarea victoriei electorale --- cuvintele si argumentele sint armele necesare. Tipul de violenta practicat de democratii, asa cum se vede din cazul Ucraina-Rusia, sau in alt registru din tratamentul la care e supus AUR, este pasiv-agresiv, mizind pe minciuna, falsificare, calomnie, atac sub centura si la persoana, propaganda, rusinare, condamnare. Fata cu acestea, instrumentele sint: desenzitarea semantica (rezistenta la injurie si nedreptate), transformarea injuriei in renume prin inversare de sens ('curcan', 'golan'; azi, 'conspirationist', 'putinist', 'prost'), principialitatea, practica adevarului. Nici o putere care mizeaza pe fals si propaganda nu rezista la puterea adevarului: pentru mincinosi, adevarul e toxic. Apoi, ironia, gluma usturatoare, bascalia subtire sau groasa, bancul. Nici o broasca-bou nu rezista la puterea deglonflanta a umorului. Si, da, cuvinte vechi si noi, idei, argumente, rationamente - discursul libertatii. (despre desenzitare si ironie, vezi 'Adio elitei educate. Detoxifierea culturii', capitolul 'Imparatul e gol. Gavroche in cultura', Teletype, precum si aplicat comparativ, 'Un exemplu pentru Romania in 2024', para 'Crearea imunitatii la instrumentele progresiste ale invinovatirii, rusinarii, etichetarii', Teletype; despre adevar, vezi 'Adevarul in Politica', Teletype; despre 'discurs', vezi aici de fata, 'Trei falxuri 2024').

O contracultura nu este anti-cultura. Cind mililitezi impotriva elitismului, nu vrei doar sa il elimini. Vrei sa pui in locul lui altceva. Contra-cultura este afirmativa. Ceea ce afirma contracultura difuza prezenta, nu doar in Romania, este spiritul popular si a libertatii. Pe scurt, populismul libertar.

"Elitele au tradat poporul repetat in istorie, si nu doar la noi. 'Prostologia' a devenit o specialitate romaneasca, larg raspindita la toti cei in care un exces de educatie se combina cu o capacitate analitica redusa, lasitate si/sau interes.

A fi impotriva acestora, nu inseamna a fi anti-elitist pur si simplu, dupa cum nu inseamna a fi 'elitiofil' ('prostofil', iubitor de prostie; ηλίθιος (i̱líthios) = idiot).

Contra-elitismul este poporanismul libertar care isi gaseste si isi da o reprezentare si o conducere capabila sa simta si sa vorbeasca liber, consunind cu poporul si nu uitindu-se la el de departe/de sus, pentru ca nu ii intelege libertatea si ii este frica de ea." ('Dezbararea de elitism', Telegram, 2023.06.27).

Daca anti-elitismul si poporanismul sint trasaturile comune ale contraculturii, in rest, exista o gama larga de tendinte schitate, de profiluri de grup, ca sa nu mai vorbim de cele individuale. Dar din observatie, cred ca putem distinge doua mari orientari. Pe de o parte, este contracultura libertariana. Pe de alta parte, este contracultura identitara.

Contracultura libertariana

Cu libertarienii, treaba sta mai simplu, in anumite privinte, nu astfel in altele, de importanta mare in ziua de azi. Prin inclinatie si auto-educatie, ei inteleg mai bine si mai repede problemele tehnice ale libertatii, adica cum se transpune acest sentiment in chestiuni practice, de politica aplicata ('policy')(documentul 'doctrina' asta contine in mare parte, 'cum'-uri; restul, sint 'de ce'-uri). Multi stiu sa interpreteze corect daca cutare sau cutare actiune a statului este consonanta cu libertatea sau nu. Lor nu trebuie sa li se explice, luind un exemplu recent, de ce legea salariului minim ii defavorizeaza tocmai pe cei pe care pretinde sa ii protejeze, pe cei cu salarii mici pentru ca sint lipsiti de experienta (tineri, reprofesionalizati recent) sau subcalificati (de pilda, AUR militeaza pentru cresterea acestuia fara sa inteleaga mecanismul care intrerupe realizarea efectelor dorite; explicatia mai pe larg, in analiza 'programului'). De multe ori, insa, cunoasterea lor e abstracta, din carti, neinformata de concretetea lucrurilor. De pilda, un punct pe care ma straduiesc sa il avansez, si asupra caruia ma astept la nemultumire, este chestiunea identitara. Cei mai multi libertarieni (sint si eu unul) sint individualisti, atit ca sentiment, cit si metodologic ('individualismul metodologic' misesian). Libertarianismul are o problema teoretica fundamentala cu identitatea de grup/colectiva, cu emotiile si sentimentele, cu solidaritatea bazata pe comonalitate. Nu e e aici nici timpul nici locul de a adresa acest subiect care ma intereseaza de altfel foarte mult si care, ca reflectie explicita, e destul de nou si pentru mine. Ma voi margini doar la considerentul practic care m-a pus pe mine insumi pe aceasta cale: cita vreme fortele cele mai puternice si tiranice lucreaza si la deznationalizare, desuveranizare si la normalizarea unei 'identitati pe puncte' controlate, exista adapost pentru libertate in sinul grupului. Un alt punct, despre care am fost constient de mult timp dar nu am stiut cum sa il operationalizez, este notiunea simpla, de bun simt, ca nu poti fi liber de unul singur (decit daca renunti in intregime la viata sociala).

Exista un punct pe care atit libertarienii cit si identitarii trebuie sa il accepte. Orice adunare in grup ('agrup' este termenul, transformabil in concept teoretic, tehnic, ca in uzajele de mai jos) presupune un grad de renuntare la suveranitatea individuala. Grupurile creaza un grad mai mare sau mai mic de compactizare. Chiar si cind ele se aduna in vederea libertatii, exista un grad de renuntare consimtita la libertatea personala. Vezi filmul 'The Patriot': 'Sintem militie. Asta nu e armata regulata. Fiecare om aici este liber sa vina si sa plece dupa voie; dar atita timp cit ramineti, ascultati comenzile mele sau ordon sa fiti impuscati' ('We are militia. This is not regular army. Every man here is free to come and go as he pleases, but while you are here, you will obey my command or I will have you shot'; QuotesNet).

Exista riscuri in agruparea politica de care oamenii cu scaun la cap sint perfect constienti. De aceea romanii in general sint atit de reluctanti la adunarea lor in stat, de aceea istoric statul roman a fost slab de la Burebista la Iohannis. De aceea oamenii cu scaun la cap nu fac asta, nu se 'agrupeza' decit in momente de mare amenintare pentru libertatea si viata lor - ca indivizi si ca aparatori ai familiei si copiiilor lor... In estimarea mea, azi e un astfel de moment.

Daca lumea occidentala nu s-ar fi intors decisiv (si ireversibil, dupa parerea mea; vezi mai jos; vezi argumentarea in documentul asociat 'doctrina') in directia totalitara, probabil ca as fi ramas un libertarian conventional, multumit sa strimb din nas la derapajele socialiste ale SUA, UE, ale statului roman, convins ca acel 'crack-up boom' de care vorbeste Mises va pune capat la toate acestea in viitor. Dar occidentul nu a asteptat pasiv acel moment: deriva spre totalitarism este mijlocul nuclear de a-l impiedica. Aceasta dinamica spre tiranie mai arata un lucru. E vorba de mult mai mult decit de o criza economica si financiara comuna. E vorba de atingerea unui stadiului in care modelul de stat occidental in vigoare din secolul XIX a acumulat atita disfunctii incit el a devenit o amenintare existentiala la adresa locuitorilor lui. Detalii in 'doctrina', sectiunea 'Cunoasteti inamicul. Dezasamblarea modulara a statului contemporan'.

Contracultura identitara

Pe de alta parte, comunitaristii au stiut sa uzeze mult mai bine de agrupare in episodul covid. Cei mai activi dintre nevaccinati (de fapt, nevaccinabili) au provenit din rindul grupurilor cu o constiinta identitara, religioasa, patriotica. Partidul cel mai popular azi in Romania, AUR, asa a aparut si s-a propulsat peste pragul electoral in nici doi ani. De asemenea, in Olanda, Partidul Fermierilor, aparut pe fondul operatiunii de 'demetanizare si decarbonizare' a guvernului Rutte a provenit si este sprijinit de grupuri si personalitati cu o constiinta comunitara avansata. Superba activista avocat olandeza, Eva Vlaardingerbroek, se lamenta ca oamenii in Olanda continua sa aiba credinta in institutiile statului, in pofida faptului ca dovezile de intentie malitioasa sint covirsitoare dar isi clama cu mindrie si pasiune patriotismul pentru poporul 'ei' nedreptatit, balacarit si invirtit pe degete ani de zile ('I am a patriot... they are my people', 'I feel for them', 'such an injustice... pushed around, villified for years' ('Fighting for the Netherlands', YouTube, min 10-13, 15, 22).

O alta contributie a identitarilor si comunitarilor este picatura de transcedenta care le lipseste intr-o masura apreciabila libertarienilor. Nu este aici timpul si locul pentru a intra in acest spatiu enorm si in buna parte speculativ. De altfel, nici eu nu sint inca pregatit pentru a propune public altceva decit schite de idei (pentru curiosi, vezi '6 teze anti-Marga in 2000 caractere', in compilatia Marga, Teletype; comentariul-articol in reactie la Robert Malone la Principia Scientific, punct de intrare Telegram (in engleza); 'Umanism romanesc postcomunist si postmaterialist. Fundamente axiomatice pentru contracultura', Telegram, si comentariile ulterioare din canalul de discutii). Dar lucrul pe care il pot face este sa subliniez legatura care exista intre statul modern si ateism. Ateismul a fost incurajat de succesul stiintei (tehnica) si de materialismul subjacent. La rindul lui, ateismul a produs nihilism. Toate aceste linii de forta le depistam lesne in procesele culturale curente si in transpunerea lor politica: totalitarismul postmodern cu aspiratii 'transumaniste' vine in trena lipsei de transcendenta (si poate tocmai de aceea in cautarea unui 'dumnezeu digital'; Larry Page citat de Elon Musk in interviu cu Tucker Carlson, min 6). Exista sanse bune ca materialismul si finitismul ('nu exista decit viata asta', 'traieste clipa', 'prezentismul', etc.) sint false. Pentru un urmaritor de-aproape al stiintei, crapaturile de la fundatiile acesteia sint enorme si nu dificil de sesizat. Familiaritatea cu stiinta nu reveleaza decit micimea 'insulei cunoasterii' de care vorbea Kant, incertitudinea ei funciara si insuficienta fundatiilor reductionist-materialiste pe care intreg esafodajul e ridicat. Daca materialismul e gresit, daca ateismul e fals, gigantul statului modern are picioare de lut. Armatura lui de violenta si control (vezi documentul 'doctrina', 'modulele statului modern') nu se vede sub aparentele seducatoare, sub narcisimul cultural, sub amagirea consumerista. Dar cind acestea sint indepartate, ca la radiografie, uriciunea rea de desubt devine vizibila. Asadar, 'picatura de transcendenta' adusa de identitari si comunitari, in orice varietate a ei, este vitala instrumental si probabil corecta filozofic.

Din nefericire, comunitarii si identitarii impartasesc doua trasaturi anti-productive.

Pe de o parte, ei tind sa supra-uzeze de 'agrupare'. Acest lucru se identifica prin folosirea 'semnalizarilor de raliere', precum 'fratilor', apelul la 'stringerea rindurilor', ideea de 'sacrificiu' si 'jertfa'. Faptul ca agruparea se intimpla in mod natural si spontan la vreme de primejdie este dovedit de folosirea exagerata a fricii in retorica agrupista, in baza unor amenintari reale sau imaginare. Un exemplu instructiv, si sper ca nu mi se va lua in nume de rau, este Claudiu Tarziu (vezi 'Dezetatizarea natiunii si libertatea romanilor. Lectii de la Izvoru Muresului', Teletype). Accentul mare plasat pe sentiment este in dauna facultatii analitice. Cind simti ca ai motiv sa iti fie frica, e bine sa mai ramina destula minte neafectata pentru a putea identifica sursa, directia, magnitudinea si pentru a te gindi la mijloacele cele mai potrivite de adresare a ei.

Aceasta exagerare a amenintarii cuplata cu lipsa instrumentelor de disectie cognitiva a ei duce in multe cazuri la o 'politica sentimentala' vis-a-vis de subiecte fierbinti azi (migratie, suveranitate, religie, sexualitate) care da in exces (ceea ce alimenteaza cenzura legala 'legile urii' si culturala; vezi recent Iohannis vociferind impotriva populismului). De asemenea, ea ajunge usor captiva demagogiei, propagandei, instigarilor, provocarilor. Dar ilegalizarea acestor forme de expresie este atit abuziva cit si futila, natura uman fiind ceea ce e. Ea contravine libertatii de constiinta, iar ostracismul nu face decit sa creasca radicalismul. In fapt, cauza primara a radicalizarii este dezputernicirea, sentimentul oamenilor ca nu au control asupra propriei vieti - ceea ce inevitabil se produce in orice lume in care statul a uzurpat puterile lor legitime. Intr-o lume libera, oazele de radicalism sint cloazonate social, controlul discursului public fiind treaba reproducerii culturale, nu a statului. Cenzura nu este decit expresia tiraniei: statul, dupa ce a dezputernicit poporul, il mai si reprima pentru vocalizarea frustrarii. Apoi, statul 'psihoterapeutic', care se angajeaza in control emotiilor, a exprimarii lor si in penalizarea lor, urmarind in proces sa creeze comportamente sablon, soporifice si anesteziate, dovedeste mizantropia, utopismul si narcisismul puterii fara limite (mai mult, vezi documentul 'doctrina', 'principii generale', punctul 2, 'neutralitatea axiologica a statului'). Comportamentele taiate conformist dupa mintea lui Procust sint la fel de rele ca opiniile conformiste: sau, mai degraba, si mai rele, caci simtirea precede ideile si vorbele.

Pe de alta parte, in absenta unui tratament analitic de tip problema-solutie, prea adesea identitarii/comunitarii, indeosebi cei din varietatea 'suveranista', uita de cauza reala a lucrurilor, care intotdeauna este statul (pentru ca statul este cel care modeleaza prin constringere - legi si decizii administrative, raspunsurile oamenilor, el este agentul cauzator numarul unu). Pina si termenul 'suveranist' induce in eroare pentru ca face trimitere la stat, nu cum ar trebui, la suveranitatea individuala, singura de la care suveranitatea statului isi deriva legitimitatea... Prin urmare, identitarii aleg sa ignore celel de mai sus, cu conditia ca statul sa fie 'al lor'. Ei sint astfel predispusi sa se abandoneze statului mare in convingerea, eronata, ca odata ce 'ai lor' vor ajunge la putere, totul va fi bine. Comunitarii si identitarii se restring adeseori la probleme de cultura publica legata de subiectele amintite, etnicitate, sexualitate, religie, invocind un stat mare care sa ii apere. Este ceea ce trece obisnuit sub numele de 'conservatism'. Voi incerca sa arat in cele ce urmeaza, prin exemple, de ce conservatorismul nu este suficient si cum pot fi analizate probleme masive de pe agenda conservativa. (Pentru o discutie aplicata, vezi analiza referitoare la 'nationalistii de stat mare' in 'Dezetatizarea natiunii si libertatea romanilor. Lectii de la Izvoru Muresului', Teletype).

Mai toti comunitaristii si identitarii sint populisti si frecvent se declara conservatori, dar nu libertari. Libertarienii sint toti libertari, uneori conservatori, dar nu poporanisti. Acest hau trebuie puntat. Am numit sinteza dintre cele doua gestalt-uri (forme mentale) poporanism libertar (vezi mai sus al doilea paragraf si trimiterile).

A fost imbucurator sa constat ca exista si alte voci care adreseaza nevoia unor punti intre partide/formatiuni/subculturi care, in linii mari, se incadreaza conceptualizarii de fata (Vasile Stoiculescu (Basil), 'Simpatizanții USR vs Simpatizanții AUR. Politica unește sau dezbină?', YouTube, Miza2024 pentru comentarii). Libertarianismul ortodox este superb de ascultat (tot Basil, 'Ganduri din Pitesti', YouTube, Miza2024 discutii).

Un exemplu de alianta libertarian - nationalista pe linia celui explorat aici a survenit in Polonia in vederea alegerilor din octombrie (Le Monde).

Contracultura conservatoare?

Conservatorismul traditional nu este suficient. El accentueaza aspecte identitare si religioase punindu-le sub umbrele unui stat mare. Unii libertarieni sint conservatori, rezumindu-se la militanta pentru libertarianism economic (un exemplu international, Steve Bannon, cu al sau 'patriotism economic'). Multi identitari sint conservatori, acceptind ca statul sa promoveze identitatea (etnica, religioasa, sexuala) cit vreme e a lor, a majoritatii, neglijind libertatea minoritatilor de pe dimensiunile respective si nevazind ca amenintarea la adresa libertatii lor (a minoritarilor) de azi se ascunde amenintarea la adresa libertatii lor (a majoritarilor) miine: 'La inceput, i-au luat pe comunisti si nu am zis nimic; apoi pe homosexuali, si nu am zis nimic; apoi pe evrei, si nu am zis nimic; cind au venit pentru mine, a fost prea tirziu' [pastorul Martin Niemöller; Wikipedia, via OrtodoxInfo].

Exista azi un numar de partide conservatoare la putere in Europa si ele nu sint prin mai nimic remarcabile. In Austria, guvernul conservator a impus vaccinarea obligatorie (pentru scurt timp, au fost obligati sa dea inapoi). In Ungaria, avem cea mai mare rata europeana a TVA (27%; vezi discutia in documentul 'doctrina') iar Fidesz se foloseste de ideologia prevalenta a 'incalzirii globale' si de moda derivata a automobilelor electrice pentru a face din tara un bastion economic in productia de baterii (conservatorismul unguresc este un prilej de admiratie retinuta sau invidie secreta pentru romanii conservatori; vezi discutie in 'Romania-Ungaria la Tusnad, 1-0', Teletype; 'Dezetatizarea natiunii. Lectii de la Izvoru Muresului', capitolul V, segmentul 'Modelul unguresc nu este suficient', Teletype). In Rusia, un guvern conservator a fost primul din lume care a introdus moneda digitala centralizata. In Israel, noul guvern conservator Netanyahu se foloseste fara jena de arma ideologica in care a fost transformat antisemitismul de catre stinga radicala pentru a constringe limitarea libertatii de constiinta in Romania (vezi 'Schimbare de Pozitiei la AUR' I, II, Postscipt; telegrama, care leaga la articolele Teletype).

[edit 2023.11.06] Pe linia acestor carente conservatoare se inscriu si esecurile de-acum inregistrabile ca atare ale guvernarilor din Italia si Anglia, precum si pierderea, dupa doua mandate (2015), puterii de catre conservatorii din Polonia [dare de seama si legaturi justificative Telegram, comentariu in canalul de discutii].

Conservatorismul nu este suficient pentru ca aceasta ideologie nu are retineri vis-de-vis de statul mare ingerential care restringe libertatea. Dictaturile din prima jumatate a secolului XX, national-socialismul si fascismul, au fost de natura conservatoare. Cind vine vorba de libertati, extrema drepta si extrema stinga nu au probleme in a se folosi abuziv de stat impotriva poporului. [edit 2023.11.06] Din pacate, miscari comunitare si identitare grassroot nu sint avertizate asupra detaliilor analitice legate de politici aplicate, care dintre ele favorizeaza libertatea, care o distrug, si de ce, prin ce mecanisme. Adeseori sint sustinute politici pernicioase pentru ca 'suna bine': de pilda, redistributia, intrucit suna 'altruistic' si orientate catre grup (vezi comentarea unui caz pe canalul de discutii Telegram; despre redistributie, vezi documentul 'doctrina', capitolul 'modulele socialiste').

Citeva exemple relevante azi vor aduce mingea acasa.

Chestiunea casatoriilor homosexuale a provocat multa agitatie din 2018 incoace, pina la recenta decizie a CEDO care obliga statul roman la recunoasterea lor. Agitatia cercurilor conservatoare a fost maxima, culmind in referendumul pentru familie (si acum, dupa decizia CEDO, reincepe). Dar nici o voce conservatoare sau preoteasca de care eu sa am stiinta nu s-a ridicat pentru a sublinia un fapt evident si care, simplu, ar fi rezolvat problema fara agitatia respectiva. Anume, contestarea evidentei populatiei de catre stat. Adaptez dintr-un comentariu recent: "Nasterea, moartea, casatoria tin de domeniul sacrului si a fost, pina la survenirea totalitarismelor din secolul XX, treaba bisericii de a le consacra si consemna. Un fundamentalist legit ar obiecta vehement la aceasta etatizare a sacrului - dar, iata, nici un conservator nu se sesizeaza. Ce explica aceasta cecitate, altceva decit pofta de putere etatica, pasiunea pentru folosirea constringerii monopolizate de stat, in a dicta comportamente, in a se baga pina in asternutul oamenilor? Si, atunci, prin ce se deosebesc toti acesti conservatori de cei care, de la stinga, fac acelasi lucru dar vopsit in alta culoare: propaganda decerebrata a legebetismului in toate nuantele lui curcubeice? Unii vor ca statul sa te reprime pentru ca faci sex normal, altii pentru ca il faci pe la spate. ... Sint prea multi voyeuristi dispusi sa iti violeze libertatea, fie ca exprima vederile unei minoritati sau ale majoritatii. Toti sint nedemni de incredere politica. O alta explicatie ar fi ca, de fapt, credinta crestina, inclusiv cea ortodoxa, a devenit de fapt o forma de ateism - sau, eventual, si poate mai corect, de teism etatist. Exista un singur zeu, in ziua de azi, statul: restul, puzderia de denominatii religioase, fac doar figuratie."

Un alt exemplu. Multi ani in urma, eram pe dealurile copilariei in cautarea unui loc sacru (un izvor, o troita) dupa care jinduiam. Dupa o cautare fara succes, dau peste un... 'ansamblu edilitar', nici nu stiu cum sa-l numesc, manastire, lacas de cult, in orice caz, ceva mare si somptuos, apartinind bisericii. Fusese construit peste locul sacru cautat de mine. Era pustiu. Dupa o vreme, apare un calugar cu chef de vorba. Il descos si intreb 'unde-i toata lumea'. 'Jos, dupa grade', raspunse el. Imi exprim nedumerirea, dupa care incepe sa povesteasca. Cu cuvintele mele si pe scurt, toata lumea era plecata dupa invirteli: posturi, promotii, contracte. Ansamblul fusese construit cu concursul autoritatilor locale, probabil ceva partid, probabil bani europeni. Dar ceea ce m-a uimit cel mai mult a fost cind, din vorba in vorba, am aflat ca parintii si fratii erau salariati de stat! Pensiile, tot de la stat le primeau.

Cum sa asteptam noi ca in ziua de azi Biserica Ortodoxa sa protesteze impotriva covid, sa ia partea romanilor din Ucraina, sa il demita pe Banescu, sa se opuna la ecumenizare cind pina si mintuirea e etatizata? Biserica insasi trebuie sa reinvete sa mearga pe picioarele proprii, sa renunte la tutela statului, sa reinnoade legaturile de solidaritate, loialitate si finantare cu enoriasii, cu comunitatile de care bisericile apartin (cum cred ca e cazul bisericilor romanilor din diaspora).

Un alt exemplu este legat de migratia in masa in Europa de Vest si vine pe calea descoperirii de catre conservatori a lui Richard von Coudenhove-Kalergi. Din scrierile lui a fost dedus 'planul Kalergi' de inlocuire populationala in Europa. Aceasta denota o intelegere gresita a raportului intre ideologie si vointa politica. Kalergi si-a rationalizat propria sa problema (poate chiar complex) a descendentei metise (austriac + japoneza) intr-un mod convenabil siesi. Acest mod este adoptat si de altii, in lumina evolutiei demografice din occident. Dar ideologia nu explica de ce aceasta evolutie demografica exista si de ce solutia (gresita) a emigrarii de masa s-a impus interesului politic. Nu se poate rezolva problema atacind ideologia, ci doar adresind lantul cauzal care a dus la problema in primul rind. Explicatia colapsului demografic consta in substituirea statului functiilor de asigurare care reveneau familiilor si copiilor. Fara motivatia fundamentala a procrearii, rata de inlocuire a populatiei scade treptat sub nivelul critic. Nivel critic pentru ce? Pentru mentinerea statului 'providential' care si-a asumat functiile de asigurare si care functioneaza ca o schema Ponzi. Migratia de masa a reprezentat solutia adoptata in anii 1960-70 cind lucrul incepuse sa devina evident. Ideologia Kalergi este o acoperire convenabila pentru ceea ce nimeni nu indrazneste sa recunosca: esecul statului 'providential'. Am detaliat pe larg acest mecanism in documentul 'doctrina', precum si in 'Adio elitei educate. Detoxifierea culturii', capitolul 'Reproducerea prostocratiei. Citeva lectii', segmentul referitor la Cristian Clipa (Teletype) si in 'Ruinele altruismul de stat' (Teletype).

Ca si in cazul homosexualitatii, conservatorii prefera sa se angajeze in certuri ideologice cu coloratura rasiala, potential periculoase pentru ordinea libertatii, pentru ca ei vor si sa pastreze placinta (statul mare 'providential') si sa o manince (sa opreasca migratia in masa). Ei joaca cartea prejudecatilor (rasiale, in cazul acesta) sperind ca vor scapa nedepistati si riscind astfel pacea sociala. Incercarile lui Orban in Ungaria de a 'stimula' familia cu bani de la stat intra in aceeasi categorie: orbire la cauza (statul asigurator, imprumutator, cheltuitor), sacrificarea libertatii poporului de dragul statului, si ideologizarea rasiala. Not cool. Migratia in masa este o enorma gresala si ea arata gradul enorm de dispret si mizantropie al elitelor indiferente la finetea mecanismelor de reproducere sociala: dar, de ce ar fi sensibile la acestea, cita vreme convingerea lor controlista e ca reproducerea sociala trece prin stat, care are atit capacitatea cit si vointa de a se angaja in inginerie sociala? Solutia nu vine insa pe calea neo-rasismului decit pentru cei care au setea urii de ostoit si nimic altceva...

Un al patrulea exemplu se refera la 'emascularea' si debilitatea umana general constatabila in occidentul tardiv, ajunsa si la noi pe calea 'vrem o tara ca afara'. Asta nu are decit superficial de-a face cu 'feminizarea', cu 'pussy riots', cu curcubeizarea, cu baieti care poarta pantaloni roz pe picior si fete imbracate mai mult in pielea data de natura decit in haine.

Emascularea este dezputernicire, adica pierderea puterii asupra propriei vieti, pierderea autonomiei si independentei. Acestea se exprima ulterior prin demoralizare in profunzime, la nivele adeseori clinice, adica pierderea sensului vietii, a apetitului existential (cum zic grecii, 'kefi', cheful de viata). Abia apoi acestea isi gasesc de o maniera compensatorie debusee in deschiderile permise de stat (legebetismul, etc.). Daca exista o dovada clara a piederii busolei existentiale, aceasta este tocmai surogatul de 'control' care mai ramine indivizilor in determinarea propriului sex: transexul, cind 'genderismul' nu mai e suficient. In loc sa se ia de stat, care e cauza esentiala a dezputernicirii, acesti nefericiti se iau de natura - cu ajutorul statului, desigur, in incercarea zadarnica de a-si recupera controlul asupra propriei identitati si vieti.

Cum se 'agata' statul prin miriade de ghimpi, ca un velcro fin si invizibil, de viata oamenilor, incerc sa arat pe larg in documentul conex, 'doctrina', sectiunea despre 'modulele statului'. Aici, doar o scurta mentiune din Tocqueville care, cu mult timp inaintea 'emascularii' si debilizarii contemporane, o anticipa, derivindu-si predictia din natura politicii deja la lucru in secolul XIX: ''Incerc sa schitez trasaturile noi sub care despotismul ar putea apare in lume. Primul lucru care izbeste observatorul este multitudinea nenumarata de oameni, toti egali si la fel, exercitindu-se necontenit sa isi procure placerile marunte si meschine cu care isi umplu viata. Deasupra acestei rase de oameni sta o imensa putere tutelara, care si-a luat asupra siesi singură sarcina de a le asigura satisfactiile si de a veghea asupra soartei lor. Acea putere este absoluta, minutioasa, ordonata, furnizoare si blinda. Ar putea fi ca autoritatea unui parinte daca, precum acela, preocuparea sa ar fi sa-i pregateasca pe oameni pentru viata adulta; dar ea, dimpotriva, cauta sa ii mentina intr-o copilarie perpetua" (citat complet cu sursa, documentul 'doctrina').

Conservatorii se leaga adeseori de 'cultura decadetei' dar nu cunosc exemple de abordare analitica si politica a problemei in vina celor de mai sus.

In fine, un al cincelea exemplu tine de etnie: alogenia versus endogenie.

Orice elita, prin simplul fapt al detinerii puterii asupra altora, se 'alogenizeaza'. Unul dintre efectele fundamentale ale puterii este desolidarizarea de ceilalti. Cum poti sa te simti solidar cu cel deasupra caruia tronezi?! Asa se explica de ce elitele intelectuale romanesti se comporta (si s-au comportat istoric) atit de rau cu poporul, mai abitir decit strainii! Asa se explica xenofilia lor (iubirea de straini) in dauna propriului popor. Acest lucru poate fi observat si in alte culturi si pe alte meridiane.

Scria Eminescu:

Inlocuiti 'Paris' cu orice alt meleag exotic de azi, si veti avea ocazia sa faceti aceiasi observatie asupra unor 'elite aspirante' de cele mai variate extractii. In toate cazurile, tinerii invata sa isi dea aere de occidentali si sa strimbe din nas la, daca nu chiar sa deteste, natiile din care proveneau. La CEU a lui Soros, studentii traiau ca niste boiernasi. Ei se deprindeau cu un nivel de viata imposibil pe cai normale in tarile lor, fiind gata apoi sa scurtcircuiteze etica pentru a si-l asigura acasă. CEU era o puielnita de viitori frustrați și uritori de popor, gata sa taie toate colturile principiale pentru a continua sa traiasca asa acolo unde nu se poate. [pasaj extras din 'Adio elitei educate. Detoxifierea culturii, capitolul 'Prostologul deconstructor'; Teletype).

Scria recent un ziarist despre o intilnire cu George Simion: 'dacă Simion va ajunge premier sau președintele României, e obligat să rămână om, așa cum nu au rămas alții în trecut când s-au văzut pe funcții' (sublinierea mea). Da, sentimentul e frumos si e corect, puterea da adevarata masura a caracterului, dar in realitate, lucrurile nu prea se intimpla astfel. Nu voi spune ca exceptii nu exista, George Simion poate e una dintre ele, dar el e unul singur intr-un partid mare. Regula e ca oamenii cu putere se poarta mai rau decit aceeasi oameni lipsiti de putere. Asadar, regula trebuie luata primar in considerare: datoria si constiinta de sine obliga, atit pe observatorii de pe margine cit mai ales pe cei implicati. In cele din urma, avem un paradox: singurii care merita puterea sint cei care nu o doresc. De aceea puterea bine organizata nu trebuie sa depinda de felul omului (vezi documentul 'doctrina', sectiunea 'principii generale', 2).

Un al saselea exemplu aduce pe tapet problema libertatii negative fata de libertatea pozitiva (vezi documentul 'doctrina', 'principii generale', punctul 4, 'neutralitatea axiologica a statului', segmentul 'libertate cu voie de la imparat'). Foarte pe scurt, libertate 'negativa' inseamna ca tot ce nu e specific interzis (foarte putine lucruri fiind astfel, specific legate de neinitierea agresiunii), este permis. Libertatea zisa pozitiva este prescriptiva, si doar ceea ce e prescris e permis.

Acum, aceasta cerinta se izbeste curind de un efect de innecare interpetativa. Nuantele pe care le pot lua lucrurile sint cvasi infinite, din ce in ce mai fine, pina devin practic irelevante. Acum, in contextul prescriptivismului, care dintre ele devine 'libertate' pozitiva? Care este intarita legal ('enfocement'), care sint semi-tolerate, care sint reprimate? Cu alte cuvinte, cum se stabileste dogma si cum este ea suportata politic fara anularea libertatii celor care nu i se supun? Problema este in fond insolubila, conduce intotdeauna la constringere si represiune si, de aceea, 'libertatea pozitiva' este o contractie in termeni, un oximoron.

O ilustrare recenta este feuda purtata de ActiveNews impotriva familiei Tarziu. La mijloc, erau niste exigente doctrinare obscure pentru unul ca mine. Feuda s-a intins, a luat accente vicioase (implicarea copilei Tarziu) si, intrucit il priveste pe autorul dvs., dogma sustinuta de ziar a fost intarita prin cenzura, inchiderea contului si radierea tuturor comentariilor anterioare (vezi 'Dezbinarea romanilor. Bigotismul micilor diferente', Teletype). Ce vor face astfel de oameni cind ajung sa aiba puterea statului de partea lor?

Toate aceste exemple adreseaza aspecte comune ale conservatorismului 'cultural': biserica, migratia, etnicitatea, sexul. Ele suporta notiunea ca conservatorismul nu este suficient pentru libertate. Culoarea politicii e alta, dar satisfactia de a avea statul in spatele preferintelor tale se va dovedi trecatoare (aminte la Ceausescu care le-a dat romanilor mai multa 'romanitate' decit puteau cara). Presupunind ca o schimbare de cimp politic va avea loc, in sase luni aceleasi vechi probleme ale statului mare vor readuce dezamagirea in prim plan. Iar statul mare conservator are el insusi o panoplie demogagic-represiva ca sa isi ascunda falimentul, la fel ca cel progresist de azi. Culoarea ideologica se refera strict la aspecte secundare: de pilda, proportia dintre cei care contribuie la redistribuire si cei care profita din ea; sau, chestiuni de identitate, precum gradul de diversitate etnica dezirabila, permisivitatea sexuala, gradul de amestecare al statului cu religia, s.a.m.d. Dar, din punctul de vedere al chestiunii fundamentale, si anume libertatea indivizilor, comunitatilor si asocierilor voluntare fata de stat, aceste aspecte nu sint doar secundare ci de-a dreptul diversiuni.

Baricada contra-etatista

Problema contraculturii devine evidenta in momentul in care cineva devine constient de masivitatea culturii dominante etatista si elitista, indiferent de coloratura politica (stinga-dreapta conventionale). Setul mental ('gestaltul') etatist si elitist se poate gasi la toate nivele, permeaza practic spatiul discursiv public, e prezent inclusiv in rindul partidelor care se declara pentru popor si libertate (vezi documentul asociat 'programul AUR', analiza pe puncte).

Dupa o 'tranzitie' de 33 ani catre fundul lucrurilor, acesta mi se pare a fi fost atins. Mare parte a romanilor sint constienti cumva ca problema rezida cu statul, dar putini sint cei care pot puncta in ce fel sau ce actiuni remediale se pot imagina. Sentimentul anti-etatist se exprima in mare parte prin emotie, intejectie, ironie, cinism si, in sondaje, prin prabusirea indicatorilor de incredere in institutii. Petre Pandrea vorbea despre 'un profil politic şi social specific poporului nostru. Acest profil se caracterizează prin scepticism politic. Proverbul, 'schimbarea domnilor, bucuria nebunilor' este ininteligibil în altă limbă. Scepticismul merge în adânc, aproape până la indiferentism ironic' ('Libertatea poporului roman' in 'Soarele Melancoliei'; pdf). In acest sentiment, romanii nu au de partea lor doar intreaga teorie politica a libertatii care se bazeaza pe acelasi sentiment - ci intreaga lor istorie. Dan Puric citindu-l pe Pandrea vorbea despre spiritul anarhic romanesc si despre mefienta romanilor fata de institutii, autoritati, 'elite' ('romanii nu saruta decit icoana'; min 143). Libertatea politica este singura trasatura care identifica civil-izatia, nu castele, monumente, cronici masluite. Romanii, prin istoria lor de 'stat slab' au acest ascendent civilizational si azi, o sansa de a se reconecta cu trecutul lor. Acesta este prilej de mindrie, nu criteriile prostesti cu care elitistul-etatist ii sufoca pe romani (vezi de pilda 'Prostocratul vaccinist. Adevaruri despre contracovid', Teletype).

In limba engleza exista o imagine frumoasa: poti incepe sa te cateri inapoi spre suprafata doar dupa ce ai atins fundul solid ('rock bottom', roca). Cred ca romanii au atins 'rock bottom'.

Din rindul 'solutiilor' propuse, primeaza cele care vizeaza 'eficientizarea' si 'optimizarea' statului: adica, convingerea ca un alt set de oameni vor face lucrurile bine. Aceasta nu arata decit prevalenta setului mental etatist: starea de dependenta fundamentala incadreaza imaginarul oricaror solutii. De ce acestea nu vor merge, am descris pe larg in documentul 'doctrina', sectiunile 'banii altora si coruptia' si la punctul 8 'desfiintarea aparatului de stat si a serviciului public'.

Intr-o enumerare pe scurt aici, aceasta nu este posibil pentru ca: atractia pentru putere asupra altora este o trasatura antisociala; statul opereaza printr-un mecanism de antiselectie, in care cei mai rai ajung la conducere (problema Hayek, 'de ce ajung in frunte cei mai rai'); orice set de indivizi morali care detin resurse (sau control asupra lor) tinde sa fie invadat de indivizi imorali, parazitari (problema 'cooperarii altruiste' in sociobiologie); oamenii cind au putere sint foarte diferiti de aceeasi oameni inainte de a o avea (puterea corupatoare de caracter a puterii politice); unul din efectele persistente ale puterii (ca exercitiu dar si ca simpla fantezie) este desolidarizarea de 'ai tai', disparitia loialitatii fata de popor.

E nevoie de foarte multa constiinta de sine pentru a intelege aceste lucruri (si, mai ales ultimul, a le accepta intrucit te privesc...). Solutiile de 'optimizare' ale statului care ignora aceste lucruri nu sint, in cel mai bun caz, decit acea forma fundamentala a prostiei care consta in repetarea la nesfirsit a ceea ce nu merge (atribuit lui Einstein). In cel mai rau caz, e vorba de demogagie si propaganda deliberat rau-intentionata.

Acceptarea faptelor de acest ordin, stabilite prin cea mai buna gindire a libertatii politice de care dispunem, deschide calea catre imaginarea de solutii in directia dezmembrarii si limitarii statului: statul trebuie dat inapoi, puterile sale returnate romanilor, indivizi, comunitati, asociatii voluntare pentru profit sau non-profit. Statul trebuie dat inapoi pentru ca libertatea sa fie restaurata.

Acestui subiect ii este dedicata partea a doua a acestui triptic, 'doctrina'.

(*) Fotocredit: Tricolorul, Wallpapersafari. Trei falxuri, Artstation. Editat de mine in Lunapic si SnagIt.

Outis

Telegrame https://t.me/unaltnimeni

Discutii https://t.me/miza2024

Microblog Teletype https://teletype.in/@unaltnimeni